Revenirea hainelor de blană la săptămâna modei de la Milano

Singurul fir comun care se întrevede între colecțiile prezentate la săptămâna modei de la Milano a fost revenirea hainelor de blană (din blană artificială). Demult nu mai ajunseseră la un consens branduri atât de diferite, pentru a miza, fiecare în felul său, pe un anumit trend, care, de altfel, este deja vizibil pe străzi. Recent, The New York Times a dedicat un articol revenirii blănii, de data aceasta cumpărată din magazine second-hand și purtată în principal de generația tânără.

Ceea ce odată era un articol vestimentar asociat cu doamnele de vârstă matură și cu un stil de viață luxos, este redefinit de tineret, probabil pentru a-i da un alt sens. Tendințele născute în rețelele sociale, cum ar fi „mob wife” (a te îmbrăca maximalist și ostentativ cu ironie) sau curentul numit „old money”, care imită aspectul bogaților „din naștere”, probabil că au jucat un rol.

Este curios faptul că, în situația socio-economică actuală, podiumurile mizează pe această estetică impunătoare, care vorbește despre bani și putere, deși, de fapt, ideea de a te îmbrăca spectaculos în vremuri grele a fost o dinamică repetată în anii douăzeci, cincizeci sau optzeci.

Mai multe: Moda într-o perioadă de tranziție pentru o lume neliniștită pe podiumul de la Milano

Sâmbăta aceasta, Dolce & Gabbana au făcut trimitere la anii douăzeci, adică la rochii inspirate de flapperele interbelice, pline de franjuri și paiete, dar au făcut-o în a doua jumătate a prezentării lor. În prima parte au recurs la grunge cu parka supradimensionate, accesorii enorme din blană, ochelari de soare și căciuli de lână. Sub ele – lenjerie intimă, ciorapi și jartiere, adică senzualitate în sensul ei cel mai clasic, unul dintre motivele principale ale brandului milanez. Colecția s-a numit „Cool girls”: femei fidele lor însele – o deviză pe care duetul creativ a tradus-o în rebeliunea flapperelor în a doua parte și într-un fel de libertate cotidiană în prima, când modelele au ieșit pe stradă pentru a defila și a dansa pe muzica pusă de Victoria De Angelis de la trupa Maneskin. Un fel de sărbătoare atât a hainelor feminine, care alcătuiesc rutina, cât și a celor destinate momentelor speciale.

Dacă Dolce & Gabbana devin urbaniști în esență și rămân luxoși în formă, Versace merge direct pe calea opusă. Pe un podium foarte lung, care a adunat aproape o mie de invitați într-un singur rând pe fiecare parte, Donatella Versace a scos pe podium un batalion de modele care au revizuit, actualizând, aproape toate hiturile brandului, care a eliberat moda încremenită a anilor optzeci de prejudecăți. De data aceasta, ea nu s-a inspirat din bondage, punk, imprimeuri și haine greco-latine sau pop-art, ca de obicei, ci a rezumat aproape totul într-o colecție care respiră acel val de energie care a caracterizat mult timp Versace. Nici urmă de minimalism, pe care l-a încercat în alte rânduri, nici de rochii destinate covorului roșu, care i-au adus aproape toată vizibilitatea în ultimii ani. A fost un Versace exploziv și sintetizat, și asta a fost, probabil, pentru că în ultimele luni au circulat zvonuri despre plecarea ei (și despre achiziționarea brandului, deținut de grupul Tapestry, de către grupul Prada) sau pentru că aceste vremuri cer o revenire la maximalism și lipsă de prejudecăți.

Sportmax numește această întâlnire dintre spectaculos și cotidian „hiper-reinvención”: își bazează colecția pe o revizuire a moștenirii într-o cheie futuristă, pentru a „face față provocărilor lumii moderne”, explică în notele de prezentare. Firma, care aparține grupului Max Mara, a fost fondată în 1969, adică în plină explozie a prêt-à-porter-ului, pentru a oferi o garderobă avangardistă, fără a renunța la funcționalitate (majoritatea firmelor din acea vreme jucau la prima, dar uitau de a doua), și de data aceasta a revenit la această deviză, arătând haine de zi cu zi (trenciuri, bombere, paltoane de lână, bluze și, da, jachete de blană), prelucrate cu materiale experimentale și modele ușor deconstruite, pentru a da sens fiecărui obiect, un fel de futurism într-o cheie minimalistă, care arată apetisant și, mai ales, adecvat.

