Ana Alonso visa să devină atletă olimpică la schi fond, dar astăzi a obținut biletul pentru debutul schi-alpinismului la Jocurile Olimpice de iarnă de la Cortina-Milano 2026.

Acolo, peste un an, va concura în ștafeta mixtă alături de Oriol Cardona, după ce au câștigat argintul la Campionatele Mondiale de la Morgins (Elveția), pierzând la mai puțin de o secundă în fața aurului Franței cu Emily Harrop și Thibaut Anselmet. Născută în Granada și crescută în Monachil, Ana Alonso, în vârstă de 30 de ani, crede că viața se mișcă în cercuri care, odată închise, permit să înceapă desenarea următoarei. Tatăl ei, Gerardo, ghid montan și îngrijitor al refugiului Rioseco, abia a apucat să o învețe secretele schi-alpinismului: a murit în 2010, în timp ce conducea un grup de turiști într-o excursie ușoară. „Cu câteva zile înainte, plouase mult și pământul era afânat. O piatră a căzut și l-a lovit. Prietenii tatălui meu, cei care au învățat de la el, au fost cei care m-au introdus în cele din urmă în lumea schi-alpinismului. Așa s-a închis cercul”, spune Ana.

Când Ana a început să concureze în ceea ce noua generație numește astăzi „skimo”, a demonstrat o tehnică rafinată de alunecare a schiului fond și un motor excelent pentru a rezista cerințelor schi-alpinismului. Curând, a început să concureze în Pierra Menta, cursa emblematică a disciplinei, unde în 2017 a vrut să se întoarcă la coborâre, dar schiurile i s-au blocat în zăpada umedă și grea: „M-am sprijinit pe bețe și, cu groază, am văzut piciorul într-o parte și schiul în cealaltă. Am avut o fractură de tibie și peroneu”.

Anul 2018, încă recuperându-se după dubla fractură, nu a început mai bine, iar în aceeași iarnă a fost operată de ablație cardiacă. Sătulă de toate și având nevoie de o pauză, a petrecut vara în Mallorca, lucrând ca ospătar și chiar gândindu-se să rămână acolo tot anul. „Nu mi-era dor de competiții, dar mi-era dor de schiat, de alunecare, și atât”.

La un an și jumătate după accident, FEDME i-a deschis porțile echipei naționale și s-a întors neașteptat la skimo. Un nou cerc s-a închis.

În copilărie, Ana își provoca adesea tatăl, asigurându-l că va moșteni slujba lui de ghid. Pur și simplu i se părea un lux să trăiască la munte, să lucreze într-un mediu natural. Când termina studiile în specializarea „Știința activității fizice și a sportului”, Ana a obținut calificarea de ghid montan de categorie medie pentru a se asigura „că în această muncă sunt multe lucruri care nu sunt chiar atât de bune, necesită o mare responsabilitate”. Un alt cerc se închide.

Până în 2023, Ana a combinat viața sportivă cu munca: iarna preda schi alpin, iar vara lucra ca ghid în Alpi, Pirinei, Picos de Europa sau în Sierra ei preferată. „Aveam nevoie de bani, pentru că nu puteam trăi din sport. Venirea olimpismului mi-a schimbat viața: acum primesc ajutor de la CSD și COE, de la sponsori privați (cum ar fi firma italiană Scarpa sau Atomic), am acoperită partea financiară și, cel mai important, mă pot odihni!”, se bucură ea.

Viața Anei Alonso s-a redus la rutina necesară de antrenament și odihnă. „Îmi petrec jumătate din viață în CAR din Sierra Nevada, unde mă simt ca acasă, și pot spune că personalul CAR mă vede mai mult decât propria mea familie. În funcție de anotimp, mă antrenez între 16 și 25 de ore pe săptămână. Dimineața, după micul dejun, fac primul antrenament de schi, de obicei câteva ore, apoi mănânc, mă odihnesc, iar seara merg la sală sau mă antrenez din nou cu schiurile. Continui să antrenez tranzițiile: este o parte importantă a antrenamentului, care poate permite câștigarea unei medalii. În ștafetă, acum trei ani, nu eram atât de puternică și știam că nivelul meu nu este la nivelul lui Oriol Cardona, partenerul meu de ștafetă, așa că mi-am concentrat eforturile să fiu impecabilă din punct de vedere tehnic, pentru a câștiga timp acolo unde era ușor de făcut: în tranziții. Din păcate, acum toți rivalii sunt foarte pricepuți, iar câștigarea timpului la schimbări este foarte dificilă. Înainte puteam câștiga cu ușurință 5 secunde în fața unui rival, dar acum nu mai pot”, explică ea.

Inspiră multă încredere în tranziții. Nu este adesea posibil să vezi sporturi care permit unui bărbat și unei femei să se ajute reciproc în cucerirea unei medalii: „Ștafeta mixtă, să nu ne amăgim, a fost creată pentru a nu distribui atâtea medalii, pentru că înainte era ștafeta masculină și cea feminină, dar adevărul este că ștafeta mixtă este foarte captivantă, oferă multe alternative”.

„Nu cred că esența skimo se schimbă, pentru că rămân cursele pure. Toate cursele Grande Course continuă să se desfășoare, cursele clasice din Alpi sau Pirinei, de asemenea. Adevărul este că cursele individuale de Cupă Mondială ar putea fi mai tehnice și a fost o lovitură faptul că cursele individuale nu sunt incluse în programul Jocurilor Olimpice, pentru că este esența, dar toate sporturile olimpice au trebuit să se adapteze formatului olimpic... și nu este exclus ca cursele individuale să fie olimpice în 2030”.

Ana Alonso speră, de asemenea, să participe la sprint la Jocuri, deși recunoaște că îi place mai mult ștafeta: „Este o cursă mai lungă și se potrivește mai bine caracteristicilor mele. În sprint nu ai dreptul la greșeală, este prea tensionat, iar în ștafetă poți greși puțin și, în plus, nu ești singur. În ștafetă sunt capabilă să sufăr mai mult din cauza responsabilității față de partenerul meu: nu aș suferi atât de mult dacă ar fi doar pentru mine”, recunoaște ea.

Astăzi a închis cercul visului olimpic.