Tribunalul Superior de Justiție din Insulele Canare Răstoarnă Tratamentul Fiscal al Închirierilor Extra-Hoteliere

Tribunalul Superior de Justiție din Insulele Canare (TSJC) răstoarnă modul în care sunt tratate închirierile extrahoteliere, inclusiv locuințele de vacanță, considerate anterior venituri din capital imobiliar. Instanța a dat câștig de cauză unui contribuabil care exploata o casă rurală în Tenerife, anulând o lichidare de impozit pe venit impusă de Agenția Fiscală, care contesta faptul că gestionarea acestei case ar constitui o activitate economică. Sentința revocă decizia Tribunalului Economic Administrativ Regional (TEAR) și obligă Administrația să restituie reclamantului 2.016,08 euro plus dobânzi, pe lângă asumarea cheltuielilor de judecată.

Până în prezent, veniturile obținute din închirierea acestor proprietăți, precum și a locuințelor de vacanță, au fost considerate venituri din capital imobiliar și, prin urmare, supuse impozitului pe venit (IRPF). Această abordare a fost folosită de grupurile de presiune care se opun reglementării locuințelor de vacanță, pentru a susține că acestea sunt, înainte de toate, locuințe, nu unități turistice precum hoteluri sau complexe de apartamente. Sentința clarifică însă că furnizarea anumitor servicii suplimentare poate determina calificarea lor fiscală ca activitate economică, chiar și în absența angajaților permanenți cu normă întreagă.

Litigiul a apărut atunci când Agenția Fiscală a reclasificat veniturile obținute de reclamant ca “venituri din capital imobiliar”, în loc de “venituri din activități economice”. Potrivit Administrației, exploatarea casei rurale nu îndeplinea cerințele pentru a fi considerată activitate economică, cum ar fi angajarea unui angajat cu normă întreagă. Cu toate acestea, tribunalul a stabilit că activitatea de cazare extrahotelieră cu servicii complementare — cum ar fi curățenia periodică, atenția acordată oaspeților și echipamentele turistice — îndeplinește cerințele pentru a fi impozitată ca activitate economică.

Reprezentanții Ministerului de Finanțe au refuzat să comenteze documentul. Hotărârea, datată în iulie, dar făcută publică recent, subliniază că activitatea era înregistrată corespunzător în registrul companiilor turistice și în impozitul pe activități economice (IAE), pe lângă faptul că avea autorizații de la Cabildo de Tenerife din 2001. De asemenea, tribunalul subliniază că Agenția Fiscală a recunoscut același regim fiscal în exercițiile financiare anterioare, ceea ce consolidează protecția încrederii legitime a contribuabilului.

“AEAT și-a schimbat în mod arbitrar criteriile din 2016”, subliniază surse fiscale în acest sens, “după ce a recunoscut timp de peste 15 ani existența activității economice în aceste cazuri”, care subliniază că sentința reprezintă un “pas ferm către securitatea juridică în impozitarea închirierilor turistice” și un “precedent important pentru toți proprietarii de locuințe de vacanță și unități de cazare turistică din Insulele Canare și din restul Spaniei”.

Nu toți consilierii fiscali sunt de acord cu posibila importanță a hotărârii. Un alt profesionist din Gran Canaria, care cere să nu fie identificat, explică faptul că sentința abordează închirierea rurală în conformitate cu legislația turistică din Insulele Canare și că consideră închirierea locuințelor de vacanță și a caselor rurale ca o activitate extra-hotelieră care, atunci când are servicii complementare, merge dincolo de strictul imobiliar, astfel încât, în aceste cazuri, s-ar putea înțelege că nu este necesară angajarea unei persoane. Cu toate acestea, el nuanțează că este dificil de extrapolat în mod generalizat aceeași lucru, deoarece în această hotărâre se analizează un caz specific, în care există și elementul cheie că, într-o lichidare anterioară, Agenția Fiscală a fost de acord că a fost o activitate turistică și nu doar imobiliară și acest lucru influențează teoria actelor proprii.

Această sentință nu creează jurisprudență, deoarece este emisă de un tribunal superior de justiție al unei comunități și cea a alteia (sau chiar a unei alte camere) poate lua o decizie diferită. Administrația poate încă ataca decizia la Curtea Supremă, un organism care s-a pronunțat de mai multe ori asupra calificării fiscale a închirierilor turistice ca activitate economică.

În noiembrie 2023, Curtea Supremă a aprobat interzicerea apartamentelor turistice în comunitățile de vecini ai căror statut interzice în mod expres utilizarea locuințelor pentru desfășurarea de activități economice. În acest caz, înalta instanță a analizat cazurile a două locuințe din Oviedo și San Sebastián. Pornind de la această premisă, Sala a înțeles că activitatea desfășurată de pârât în cele două imobile are “natură de afaceri și comercială, prestată de o societate comercială”.

Această sentință coincide cu procesarea în Parlamentul Canarelor, pe cale de urgență, a unui proiect de lege care va reglementa locuințele de vacanță. Normativa canariană va limita, odată ce va fi aprobată în Parlamentul regional, ca un maxim de 10% din “edificabilitatea rezidențială prevăzută” a unui nucleu de populație să poată fi dedicată locuințelor de vacanță. În La Palma, La Gomera și El Hierro, acest procent va fi de 20%. În plus, locuințele trebuie să aibă cel puțin 35 de metri pătrați suprafață și zece ani vechime. Unul dintre aspectele centrale ale legii este că nu vor putea fi implementate noi locuințe de vacanță până când fiecare plan urbanistic municipal nu o va permite în mod expres în următorii cinci ani. Această procesare are opoziția patronatului canarian al închirierilor de vacanță. Iar rezoluția TSJC respinge în totalitate unul dintre argumentele sale principale: tocmai, faptul că Agenția Fiscală consideră închirierea de vacanță ca un venit din capital imobiliar. Organizația a asigurat în repetate rânduri că acești proprietari nu desfășoară activități economice în sens strict și nu sunt obligați să se înregistreze ca liber-profesioniști sau să respecte reglementări la fel de complexe ca clasificarea activităților și subliniază că utilizarea locuințelor de vacanță continuă să fie rezidențială. Prin urmare, înțelegerea lor, nu are un impact negativ asupra Planurilor Generale de Amenajare (PGO) municipale.