Claudia Rubio (37 de ani) și Estyben Duque (39 de ani), un cuplu columbian, împărtășesc povestea lor despre cum au fost nevoiți să o ia de la capăt în Spania după inundațiile devastatoare din Valencia. Au sosit în Spania la sfârșitul anului 2023 și s-au confruntat cu dificultăți legate de lipsa documentelor. Dezastrul natural care a lovit Castellar-l’Oliveral, unul dintre satele din Valencia, le-a distrus toate bunurile.

Estyben își amintește zilele de după inundații: „Cel mai bun lucru din această poveste, după ce am pierdut totul, este că am început să vedem cum oamenii veneau de nicăieri. Din toate colțurile Spaniei, din alte țări, oferindu-ne ajutorul lor. Nu puteam crede, a fost o nebunie”. Casa lor, o fostă fermă, deținută de o femeie în vârstă de care avea grijă Claudia, s-a umplut de oameni care i-au ajutat. „Atunci am văzut lumina de la capătul tunelului, când am văzut toți acești oameni scoțând noroiul din casa noastră. Fără ei nu am fi putut face nimic, pentru că tristețea ne-ar fi învins”, povestește Estyben, care a vândut totul și a renunțat la un loc de muncă în țara sa pentru a se muta în Spania, unde locuiau părinții și doi frați ai săi.

La scurt timp după aceea, guvernul spaniol a adoptat un decret de legalizare extraordinară a migranților afectați de inundații. Claudia și Estyben au depus documentele necesare și așteaptă acum o programare pentru a-și da amprentele. „Ne-am îndrăgostit de Spania, care ne-a primit foarte călduros. Ne-a deschis ușile, ne-a ajutat, ne-a susținut când ne-am confruntat cu inundațiile”, spune cuplul.

Această poveste este doar una dintre multele care au fost sprijinite de Caritas Diocesana în 2024. Cuplul columbian și copiii lor au primit ajutor direct din partea organizației în primele trei luni de ședere în Spania. Numărul de persoane ajutate de organizație a crescut vertiginos anul trecut, parțial din cauza inundațiilor, la 55.527 de persoane, cu investiții de 13 milioane de euro, destinate programelor de asistență socială și însoțire.

Luisa, voluntar Caritas în Chiva, mărturisește, de asemenea, despre consecințele inundațiilor din zona sa. Își amintește de frica și disperarea oamenilor care și-au pierdut casele și proprietățile. Recuperarea după tragedie merge încet, dar Luisa admiră rezistența locuitorilor care, în ciuda durerii, revin la viața normală.