
În câteva cuvinte
Curtea Constituțională spaniolă a decis în favoarea libertății religioase a minorilor în caz de dezacord între părinți în ceea ce privește educația. Curtea a respins recursul tatălui care a dorit să-și ducă fiul la biserica evanghelică.
Curtea Constituțională din Spania a emis o hotărâre care protejează libertatea religioasă a minorilor în cazurile în care părinții nu pot ajunge la un acord cu privire la educația religioasă.
Curtea a respins recursul tatălui, care a dorit să-și ducă fiul la o biserică evanghelică, împotriva dorinței mamei, care deține autoritatea parentală. Curtea a considerat că deciziile anterioare au fost “proporționale” și au respectat libertatea religioasă atât a tatălui, cât și a minorului, precum și “interesul superior” al acestuia.
Diferențele dintre părinți s-au referit la educația religioasă a copilului, născut în 2016. Curtea a decis să îi acorde mamei dreptul exclusiv de a lua decizii cu privire la educația religioasă a fiului său până la vârsta de 12 ani, inclusiv formarea valorilor, excluzând aderarea efectivă la o confesiune religioasă și, în consecință, interzicându-i tatălui să-și ducă fiul la biserică, să-i arate pasaje biblice pe tabletă și, în general, să efectueze o educație religioasă în credința evanghelică.
Tatăl a apelat la instanță, susținând că libertatea sa religioasă a fost restricționată în mod nejustificat. El a insistat asupra dreptului său de a-și împărtăși credința și valorile cu fiul său, inclusiv de a-l duce la biserică și de a citi Biblia. Curtea a subliniat că drepturile copilului la libertatea religioasă sunt strâns legate de drepturile părinților, dar că, în caz de conflict, interesele minorului au prioritate.
Curtea a reamintit, de asemenea, că libertatea de religie are limitări, mai ales când vine vorba de implicarea altor persoane în convingerile proprii, inclusiv prozelitismul. Curtea a menționat că minorii au toate drepturile fundamentale, deși nu le pot exercita pe deplin din cauza vârstei.
În concluzie, curtea a confirmat că scopul este de a proteja capacitatea copilului de a-și determina singur atitudinea față de religie atunci când atinge suficientă maturitate și că acest obiectiv poate fi atins prin deciziile judecătorești relevante.