Este curios faptul că tocmai brandurile cu echipe creative, și nu cu designeri vizibili, au prezentat unele dintre cele mai interesante colecții din ultimele zile. Sportmax nu a avut niciodată un director de creație, la fel ca MM6, a doua linie a Maison Margiela, care în ultimii ani capătă propria esență. Joia trecută, și ei s-au jucat cu redefinirea obiectelor tipice ale garderobei de bază. Au făcut-o în stilul lui Martin Margiela, adică modificându-le dimensiunile sau micșorându-le, astfel încât să se poată simți nu numai procesul de creare a fiecăruia dintre ele în modul în care au fost construite, ci și, într-un fel, procesul de gândire pe care îl urmează fiecare persoană atunci când vine vorba de finalizarea aspectului său prin combinarea obiectelor. Au fost jachete cu umeri, rochii tricotate care se deteriorau treptat, pulovere ca o a doua piele și haine de blană peste jartiere, același contrast pe care l-au folosit Dolce & Gabbana, îmbrăcăminte exterioară voluminoasă peste lenjerie intimă, dar cu un efect diferit: la ultimele este folosit pentru a amesteca cotidianul cu senzualul, la MM6 – pentru a vorbi despre construcția individuală a imaginii, în acest caz o imagine neterminată, fără nicio aluzie la erotism.

Procesul a devenit, de asemenea, un punct de plecare pentru Adrian Appiolaza la Moschino. Designerul argentinian a studiat arhivele casei timp de doi ani pentru a le adapta la prezent, iar în această colecție, se pare, și-a găsit propria voce. Dacă Franco Moschino, regele ironiei, se juca cu sarcasm cu acel totem al luxului care a fost și rămâne uniforma Chanel, atunci Appiolaza folosește ca pânză unul dintre brandurile sale preferate, Comme des Garçons, pentru a vorbi despre designul „pe jumătate făcut” în prima parte a colecției sale, plină de haine întunecate, voluminoase și aproape monstruoase, cărora le lipsește ceva (o bucată de țesătură, nasturi, căptușeală...) pentru a fi finalizate. Aceeași idee de proces o transferă ulterior pe hainele de lucru și o trece prin filtrul comic al brandului, transformând salopete, cămăși albastre sau pantaloni kaki în haine cu coduri de lux, o idee care ajunge la extrem la sfârșit, când sacii de gunoi se transformă în rochii de seară. Colecția Moschino are multe interpretări, așa cum ar trebui să fie într-un brand bazat pe ridiculizarea dinamicii modei în sine, și toate sunt necesare astăzi. În plus, Appiolaza și-a găsit propria modalitate de a le transmite, fără a renunța la trecut.

În această mare de haine de blană, designuri luxoase și stiluri care vor să vorbească despre putere (unele mai reușite decât altele), doi designeri au strălucit, rămânând fideli discreției. Matteo Tamburini s-a jucat cu uniforma urbană la Tod’s și, desigur, cu prelucrarea pielii, bazele brandului, pentru a o prezenta într-o colecție excelentă, în care complexul pare ușor: paltoane cu două rânduri de nasturi, trenciuri, seturi din două piese tricotate, pulovere oversize, fuste asimetrice... pline de acele mici nuanțe care transformă funcționalul în luxos, iar baza în design.

Maximilian Davis a făcut același lucru la Ferragamo. Viziunea sa l-a transformat, în ciuda tinereții sale, într-unul dintre cei mai promițători designeri ai modernității. El gestionează cu meticulozitate croiala hainelor, culoarea și croiala, care arată aproape perfect pe modele (a fost unul dintre puținii care au avut o distribuție de vârste și corpuri diferite). Aici, pielea, pe lângă hainele de blană, este folosită ca o haină de piele de oaie peste costume, amintind de croiala hainelor din anii patruzeci, sau ca un detaliu pe talia rochiilor transparente, reinterpretând ideea clasică a glamourului de la mijlocul secolului al XX-lea.

În februarie, Ferragamo l-a concediat pe directorul său general, Marco Gobbetti, după doi ani de activitate în cadrul brandului. Sarcina lui era să-l transforme într-un brand de lux care să poată concura cu cele mari, dar vânzările nu au reacționat. Ca și în cazul Burberry, care lunea trecută la Londra a propus una dintre cele mai bune prezentări din acest sezon, nu este vorba despre lipsa de talent în design. Poate că este o problemă de management, de comunicare sau, pur și simplu, de a nu oferi clienților ceea ce caută. Nimeni nu știe de ce 1% din populație, adică cumpărătorul obișnuit de lux, nu mai consideră moda ca fiind prima sa opțiune. Poate că această revenire la piele ca metaforă a puterii și a luxului se adresează direct acestei audiențe minoritare și majorității care cumpără din aspirație. Sau poate că nu. Pentru că, oricât de ciudat ar suna, Prada, singurul brand care a crescut anul trecut, nu vorbește despre perfecțiune, spectacol sau senzualitate, ci despre imperfecțiuni și chiar neglijență, despre părul nepieptănat și pantofii uzați sau despre ieșirea pe stradă în pijama. Moda realistă sau moda pentru narațiunea ficțiunii – aceasta este întrebarea.