Ființa umană este singurul animal care se fascinează până la extreme nemaiauzite de ceea ce el însuși a creat. Se dedublează și se separă de obiectul pe care l-a fabricat, eludează deliberat procesul, își ascunde propriile mâini pentru a insufla viață artificiului prin simboluri și metafore. Prin limbaj, la urma urmei, care este cel mai puternic instrument de construcție a sistemelor de persuasiune și dominație, de fascinație colectivă și înșelăciuni lucrative. De aceea nu există religie puternică care să nu fi fost făurită cu cărți de o enormă frumusețe considerate sacre.

Dar limbajul metaforic nu este eficient doar pentru înșelăciunea religioasă, ci a fost și este foarte util pentru manipularea economică și politică prin propagandă și publicitate. În cazul dezvoltării tehnologice, acest lucru s-a întâmplat cel puțin de la revoluția industrială. În fața puterii mașinii, trebuia să ne prosternăm și să acceptăm destinul inevitabil al progresului. În timpurile noastre, ni se cere supunere față de invențiile digitale. La vremea sa, internetul a presupus un proces de apropriare nelegitimă a muncii de către corporațiile tehnologice. Am căzut cu toții în capcana de a depune în rețea rodul efortului nostru personal, pentru că nici măcar nu am văzut că în spatele acelor inovații orbitoare se aflau stăpâni puternici care profitau de ignoranța noastră și de incapacitatea noastră de a vedea pericolul pe care îl implicau acele noi forme de exploatare.

Trebuie spus, de asemenea, că campaniile publicitare au fost copleșitoare și am fost bombardați pe uscat, pe mare și prin aer cu mesajul că lumea trebuie să se schimbe în acea direcție și nu era nimic de făcut. «Autoexploatează-te sau vei rămâne pe dinafară», ni s-a spus. Acum, limbajul cu care se vorbește despre programe informatice sofisticate ne duce la același proces de deposedare și la un fel de absolutism digital: se vorbește despre «inteligență» când, de fapt, este vorba despre unelte inventate de alte ființe umane și se umanizează acest nou obiect ca și cum ar fi o forță supremă. Și cum este un viitor inevitabil, aproape destinul, traducătorii, scriitorii, jurnaliștii și lucrătorii gândirii sub oricare dintre formele sale trebuie să lase mașina să «învețe» din ceea ce am făcut, să pună capăt acelui lucru deranjant care este proprietatea intelectuală și dreptul autorilor de a-și exploata economic munca. «A învăța» în acest caz înseamnă pur și simplu a fura, chiar dacă hoțul este acea nouă lână de aur numită Inteligență Artificială.