Stima de sine: forța noastră secretă

Fiecare ființă umană simte nevoia de a se accepta și a se valoriza. Luis Rojas Marcos, în cartea sa „Stima de sine: forța noastră secretă”, definește stima de sine ca sentimentul de afecțiune sau respingere care însoțește evaluarea globală a propriei persoane. Acest concept este subiectiv și acoperă aspecte precum capacitatea noastră de a relaționa, aptitudinile noastre profesionale sau rolul nostru în familie, în cercul nostru de prieteni sau în societate. Pentru a ne evalua stima de sine, este necesar să fim conștienți de punctele noastre forte și de slăbiciuni și să reflectăm asupra lor.

Există două tipuri de stimă de sine: cea sănătoasă și cea distructivă. Prima implică o evaluare echilibrată a propriei persoane, în timp ce a doua este centrată pe o valorizare excesivă a capacităților noastre, ceea ce poate duce la sentimente de superioritate, aroganță și dominare asupra celorlalți. Dar se vorbește și despre stimă de sine distructivă atunci când ne subevaluăm talentele. Autocritica rezonabilă joacă un rol cheie în dezvoltarea unei stime de sine sănătoase.

Stima de sine există individual și colectiv. În plan individual, o stimă de sine sănătoasă este legată de o mai mare capacitate de adaptare la schimbare, o atitudine constructivă față de provocări și o satisfacție generală cu viața. Cea colectivă este esențială pentru dezvoltare, solidaritate, sentimentul de apartenență și coeziune socială. Triumfurile lui Rafa Nadal sau selecția a doi astronauți spanioli de către ESA sunt exemple care stimulează stima de sine colectivă. Realizări precum faptul că suntem lideri mondiali în transplanturi, o moștenire culturală și lingvistică bogată și solidaritatea și generozitatea în momente cheie întăresc acest sentiment. Stima de sine, atât individuală, cât și colectivă, nu este statică, ci fluctuează.

Conform sondajului privind bunăstarea subiectivă (2017), aproximativ 75% dintre spanioli se simt mulțumiți de viața lor, ceea ce sugerează o percepție pozitivă despre ei înșiși. Un alt studiu al Confederației Sănătății Mintale din Spania arată cifre similare. Cu toate acestea, se pare că recunoașterea publică a unei stime de sine sănătoase rămâne ceva neobișnuit. În Spania, percepția favorabilă asupra propriei persoane este adesea umbrită de neîncredere.

Pe de altă parte, Barometrul Imaginii Spaniei (BIE), elaborat de Real Instituto Elcano, reflectă un paradox: deși Spania este văzută favorabil din exterior, spaniolii înșiși au adesea o percepție mai puțin pozitivă despre ei înșiși. Un sondaj al Pew Research Center arată că doar 20% dintre spanioli cred că cultura lor este superioară altora. Țările care se simt cel mai mândre de ele însele sunt Rusia, China, India și Statele Unite. Din afară, ceea ce place cel mai mult la spanioli este caracterul lor, cultura lor, amabilitatea lor, simpatia lor și fotbalul lor. Ceea ce se apreciază cel mai negativ sunt aspecte precum dezvoltarea antreprenorială, sănătatea financiară și progresele tehnologice. Stima de sine colectivă spaniolă se caracterizează printr-o autoevaluare profundă și o lipsă de încredere în capacitățile noastre, mai ales când ne comparăm cu alte țări.

Prin urmare, spaniolii se văd mai bine ca indivizi decât ca țară. După cum spunea poetul Joaquín Bartrina: „Ascultând un om vorbind, este ușor să ghicești unde a văzut lumina soarelui: dacă vă laudă Anglia, va fi englez; dacă vorbește de rău Prusia, este francez; și dacă vorbește de rău Spania, este spaniol”. Se pare că în sistemul nervos spaniol există ceva autodistructiv care ne face să ne autoflagelăm și să fim oarecum iraționali, așa cum afirma hispanistul John Elliott. Odată cu venirea democrației, a început un proces de reconstrucție a stimei de sine colective, dar încă persistă dezbateri cu privire la motivele care justifică sentimentul de mândrie.

În plus, unii se feresc de exaltarea trecutului. Stima de sine este fundamentală atât individual, cât și colectiv, dar este important să definim scopul său pentru a o califica drept sănătoasă sau distructivă. Faptul că Spania are o stimă de sine individuală mai bună decât cea colectivă nu pare a fi un fapt negativ, în principiu. Istoria demonstrează că atunci când stima de sine personală scade, poate apărea o stimă de sine omnipotentă colectivă care poate fi periculoasă, așa că pare prudent să evităm exaltațiile excesive. Cu toate acestea, este, de asemenea, nedrept să cădem în gânduri defetiste pentru a ne defini ca grup și să ne fie furată conștiința bunăstării noastre emoționale înalte și sănătoase, pe care o apreciem individual (deși ne este greu să o recunoaștem). O stimă de sine însoțită de atitudini etice, comportamente constructive și socialmente utile, precum și o revendicare a unor valori precum cultura, sănătatea, sportul sau știința, ne va face mai predispuși să ne adaptăm la schimbări și să depășim adversitățile. Dar poate că cel mai important lucru este să facem exercițiul de a ne identifica mai bine punctele forte și limitările, să ne calibrăm în mod rezonabil posibilitățile, să ne ordonăm prioritățile, provocările noastre și să evităm să ne comparăm constant cu ceilalți. În definitiv, ar fi vorba despre a ne cunoaște mai bine, a ne iubi mai mult și, mai ales, a ne iubi bine. Patricia Fernández Martín este psiholog clinician.