Ce vă vine în minte când vă imaginați un masochist?

Scriitoarea americană Leigh Cowart sugerează că ar putea fi cineva care respiră printr-o gaură într-un costum de latex. Sau o persoană care lucrează prea mult, care își roade obsesiv cuticulele sau care dansează balet până când are picioarele amorțite și pline de vânătăi. Un masochist, asigură Cowart, poate fi un fan al tatuajelor sau al sosurilor picante, sau un ultramaratonist care se înscrie la o cursă fără linie de sosire. “Observați un tipar între toți aceștia?”, se întreabă jurnalista în cartea sa Doare bogat: știința și cultura durerii intenționate, încă netradusă în română. Și câteva rânduri mai jos, răspunde: “Aceste persoane aleg durerea cu bună știință”.

Toată lumea poate, într-o formă sau alta, să fie un pic masochistă și să se bucure de asta. Este un spectru care are așa-numitul masochism benign ca una dintre nuanțele sale. Un studiu publicat la sfârșitul anului 2023 îl definește ca “căutarea plăcerii în experiențe frecvent neplăcute, pe care corpul le interpretează ca fiind respingătoare”. Aceste experiențe, la prima vedere aversive, sunt rapid urmate de o senzație de plăcere.

Mai multe informații

Așa arată plăcerea și durerea în creier

Karolina Dyduch-Hazar, cercetătoare la Universitatea din Würzburg (Germania) și autoarea cercetării publicate în Journal of Research in Personality, reamintește că s-a întâlnit cu termenul când studia de ce unora le place să participe la activități care provoacă de obicei dezgust sau tristețe. “De exemplu, de ce anumiți indivizi preferă să citească cărți de Dostoievski în loc de cele ale lui Mark Twain, să vadă filme precum Cadena perpetua în loc de Legalmente rubia, sau să se uite la videoclipuri cu coșuri care explodează în loc de reels cu pisici adorabile”. În definitiv, să înțeleagă de ce se caută plăcerea, distracția și chiar satisfacția, prin participarea la activități neplăcute, dar inofensive, care nu au efecte cu adevărat dăunătoare.

Omul de știință compară aceste practici cu masochismul sexual, unde există, de asemenea, nuanțe, dar care în final caută gratificarea prin umilire sau lovire. “Aceste activități sunt atât dureroase, cât și dăunătoare”, detaliază autoarea. În masochismul benign, răul real nu există.

Mariana Castillo, psihiatru la HM Hospitales, explică faptul că, în cazurile benigne, “esențial este ca mediul să fie controlat și să nu existe o căutare de senzații atât de intense”. Le diferențiază, de asemenea, de acele persoane care se complac în spatele unor vârfuri foarte mari de adrenalină, cum ar fi cele care sar dintr-un avion cu o parașută. “Nu au nevoie ca mediul să fie sigur, ca masochiștii benigni, și în loc să caute durere sau o senzație neplăcută, ceea ce caută ei este un subidón”, adaugă ea.

Explicația din spatele fenomenului

La începutul anului 2023, o echipă de cercetători de la Universitatea din Cambridge a publicat un articol în care explicau că masochismul benign este un fenomen care “implică interpretarea greșită a corpului asupra unei experiențe ca fiind amenințătoare, ceea ce, recunoașterea absenței pericolului real, generează plăcere”. Dyduch-Hazar aprofundează: “O posibilă explicație a motivului pentru care există astfel de oameni este că se bucură de schimbarea bruscă care apare atunci când își dau seama că mintea a fost înșelată de corp”.

Această schimbare indică faptul că amenințarea nu este reală, deși corpul o interpretează ca atare. Atunci când vizionăm un film de groază sau când ne plimbăm cu un rollercoaster, ritmul cardiac crește și se eliberează adrenalină. Corpul răspunde la acești stimuli în același mod în care ar răspunde dacă, în mijlocul unei plimbări prin pădure, s-ar întâlni cu un urs. “Plăcerea apare atunci când ne dăm seama că amenințarea nu este reală”, spune Dyduch-Hazar. Și Castillo adaugă: “Asta permite lăsarea gărzii jos și predarea senzației corporale”.

Studii anterioare au demonstrat că experiențele de durere și plăcere activează zone ale creierului similare care sunt chiar hiperconectate. Santiago García Soriano, psiholog asociat la Colegiul Oficial de Psihologie din Madrid, asigură că “canalele plăcerii și ale durerii sunt unite astfel încât, atunci când se experimentează aceeași senzație, corpul o poate înțelege ca plăcută, dacă este ușoară, sau ca dureroasă, dacă este prea puternică”. Diferența constă în intensitatea stimulului și în interpretarea pe care o face creierul asupra situației în funcție de contextul său.

De aceea, este dificil de determinat dacă masochismul benign este o căutare universală la ființele umane sau este determinat de istoria și contextul cultural al fiecărui individ. “Probabil, este o combinație a ambelor”, se aventurează Dyduch-Hazar. Cu toate acestea, există cercetări care asociază o prevalență mai mare a acestui fenomen între anumite tipuri de personalități. Omul de știință detaliază: “Masochismul benign a fost legat de trăsături antisociale, cum ar fi psihopatia subclinică și sadismul subclinic”. Se referă la persoanele care au caracteristici asociate cu aceste patologii, dar care nu ating nivelurile clinice necesare pentru un diagnostic formal. Deși masochismul benign nu este un termen psihiatric și nici o patologie, cercetările recente l-au asociat cu anumite trăsături, cum ar fi creativitatea, curiozitatea și un comportament neconvențional.

“Ființa umană se bucură și se delectează în moduri foarte diferite și diverse”, subliniază García Soriano. Această caracteristică a beneficiat întotdeauna specia noastră. “A putea controla durerea, a o manipula, ne permite să ne depășim pe noi înșine și să ne confruntăm cu situații care ne extind zona de confort”, adaugă Castillo. În cele din urmă, este aproape un mecanism de rezistență.

Cercetările din jurul acestui fenomen încă mai au lacune. Dyduch-Hazar crede că este necesar să se investigheze puțin mai mult pentru a ajunge la nucleul acestor impulsuri și a găsi răspunsul de un milion de euro: de ce masochiștii benigni caută experiențe aversive? “Poate că o fac pentru a se cunoaște mai bine pe ei înșiși sau pentru a forma conexiuni cu ceilalți. De asemenea, ar putea face acest lucru pentru a învăța să facă față situațiilor într-un mediu sigur”, este de părere experta.

Ya lo escribió Leigh Cowart en su libro: “Nuestras mentes y cuerpos encuentran significado y alivio en el dolor, una peculiaridad en nuestra programación que impulsa la disciplina y la innovación, incluso cuando amenaza con devorarnos por completo”.