Este o problemă comună: să faci ceea ce poți.

Este o problemă comună: să faci ceea ce poți. Și asta, adesea, are puțin sau nimic de-a face cu ceea ce vrei. Se întâmplă des printre mame (și unii tați) care se confruntă zilnic cu creșterea copiilor, ca și cum ar pleca de acasă știind că vor întâmpina ambuteiaje pe drum: cu certitudinea că drumul va fi mai lung, imprevizibil și disperant, dar acceptând că nu există altă opțiune. Nu știu dacă generațiile trecute au experimentat cu atâta intensitate acea ruptură între ceea ce vrem pentru copii și ceea ce facem cu adevărat cu ei. Dacă povara vinei și a angoasei le cădea și lor ca o piatră de moară în fiecare noapte, exact în momentul în care un sărut aterizează pe obrazul minuscul și niște mâini bagă cu grijă pilota sub saltea. Bunele intenții, dorințele, așteptările, credințele, valorile se împiedică adesea de acțiunile noastre, și din această coliziune apare acel disconfort care are un nume: disonanță cognitivă.

A fost psihologul Leon Festinger cel care a inventat în anii cincizeci termenul

A fost psihologul Leon Festinger cel care a inventat în anii cincizeci termenul pentru a se referi la starea de spirit în care ceea ce se face nu se potrivește cu ceea ce se gândește. Nu este ușor să susții două gânduri contradictorii în același timp, și asta se întâmplă încă de la sarcină, fără ca (atenție, spoiler) odată cu trecerea anilor să se întrevadă o conviețuire armonioasă.

Mai multe informații

Tristețea post-înțărcare: o emoție subestimată care poate zgudui mamele

Încă de când bebelușul ricoșează pe pereții uterului tău, iar fizionomia lui este încă un mister, cursurile de pregătire pentru maternitate, cărțile despre sarcină și planul de naștere încep să deseneze scenariul nașterii. Cum și unde va fi, cât va dura, cine va fi prezent? Nimeni nu te pregătește pentru violența obstetricală, deși afectează șase din 10 femei. Poți dori o naștere respectată, să fi trasat un plan de naștere, dar poți găsi și o echipă depășită sau neactualizată. Lipsa moașelor în sălile de naștere, de exemplu, este denunțată de ani de zile.

Alăptarea este un alt teren tensionat. Poate fi alegerea ta. Poți să fi citit pe Alba Padró, Carlos González, José María Paricio, Sylvie Riesco. Poți să cunoști beneficiile ei și poți să te gândești cu plăcere la ea. Să crezi că este cel mai bine și că este ceea ce preferi. Și totul poate merge bine, să nu existe urmă de acea disonanță cognitivă. Dar nu sunt puține impedimentele pe care le întâmpină multe mame: profesioniștii neactualizați, lipsa de sprijin, miturile fatidice și un sistem care nu reușește să repare toate acele gropi care există pe drum pentru ca acel lucru să iasă așa cum dorești. Ți se vor oferi firimiturile unui permis insuficient, care nu va ajunge nici măcar la cele șase luni de alăptare exclusivă pe care le recomandă OMS, AEP și UNICEF. Cu noroc, vei avea la dispoziție o baie și un aparat de muls la locul de muncă pentru a menține alăptarea în mod diferit odată ce te vei reîncadra la 16 săptămâni. Ți se va spune de ce ai din nou copilul la sân și te vor încuraja să te separi cât mai repede de creatură, ca nu cumva să o dezobișnuiești.

Va veni momentul să începi școala și atunci vor da egal multe dintre teoriile dezvoltării infantile: de exemplu, copilul tău va trebui să renunțe la scutec la trei ani, chiar dacă nu controlează sfincterele. Când ne vom duce mâinile la cap la posibilitatea de a lăsa copii și fete udați ore întregi până când familia lor poate merge să-i schimbe? „Vorbim despre lupta pentru drepturile copilăriei, dar în practică nu protejăm nevoile lor reale”, se lamenta recent despre acest subiect pediatra Concha Bonet în acest ziar.

În timpul sarcinii, cursurile de pregătire pentru maternitate și cărțile încep să deseneze scenariul nașterii. FG Trade (Getty Images)

Este probabil ca alimentația sănătoasă să fi intrat în viața ta. Vei simți că a făcut-o ca propria ta maternitate: ca un elefant într-un magazin de porțelanuri. Poate că este lipsa de timp sau epuizarea sau presiunea mediului care te va conduce către drumul luminos al mâncării rapide sau procesate. Fructele transformate în piure ambalat, pizza pe care trebuie doar să o încălzești sau acel pachet de biscuiți pe care l-ai cumpărat în drum spre școală. Vor fi multe zile de naștere, meniuri pentru copii, „pentru o zi nu se întâmplă nimic”, sărbători și petreceri marcate de o avalanșă colorată de dulciuri. Vei ceda.

Te vei confrunta, de asemenea, cu provocarea de a trăi cu tehnologia. Telefoanele mobile și tabletele au devenit îngrijitori improvizați. Te vei întâlni brusc cu două întrebări care se confruntă ca doi adversari: Cum să o eviți? Este chiar atât de grav? Ecranele s-au strecurat în școli, în cărucioarele de plimbare, în casele aglomerate și în transporturi cu una dintre aceste premise: ca să învețe, ca să nu deranjeze, ca să se calmeze. Nu vei avea referințe anterioare, nici aici nu există o hartă.

Îți vei da seama că autonomia copiilor este o altă groapă. Puține decizii lăsăm la voia întâmplării și a copilăriei. De la ce haine pot purta până la ce prieteni pot avea. Nu vor fi alți copii în afara parcurilor împrejmuite sub atenta privire a adulților, iar strada va deveni un loc prea periculos. Și ce să faci cu resursele disperate? Șantajele, comparațiile, țipetele mitralieră, vocea care impune vor apărea la un moment dat, chiar dacă nu vrei, chiar dacă nu trebuie.

Suntem o generație de mame și tați frustrați de amploarea sarcinii: creșterea unor copii sănătoși și fericiți într-un context mai degrabă tulbure. Presiunea mediului, excesul de informații, absența politicilor reale, impunerile referenților, lipsa de sprijin, normele incoerente, rucsacurile personale, practicile contradictorii, adultocentrismul sau bătăliile interne condiționează ceea ce vrem și ceea ce putem face. Ne străduim atunci să justificăm comportamente care nu se aliniază cu ceea ce simțim. Ne străduim să ne modificăm credințele. Sau luptăm intern împotriva lor. Pentru că, poate, singurul lucru care este universal în maternitate este că realitatea creșterii copiilor aproape niciodată nu urmează scenariul pe care l-am scris. Oricât de bun ar fi.