În câteva cuvinte
Textul prezintă o incursiune în istoria și cultura valenciană, prin intermediul sărbătorii Falles și a unor figuri literare emblematice precum Mercè Rodoreda, Joan Fuster și Vicent Andrés Estellés. Se evidențiază tensiunile lingvistice și culturale, precum și evoluția percepției asupra identității valenciene de-a lungul timpului, de la anii '30 până în prezent. Un contrast puternic apare intre bucuria sarbatorii si melancolia amintirilor.
Erau Falles și Mercè Rodoreda a venit la Valencia.
Erau Falles și Mercè Rodoreda a venit la Valencia. Avea douăzeci și cinci de ani și totul o surprindea: barăcile albe, explozia picturală a portocalelor, pocnitorile legate de dimineața până seara, țiglele de culoarea pământului văzute de pe Micalet, prima coridă cu spaima măruntaielor calului pe jos, arderea *falles*-ului umplând de fum și flăcări ultima noapte de iarnă. Povestește despre asta în acea încântătoare carte pe care Mercè Ibarz a editat-o cu opera jurnalistică a lui Rodoreda și care poartă un titlu foarte literar: *Astăzi, când ne sunt familiare Browning și gangsterii* (Comanegra). Era anul '34, al patrulea an al Republicii, și pe Rodoreda o indigna atâta crustă castilianistă în Valencia din Alameda, Glorieta sau Mercado de Flores. "Domnișorii valencieni vorbesc castiliana cu prima ocazie și chiar dacă prima nu li se prezintă...", a consemnat ea.
Mai multe informații
Mai mult acces la limbă, vă rog
(Anul 2025. Rezultatele consultării privind limba de bază în centrele educaționale valenciene: 50,5% dintre familii aleg valenciana și 49,5%, castiliana. Cu toate acestea, în centrele private și concertate, sprijinul pentru castiliană a fost de 64% în învățământul primar și de 71% în învățământul secundar. Limbă de predare, nu. Limbă de clasă).
Erau Falles și Joan Fuster a plecat la Barcelona.
Erau Falles și Joan Fuster a plecat la Barcelona. Avea patruzeci și unu de ani și puține lucruri îl mai surprindeau. Dar asta da: că au ars o păpușă cu chipul lui în Piața Caudillo. Așa a relatat el câteva zile mai târziu: "Vouă pot să vă spun: m-au ars în efigie. Literalmente, am fost obiectul, sau victima, unui autentic auto da fé". Era anul '63 și batjocura publică, teledirijată de ziarul conservator al orașului după publicarea cărților *Noi, valencienii* și *Țara Valenciană*, s-a încheiat cu figura intelectualului din Sueca devorată de flăcări și cu un afiș rotund: "Arată că este un mim și prin expresia sa merită de fapt expulzarea din această țară atât de sinceră. Să mănânce pâinea altundeva; aici, în Valencia, vrem fii care să nu ne arunce la gunoi cum ne-a aruncat el recent".
(Anul 2025. Falles, spațiu cultural colonizat de franchismul sociologic și vampirizat de *blaverism* în Bătălia de la Valencia, au ales anul acesta o altă păpușă, deloc fusteriană și cu atât mai puțin antisistem, pentru a-i da foc în masă).
Erau Falles și Vicent Andrés Estellés rămânea în Valencia.
Erau Falles și Vicent Andrés Estellés rămânea în Valencia. Încă nu împlinise treizeci de ani și strângea talia lui Isabel în semiîntuneric. Pe cer explodau artificiile de la *falles* și toată Valencia strălucea ca un foc vesel în noaptea de San José. Dar poetul asista în tăcere la tăcerea amară a acelei tinere. Sfârșitul anilor patruzeci sau începutul anilor cincizeci. Totul era de făcut. Multe se pierduseră deja.
(Anul 2025. Primul an în care pleci de Falles. Când fugi, cu tristețe, de cortul *falles* de sub casă. Erau Falles, aveai șaptesprezece ani, și ai sărutat-o pe iubita ta pentru prima dată în noaptea *plantà*-ului. Erau Falles, aproape de patruzeci de ani, și ai aflat că vei fi tată în dimineața de San José. Erau Falles și niciodată nimic nu era o problemă pentru că erau Falles și se apropia primăvara. Erau Falles, nu profita. Unde sunt. Animal de amintiri, lent și trist animal).
