Criza tarifară declanșată de președintele american Donald Trump

Criza tarifară declanșată de președintele american Donald Trump a parcurs mai multe etape în mai puțin de patru luni de mandat. De la amenințarea cu tarife de 25%, s-a ajuns la una definitivă de 20% pentru majoritatea țărilor, inclusiv Spania, cu un impact special asupra celor două sectoare agroalimentare cele mai expuse pe această piață: cel al vinului și cel al uleiului. În cazul primului, amenințarea inițială a fost un impozit de 200%, care ar fi scos producătorii spanioli din țara care importă și consumă cel mai mult vin la nivel mondial.

Conform datelor de la Federația Spaniolă a Vinului (FEV), exportul de vinuri spaniole către SUA a atins o valoare totală de 390 de milioane de euro anul trecut, fiind a doua cea mai importantă destinație. Această cifră este rezultatul sumei multor exportatori mici: numai în Spania există aproximativ 4.000 de crame care vând vin în afara Spaniei, în mare parte afaceri mici care au SUA printre prioritățile lor. A-ți face loc acolo este o sarcină complexă. Mai greu decât a-l pierde.

Ana Martínez Bujanda

«Este o piață care permite vânzarea cu o marjă mai mare. Este foarte mare și, în plus, le place să guste, deci este foarte atractivă», explică Ana Martínez Bujanda, responsabila operațiunilor de la Bodegas Valdemar, situată în municipiul Oyón, în Rioja Alavesa. Ea și fratele ei, Jesús, sunt a cincea generație familială la conducerea unei afaceri cu un caracter exportator marcat. «Am fost primii, în anii 1980, care am avut controlul temperaturilor în depozite. În acel moment, era cea mai avansată cramă din Europa și asta ne-a deschis ușile pentru a începe să exportăm, chiar înainte de a vinde pe piața națională», își amintește ea.

Valdemar exportă aproximativ 75% din producția sa, un total de aproximativ 900.000 de sticle anual. Iar SUA reprezintă 14% din vânzările cramei. Acolo este prezentă în 23 de state. «Acolo avem acum focusul exportator», recunoaște ea. Cazul ei este, de asemenea, foarte particular: în 2019, au construit o cramă în localitatea Walla Walla, în statul Washington, devenind prima non-americană, cu o investiție de aproximativ 15 milioane. «Este un proces foarte complicat, dar foarte motivant», recunoaște ea.

Ana și Jesús Martínez Bujanda, proprietarii Bodegas Valdemar. Imagine oferită de companie

Javier San Pedro Ortega

Javier San Pedro Ortega exportă, de asemenea, în SUA de la crama care îi poartă numele în Laguardia, în La Rioja. El este, de asemenea, a cincea generație de viticultori, dar în cazul său, a decis în 2013 să-și înceapă propriul drum. Astăzi facturează aproximativ trei milioane și produce 300.000 de sticle anual. A început să exporte în 2021 și astăzi piața externă reprezintă 20% din vânzările sale. Iar din această felie, 30% are ca destinație SUA, mai ales în magazinele de vinuri și restaurante. «Am încredere că poate fi o piață mare. Este distractiv și funcționează foarte bine, pentru că colonizăm state [astăzi este în nouă]. Cu Trump, trebuie să ne adaptăm la ceea ce se întâmplă în fiecare săptămână», explică viticultorul.

Profitând de armistițiu

Dar schimbările apar aproape zilnic. «Cel mai rău e să te trezești cu o știre nouă», spune Martínez Bujanda. Funcționarea cramelor s-a schimbat de când a început criza tarifară. La Valdemar au început să avanseze stocul pentru a avea, cel puțin, un tampon de trei luni. Chiar și crama sa americană este afectată, având o parte din vânzări în Canada. «Privim cu îngrijorare. Avem întâlniri cu toți importatorii din diferite state pentru a vedea cum să transmitem tariful și să afectăm cât mai puțin posibil consumatorul final», explică proprietara cramei.

Piața americană obligă un producător străin să lucreze cu figura importatorului și a distribuitorului. Legi moștenite din legea uscată de acum 100 de ani. Andrew Mulligan cumpără vinuri spaniole pentru a le vinde în SUA din 2010. Mai întâi la Skurnik, unul dintre principalii importatori din țară, iar din 2020 împreună cu soția sa Caitlyn cu propria sa companie, San Pelayo Imports. Amândoi au ajuns să se stabilească în Spania, deși acum locuiesc în Chicago. «Am început cu vinuri spaniole pentru că știam limba, dar acum lucrăm din pură emoție», explică el.

Mulligan a creat relații, mai ales, cu crame mici și proiecte. Recunoaște dificultatea introducerii vinurilor sale în SUA, dar și recompensa pe care o presupune. Prețurile pot ajunge, în medie, la aproximativ 10 euro pentru vinurile de rotație, aproape dublu față de alte piețe de export, cum ar fi Regatul Unit. «În toate statele există orașe cu piață pentru vinuri de top», indică el. Cel puțin, până la situația actuală. «Cu o amenințare de tarif de 200% nu puteam cumpăra. Cu 20%, vedeam cum să împărțim costul între toți și să supraviețuim». Acum vine armistițiul de 90 de zile, care reduce rata la 10%. «Dar într-o săptămână totul se poate schimba», descrie el.

«În mandatul anterior al lui Trump a existat o situație similară și s-a ajuns la acorduri pentru a împărți costul», își amintește Ana Martínez Bujanda. Javier San Pedro a primit, de asemenea, propuneri de la importatori pentru a suporta cheltuieli, deși își amintește că marjele cramelor «scad de ani de zile».

Javier San Pedro Ortega, proprietarul cramei care îi poartă numele. Imagine oferită de companie

Armistițiul menționat de 90 de zile deschide un alt scenariu. Valdemar îl va folosi pentru a trimite marfă. Mulligan vrea, de asemenea, să pregătească un container către SUA. Doar tranzitul cu barca durează o lună. El crede că, cu un tarif de 10%, vinul spaniol poate supraviețui acolo, deși, în opinia sa, cheia este ca viticultorii din țară să-și cunoască bine concurența: «Nu este cel de la ferma de alături. Este cel din Burgundia. Sau cel din Bordeaux. Thomas Jefferson bea deja vin franțuzesc în secolul al XVIII-lea. Cel spaniol nu a sosit până în anii 90 ai secolului XX».

Vinul spaniol poate juca cu un anumit avantaj într-o situație oricum haotică. O sticlă națională de calitate se vinde mai ieftin decât referințele franceze sau italiene. «Un vin de Rioja nu este excesiv de scump în comparație», spune Javier San Pedro. «O creștere de 20% nu este aceeași la un vin de cinci euro ca la unul de 40 de euro», adaugă el.

«Acolo consumatorul este obișnuit să plătească mai mult pentru vin. Chiar și etichetele americane sunt mai scumpe decât cele spaniole. Un anumit spațiu poate exista pentru a transfera tariful, dar minim pentru a nu pierde acea piață», indică Ana Martínez Bujanda. Să supraviețuiești până când, într-o zi, tariful dispare.