În ultimul an, figura lui Curtis Yarvin, un gânditor provocator, a încetat să mai fie o figură marginală a așa-numitului „Iluminism întunecat” și a preluat centrul războiului ideologic din Statele Unite, devenind un oracol al „MAGA-verse” .

Curtis Yarvin (1973) este un mesager intelectual care combină aspirațiile tehnologice cu înclinațiile culturale. El a numit două dintre companiile sale Urbit și Tlon, o referire directă la povestea lui Jorge Luis Borges, „Tlön, Uqbar, Orbis Tertius”.

În cartea sa recentă, Gray Mirror. Fascicolul 1: Disturb, Yarvin dezvăluie o siluetă diferită: un polimat ambițios, dar dispersat, prototipul intelectual al unei epoci intoxicate de excesul de informații și o perioadă de cetățeni indignați și atât de confuzi încât pot înghiți prima prostie care le este vândută.

Există, totuși, un al treilea Yarvin: un gânditor provocator, cu o minte neliniștită și un aspect tineresc, care susține idei anti-sistem, cum ar fi abolirea democrației și a guvernului pentru a le înlocui cu structuri tehnocratice.

În ultimul an, Yarvin a încetat să mai fie o figură marginală a așa-numitului „Iluminism întunecat” și a fost unul dintre cei mai influenți oameni din Silicon Valley și Statele Unite, ocupând centrul războiului ideologic din SUA ca oracol al „MAGA-verse”. Ideile sale au fost difuzate pe zeci de emisiuni TV și podcast-uri cu audiențe mari pe aripa dreaptă radicală, inclusiv emisiunea lui Tucker Carlson.

Unii insistă că este filosoful din spatele lui J.D. Vance. Cu toate acestea, gândirea sa este mai puțin un sistem închis decât un patchwork cusut cu istorie, literatură și scufundări frecvente în Wikipedia.

Yarvin a deschis ușa casei sale din cartierul exclusivist Berkeley Hills, la o jumătate de oră de San Francisco, într-o dimineață de luni. Era în șosete, blugi și o cămașă care părea evadată dintr-o sticlă.

Premisa dialogului a fost o provocare: cum să înțelegem confuzia pe care o experimentează Statele Unite? Timp de patru ore în două interviuri, răspunsurile sale au serpentinat între digresiuni oceanice, alternând referiri la Gabriel García Márquez cu lovituri veninoase împotriva elitei și a stabilimentului politic. Extragerea unei viziuni coerente din acea zigzagare nu a fost o sarcină ușoară. Dar Yarvin a fost întotdeauna excepțional de receptiv la întrebări și critici, ca și cum i-ar fi plăcut nu să aibă dreptate, ci sportul pur al dezbaterii.

„Democrația moare, iar societățile liberale se dezintegrează”, afirmă Yarvin. El notează că „democrația” este adesea folosită într-un sens aproape orwellian, ca un eufemism pentru guvernarea unui șir de instituții selecte, în timp ce, în realitate, vorbim despre ceva mult mai asemănător cu societatea civilă. În practică, ceea ce majoritatea țărilor numesc democrație este mai degrabă o oligarhie meritocratică. Această diferență este fundamentală, deoarece determină modul în care analizăm tot restul; ceea ce pare a fi democrație este aproape întotdeauna administrarea instituțională a unei elite care se perpetuează.

Potrivit acestuia, instituții precum Harvard și Yale au fost implicate în putere încă de la început. Educația, publicarea și funcționarii constituie ceea ce el numește Catedrala. Catedrala este ca creierul, stabilește direcția intelectuală; statul profund, birocrația este mașina. Acest tip de regim, oligarhia societăților civile, tinde să putrezească în timp. Se transformă într-o piață de idei, dar scopul este procesul, nu rezultatul. Ideile proaste pot prospera, meritocrația eșuează și ea.

Populismul apare tocmai ca o consecință neașteptată a acestei piețe: oameni obișnuiți, cum ar fi mamele de fotbal pe Facebook, încep să creadă și să răspândească conspirații. Nimeni nu conduce acest proces și nu este propagandă rusă. Este pur și simplu ceea ce sistemul produce prin natura sa.

Yarvin a abordat și subiectul pandemiei de COVID-19, afirmând că aceasta a arătat toate fisurile sistemului, la fel cum Cernobîl a arătat eșecul Uniunii Sovietice. În opinia sa, COVID-19 nu a fost un instrument pentru a provoca o criză, ci știința normală transformată în nebunie birocratică. El a criticat jurnalismul științific, despre care a spus că a depins prea mult de accesul la aceiași oficiali pe care trebuia să-i monitorizeze.

În concluzie, Yarvin și-a oferit viziunea pentru viitor: o monarhie corporativă, unde guvernul funcționează ca o companie bine gestionată. El crede că acest lucru va permite fuziunea inteligenței, prestigiului, științei și artei cu puterea, ceea ce consideră a fi cheia pentru o ordine stabilă și de lungă durată.