În câteva cuvinte
Dezvoltarea limbajului la copii este influențată de interacțiunea cu familia și mediul înconjurător. Articolul subliniază importanța stimulării limbajului prin activități cotidiene și joc, precum și identificarea semnelor de alertă, cum ar fi lipsa reacției la sunete sau neînțelegerea instrucțiunilor simple, care ar putea indica necesitatea unei intervenții specializate.
Limbajul joacă un rol cheie în dezvoltarea copilului, iar evoluția sa este strâns legată de mediul social și familial. Familia este primul și cel mai relevant mediu de învățare a limbii vorbite. Cu toate acestea, dezvoltarea limbajului depinde și de alți factori, cum ar fi maturitatea neurologică, capacitatea auditivă sau legătura afectivă cu persoanele care îl îngrijesc.
Având în vedere rolul important pe care îl are familia, cum putem încuraja dezvoltarea limbajului acasă? Primul lucru pe care îl putem face este să profităm de viața de zi cu zi, să folosim situații cotidiene pentru a încuraja limbajul (ieșiri în parc, momentul mesei sau al băii). Pentru aceasta, este esențial să vorbim la nivelul copilului, să stabilim contact vizual, să comunicăm încet și clar și să numim lucrurile pe numele lor, evitând, de exemplu, să numim câinele "ham" sau pasărea "piu". Frazele trebuie să fie corecte din punct de vedere gramatical și este mai bine să însoțim limbajul de gesturi.
Informații suplimentare
Copiii cu abilități înalte și eroarea de a le asocia doar cu performanțe ridicate
De asemenea, părinții se pot adapta la rândurile copilului în limbaj, deoarece interacțiunile de tip "du-te-vino" sunt o abilitate necesară pentru a putea avea conversații ulterior. În plus, oferirea de timp de joacă, cât mai mult posibil, încurajând jocul simbolic (de-a bucătăria, de-a doctorul) este perfectă pentru a încuraja limbajul spontan. Pe scurt, părinții trebuie să asculte cu interes ceea ce spune copilul lor, oferindu-i timp și încercând să nu răspundă în locul lui, să nu-l forțeze să vorbească în fața altor persoane și să nu-i dea lucrurile doar arătându-le când le poate cere vorbind.
O altă recomandare foarte utilă este ca adulții să accepte ca fiind normale repetițiile și greșelile în vorbirea copilului. Dacă greșește, trebuie să încerce să răspundă în mod natural, oferindu-i modelul corect. De exemplu, în loc să spună "Nu se spune așa", se repetă cuvântul sau fraza corect. Este esențial ca cei mici să aibă oportunitatea de a experimenta limbajul în diverse moduri, fie prin dialog, povestiri, cântece sau rime.
În dezvoltarea limbajului copilului, este esențial, de asemenea, să se identifice posibile semne de alertă care indică necesitatea unei intervenții timpurii. Elena Matías, profesor de pedagogie terapeutică la Echipa de Intervenție Timpurie din Torrelodones, enumeră câteva dintre cele mai importante, deși clarifică faptul că, în general, este necesară prezența mai multora dintre ele. De asemenea, explică faptul că nu trebuie uitat că fiecare copil are propriul ritm de maturizare și că mulți copii progresează în ritmuri foarte diferite.
Semne de alertă în achiziția limbajului de la 0 la 3 ani
Semne de alertă în primele luni de viață
- Plânge neconsolat, tresare exagerat sau este foarte pasiv.
- Nu reacționează la sunete.
- Nu se întoarce spre sursa sonoră.
- Nu apare zâmbetul social.
De la șase la 12 luni
La semnalele de alarmă anterioare se adaugă:
- Nu râde în hohote, nu gângurește și nu țipă. Nu încearcă să influențeze persoanele cu acestea.
- Nu participă la jocuri precum "cucu-bau" sau alte jocuri interactive.
- Nu imită gesturi precum bătăile din palme, "la revedere" sau altele care i-au fost repetate sau care l-au amuzat.
- Nu distinge numele său, nu înțelege "nu" sau un gest de dezgust.
De la 12 la 18 luni
La semnalele de alarmă anterioare se adaugă:
- Nu cunoaște părți mari, foarte elementare ale corpului său.
- Nu arată adultului ceea ce îi atrage atenția și nu schimbă priviri.
- Nu menține schimburi afective intense cu figurile sale de atașament.
- Nu este atent când i se arată sau i se indică ceva.
- Nu apar primele cuvinte, printre care "nu".
- Nu este atent la numele său.
- Nu urmează indicații simple.
- Dacă prezintă otite frecvente sau dacă se atinge la urechi sau se plânge de durere.
De la 18 luni la doi ani
La semnalele de alarmă anterioare se adaugă:
- Nu mai spune cuvintele pe care le știa deja.
- Nu folosește jucării figurative, cum ar fi păpuși, animale sau mașini, pentru a reprezenta acțiuni.
- Nu participă la jocuri interactive, nu le cere și nu le inițiază.
- Nu imită acțiuni din viața de zi cu zi în mod spontan.
- Nu numește obiectele familiare și nu folosește aceste cuvinte pentru a cere sau a comunica ceva, însoțindu-se de gesturi și priviri.
- Nu urmează instrucțiuni simple și nu răspunde la comunicare.
- Nu execută acțiuni despre care știm că le cunoaște când i le cerem de la o distanță apropiată și cu sprijin gestual sau situațional.
De la doi la trei ani
La semnalele de alarmă anterioare se adaugă:
- Continuă să folosească un jargon neinteligibil.
- Rămâne izolat, fără a căuta ajutor, consolare și fără a cere nimic, fără a se lăsa influențat.
- Se opune oricărei schimbări, are crize de furie necontrolate.
- Prezintă dificultăți sociale, vorbind puțin și având nevoie de contact fizic pentru a-și rezolva conflictele.
- Se uită fix la buze.
- Înțelegerea sa este prea legată de situație, intonație sau intenția interlocutorului.
- Nu execută acțiunile obișnuite când i se cer.
- Nu recunoaște imagini sau fotografii.
- Nu combină două sau mai multe cuvinte, iar vocabularul său nu crește.
- Nu își folosește numele.
- Nu mănâncă alimente solide.
După 3 ani
La semnalele de alarmă anterioare se adaugă:
- Apar dificultăți sociale.
- Preferă să nu vorbească sau se arată retras uneori.
- Nu manifestă emoții sau reacționează exagerat.
- Nu are anumite cunoștințe organizate despre lumea din jurul său.
- Nu comunică experiențe și nu își exprimă nevoile persoanelor cunoscute.
- Nu înțelege povești simple și nu le învață. Nu pune întrebări.
În cazul oricărei îndoieli cu privire la evoluția sa lingvistică, este recomandabil să consultați un specialist care poate detecta posibilele dificultăți din timp și poate oferi sprijinul adecvat.
