Mai multe informații

Timp de 16 ani, din 1997, Ray Mendoza, care tocmai a împlinit 45 de ani, a servit în Marina SUA ca Seal, unitatea de elită a acestui corp al armatei americane. «Am trăit multe lucruri, am fost în multe misiuni, dar cea din războiul din Irak, în Ramadi [un oraș la 110 kilometri vest de Bagdad] a fost cea care m-a marcat», povestește el la Madrid, la promovarea Warfare, care va fi lansat în întreaga lume, inclusiv în Spania, în această Săptămână Mare. Când a părăsit viața militară, a creat compania War Office Productions. «Am început să lucrez ca consultant tehnic în cinema și seriale. Și știi la ce serveam de multe ori? Ca să mă pună în titlurile de credit sau să bifeze căsuța de consultant în rapoartele unor proiecte. Check, și acasă. Uneori am mers și am fost plătit fără să pot contribui cu nimic la o filmare», își amintește Mendoza. Așa a legat Act of Valor, Lone Survivor, Mile 22 sau Safe House, în timp ce frustrarea sa creștea.

Oleg Sentsov, cineast ucrainean: «Ca să vorbești despre război, ori minți, ori nu spui nimic, pentru că adevărul nu place nimănui»

Până când s-a întâlnit cu britanicul Alex Garland la filmarea Civil War (2024), o distopie despre un conflict armat național în SUA din cauza unui președinte eratic. Lui Mendoza îi este greu să vorbească, iar Garland, așezat lângă el, îl va întreba de câteva ori pentru a aprofunda conversația. «Am început repetițiile și am observat cum Ray se purta cu actorii și le dădea instrucțiunile. Era precis, departe de orice înfrumusețare a unei lupte. Și încetul cu încetul mi-am dat seama că are și ceva dintr-un regizor de film și că vreau să fac un alt film alături de el. Atunci l-am întrebat dacă i-ar plăcea și dacă are vreo poveste pe care ar vrea să o spună», dezvoltă regizorul Ex_Machina și Men.

D'Pharaoh Woon-A-Tai, care îl interpretează pe Ray Mendoza, în centru, cu Michael Gandolfini (stânga) și Adain Bradley, în «Warfare».

O avea. Și așa s-a născut Warfare. În 2006, plutonul în care Mendoza era tehnician de comunicații a fost trimis într-o misiune de supraveghere dintr-o casă dintr-un cartier din Ramadi, un oraș din așa-numitul Triunghi sunit, unde insurgența era foarte activă. Închiși și camuflați în clădire, soldații au fost prinși într-o capcană. Au fost salvați de alte două plutoane, iar din formația lor originală, doi dintre Seal au fost răniți grav. Printre ei, Elliott Miller, cel mai bun prieten al lui Mendoza: «Nici astăzi nu-și amintește ce s-a întâmplat. De aceea am vrut să spun această poveste, ca să știe ce s-a întâmplat». Acum regizorul și-a petrecut ultimii ani în marină antrenând soldați și mergând la terapeuți. «Și până la urmă, scrierea scenariului cu Alex a fost mai vindecătoare decât mersul la terapeut, care nu m-a ajutat prea mult. Pentru că Alex ascultă. Este atent, m-a înțeles. Aprofundând detaliile și componentele mai emoționale, unele dintre întrebările pe care mi le-a pus au fost mult mai inteligente decât cele ale unor terapeuți cu care am vorbit. Este reconfortant pentru că te simți ascultat și înțeles».

Ray Mendoza, pe 28 martie în West Hollywood (California).Chris Pizzello (Chris Pizzello/Invision/AP)

Civil War este o distopie, iar Warfare se desfășoară în trecut, în 2006. Și totuși, ambele vorbesc direct spectatorului de aici și acum. «Nu am vrut nici să dăm lecții, nici mesaje, nici pledoarii. De aceea nu există politică. Am vrut să povestim ceea ce am trăit. Fiecare detaliu a fost verificat cu cel puțin doi dintre camarazii mei. Nu mă puteam baza doar pe memoria mea. Dar dacă ne lărgim perspectiva, da, Warfare vrea să meargă mai departe. Avem încredere în inteligența spectatorului. Respectăm publicul. De aceea m-am simțit liniștit cu Alex. Nu voiam ca cineva să-mi ia povestea și să o rescrie pentru a o încadra în parametrii de la Hollywood. Așa a fost războiul meu din Irak». Și cu o mică ridicare din umeri pune punct și virgulă. «Niciodată, până acum, nu m-am simțit reflectat în cinema. Eu nu vorbeam așa cum o fac soldații de obicei pe marele ecran. Nici misiunile nu sunt așa cum ne sunt povestite de obicei, nici cultura noastră, cea pe care o arată filmele de război», subliniază el fără să ridice vocea.

Soldații americani, în interiorul casei irakiene, în «Warfare».

Garland se emoționează când asigură că cea mai mare dovadă de eroism pe care a văzut-o este că Mendoza i-a povestit istoria sa. Mendoza, care îl privește zâmbind, își amintește de camarazii care s-au aruncat peste grenade pentru ca explozia să nu rănească restul plutonului. «Soldații nu vor război. În realitate, aproape niciodată nu intri în luptă. Cea mai mare parte a timpului o petreci antrenându-te și așteptând. Nu se poate romantiza acea existență, pentru că apoi oamenii se înrolează din motive foarte greșite. Eu știam asta. Am mers în Irak bine antrenat. În luptă nu gândești, acționezi. Atenție, nu eviți traumele, ci mergi mai bine pregătit fizic și mental. În acele momente vrei doar să fii... eficient cu munca camarazilor tăi».

Ray Mendoza (stânga) și Alex Garland, la filmările «Warfare».

Din acei ani, Mendoza își amintește de sine nu foarte diferit. «Nu eram nici mai naiv, nici mai idealist. M-am schimbat doar prin faptul că am câștigat experiență. Îți amintești finalul din Warfare?». Filmul se termină cu un plan final dezolant plin de tăcere: soldații când ajung, aduc războiul, când pleacă, îl iau cu ei. «Eram deja conștient atunci de asta. Și am înțeles că a mă pune cu Alex să scriu va învia emoții foarte dureroase». Într-un moment al filmului, când explodează IED-ul [dispozitiv exploziv improvizat] și Mendoza fictiv îl târăște pe Miller fictiv distrus, Mendoza real a trebuit să iasă de pe platou ca să plângă. Lângă el, în scaunul cu rotile, îl îmbrățișa Miller autentic. «În acea zi, Alex a trebuit să conducă filmările. Erau prea multe emoții. În acea zi în Irak am plâns și eu, și de aceea o face în film D’Pharaoh Woon-A-Tai [actor cunoscut pentru serialul Reservation Dogs], care mă interpretează».

Plutonul de salvare al protagoniștilor, într-un moment din «Warfare», de Ray Mendoza și Alex Garland.

Mendoza scrie un alt scenariu «despre ceea ce se întâmplă când te întorci acasă». În echipele de filmare a găsit o similitudine extraordinară cu viața într-un pluton. Acum regizorul se destăinuie: «Te dedici rezolvării problemelor într-un mod foarte eficient și, în același timp, foarte ierarhizat. Seamănă și cu o echipă de muncitori din construcții. Te anticipezi la neprevăzut, asculți voci experte și abordezi inconvenientele pentru a le rezolva și a avansa. Cu spirit de camaraderie, fiecare susținându-l pe cel de lângă el. În cel mai scurt timp posibil și evitând complicațiile. Uneori, cu spații mari de timp mort, în tensiune, dar fără a putea face nimic. Ca la război».