Bătălia culturală a extremei drepte globale

Bătălia culturală a extremei drepte globale împotriva a ceea ce liderii săi numesc „wokeism”, „fanatism climatic” și „globalism socialist” s-a intensificat. Și nu doar în tonul de confruntare demonstrat pe platforme politice precum Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC) condusă de trumpism sau alianța europeană „Patrioții”, care s-a reunit recent la Madrid, ci și în ceea ce privește inițiativele, proiectele și politicile care operează în instituții fundamentale pentru reproducerea socială a societăților moderne: școala și universitatea.

Parafrazând o frază faimoasă a lui Margaret Thatcher, s-ar putea spune că pentru extrema dreaptă, educația este o metodă, dar scopul este de a schimba – într-un mod reacționar – inima și sufletul societăților. Prin aceasta, ei urmăresc să extindă „fereastra Overton” pentru a schimba atitudinea socială față de idei care, până de curând, erau considerate complet inacceptabile, astfel încât să devină considerate acceptabile sau discutabile. Un exemplu grăitor în acest sens este curățarea etnică a Fâșiei Gaza pentru a o transforma într-o „stațiune”. Ceva de neconceput... până de curând.

Vocea extremei drepte se aude tot mai des în domeniul educației, participând chiar și la evenimente educaționale internaționale, precum expoziția educațională Didacta organizată săptămâna aceasta la Stuttgart, unde a fost prezent partidul neonazist german AfD, în ciuda respingerii din partea majorității organizațiilor de profesori. Ascunzându-se în spatele libertății de exprimare, aceștia promovează un program educațional care încurajează inegalitatea în funcție de clasă, etnie și sex.

Un studiu recent privind politicile educaționale ale extremei drepte în Europa, pe care l-am publicat în prestigioasa revistă internațională a Universității din Arizona (SUA), Education Policy Analysis Archives, arată că partidele politice de extremă dreapta, care au avut o reprezentare semnificativă la alegerile europene din 2024, formează o agendă politică comună în domeniul educației – deși cu unele nuanțe naționale – organizată sub egida Internaționalei Ultra-Dreptei în Educație (IdUE).

Studiul arată patru direcții principale în jurul cărora extrema dreaptă europeană își concentrează bătălia culturală în domeniul educației: a) organizarea sistemului de învățământ; b) programa școlară și conținutul educației; c) educația în domeniul valorilor și d) metodologia de predare.

Recentralizarea și privatizarea educației

Partidele de extremă dreapta pledează pentru recentralizarea și controlul asupra sistemelor de învățământ (cu excepția Germaniei, din cauza tradiției sale istorice). În Franța, Le Pen vrea ca ministerul să aprobe și să controleze manualele (ca cenzura franchistă) și ca profesorii să nu poată vorbi „despre chestiuni politice, ideologice și religioase”.

Ei adoptă discursul neoliberal și pledează pentru privatizarea sistemului de învățământ, transformând educația într-o nouă nișă de afaceri, precum și pentru gestionarea școlilor ca întreprinderi și adaptarea educației la prioritățile stabilite de piață. În Italia, ei susțin că acest model va reda puterea bărbaților într-o profesie care este „prea feminizată”.

Educarea în „identitatea națională patriotică”

Ei insistă asupra faptului că școala ar trebui să educe în cultura și identitatea națională „patriotică”, precum și să se opună interculturalismului și să promoveze asimilaționismul, suprimând „limba și cultura de origine”. Ei cer restabilirea unui presupus trecut epic și glorios, legat de valorile tradiționale catolice, rasiale și culturale. Ei pledează pentru confruntarea cu „islamul radical, care preia puterea”, în special în centrele educaționale, și declară că presupusa „scădere a nivelului” este explicată de studenții de origine străină. În plus, ei pledează pentru un „PIN parental” pentru ca conținutul privind diversitatea, prevenirea LGBT-fobiei, tranziția ecologică etc. să nu fie predat, cu argumentul că în acest fel „minorii sunt protejați de îndoctrinare”. Acest lucru este pus, de asemenea, direct prin norme și directive care limitează sau interzic conținutul privind respectul pentru diversitatea sexuală, de exemplu.

Valori patriotice și meritocrație

În concordanță cu cele de mai sus, ei propun o educație „patriotică”, care să învețe și să laude „faptele și realizările eroilor naționali”; în același timp, ei resping educația afectiv-sexuală, pe care o consideră „propagandă de gen” sau o modalitate de a intensifica homosexualitatea și transgenitatea.

În componența „valorilor” pe care le cer, ei includ meritocrația ca un sistem care preamărește valorile efortului individual și ale concurenței pentru a „urca în vârf”, cerând să se pună capăt „discriminării pozitive”, care, spun ei, beneficiază în principal populația imigrantă.

Ideologia efortului și legile privind autoritatea profesorilor

Ca metode pedagogice, ei pledează pentru restabilirea ideologiei efortului și a disciplinei ca bază a înțelegerii lor asupra „calității educației”. Acest lucru este proiectat în plasarea vinei asupra elevului ca singurul vinovat pentru eșecul său la școală.

Prin urmare, ei doresc să transforme profesorii în figuri autoritare prin legi care sancționează ca „infracțiune de atac asupra autorității atacarea profesorilor profesioniști”, echivalând profesorii cu ofițerii de poliție. În Italia, această ideologie se extinde la urmărirea penală a familiilor, amenințând cu închisoare de până la doi ani părinții copiilor care abandonează școala, în loc să lupte împotriva cauzelor abandonului școlar.

Apărarea binelui comun

În fața discursului catastrofal al acestor partide, care subminează persistent încrederea în instituțiile democratice și în educația publică, care plasează pe umerii elevilor înșiși, care se confruntă cu dificultăți, responsabilitatea pentru situația lor școlară și „eșecul în educație”, care aspiră la o școală selectivă și segregatoare în locul uneia inclusive, democratice și bazate pe participare, este esențial să se restabilească apărarea școlii publice, să i se asigure resurse și mijloace suficiente, să se consolideze formarea inițială și continuă a profesorilor în gândirea critică și să se promoveze principiile democratice și de participare în sistemul de învățământ. Mai mult, este vital să educăm generațiile actuale și viitoare în egalitate, justiție socială și binele comun prin pedagogia antifascistă.

Enrique-Javier Díez-Gutiérrez este profesor la Universitatea din León, autorul cărții „Pedagogia antifascistă”. Mauro-Rafael Harquin-Ramírez, profesor la Universitatea Națională Autonomă din Mexic, a publicat „Pedagogia capitalului”.