În câteva cuvinte
Articolul explorează declinul utilizării poreclelor în societatea contemporană, analizând motivele socio-psihologice și impactul acestora asupra identității și relațiilor. Se discută despre cum corectitudinea politică și conștientizarea sănătății mintale contribuie la această tendință, precum și despre rolul poreclelor în politică și în viața personală.
«În porecle sau pseudonime iese în evidență umorul. Există o parte de afecțiune și una de răutate. Nu este negociabil, nu poți spune: pune-mi altul. Ți s-a pus și ți s-a pus», explica lingvista Pilar Ruiz-Va Palacios la La Ventana, de La Ser.
În The Pitt, serial HBO aplaudat de critici pentru reînvierea marilor drame medicale, unul dintre protagoniști se ocupă de punerea de porecle colegilor de muncă, care încearcă fără succes ca pseudonimele lor să dispară. «De ce-mi spui Huckleberry? Sună a sarcasm, ca ceva care este la limita hărțuirii», explică ofensat unul dintre personaje care, desigur, rămâne cu porecla. Este adevărat că aliasurile sunt de obicei amuzante pentru majoritatea, dar rareori pentru cei care le poartă. Poetul argentinian Ricardo Zelarayán sublinia că poreclele sunt «metafore ingenioase, simpatice, sarcastice, adesea crude, care anihilează orice solemnitate» și avertiza că era complicat să scapi de ele, circulând prin vocile celorlalți și cerând un consens unanim. «Ca în cazul cupletului, al glumelor orale sau al refrenelor manifestațiilor, nu este ușor să le ștergi», explica el. Cu toate acestea, decenii mai târziu, jurnalistul Mark Oppenheimer regretă viteza cu care poreclele dispar într-un articol publicat în Wall Street Journal și consideră că poate că insistența de a îmbrățișa corectitudinea politică este responsabilă. De fapt, când acum cinci ani echipa de fotbal american Redskins (adică «pieile roșii»), precum și echipa de baseball Indians (adică «indienii»), au decis să se lanseze în căutarea unei noi porecle, Donald Trump s-a manifestat împotriva prin intermediul profilului său de X, unde a asigurat că numele organizației nu au o conotație negativă și că aceste etalări de modificare răspundeau unei agende de corectitudine politică. Chiar și cele mai cunoscute porecle din cultura pop sunt astăzi în vizor.
Mel B, de la Spice Girls, a explicat în podcast-ul lui Elizabeth Day How To Fail că aliasul ei (Scary Spice, adică «Spice înfricoșătoare») se datora lenei unui jurnalist. «S-a gândit: asta pare puțin înfricoșătoare pentru că mi-a luat notițele, poartă părul ăsta nebun și unghiile cu imprimeu leopard». Cântăreața consideră că porecla ei nu ar trebui să mai fie folosită. David Broncano explica la A vivir que son dos días, de La Ser, cazul său. «Singura poreclă pe care am avut-o în viața mea era Pink Floyd, care este folosită uneori pentru a defini pe cineva extravagant. Într-o zi am purtat pantaloni în carouri la clasă și imediat ce am intrat, un coleg a spus ‘Unde mergi cu pantalonii ăștia, că pari Pink Floyd?’ Și acolo a rămas», a explicat el. «Spania este o țară a poreclelor. În Andaluzia și în Jaén toată lumea are una și sunt multe foarte bune. Cred că este ceva ce trebuie menținut», a adăugat prezentatorul de la La Revuelta, care cere aliasurilor un efort. «Porecla trebuie să aibă o întorsătură, nu poate fi nici prima, nici a doua care-ți vine în minte». Într-unul dintre cele mai memorabile momente ale spațiului său de pe Movistar, în anul 2019, Broncano însuși a trebuit să-i explice lui Nick Mason, bateristul Pink Floyd.
Jon Andoni Duñabeitia, directorul Centrului de Cercetare Nebrija în Cogniție, Profesor II în Departamentul de Limbi și Cultură al Universității Arctice din Norvegia și Directorul International Chair in Cognitive Health, asigură ICON că poreclele nu sunt simple etichete ludice, ci markeri identitari puternici care pot modela stima de sine, rolul în grup și percepția socială. «Din punct de vedere psihologic și sociolingvistic, o poreclă devine discriminatorie atunci când întărește stigmate, evidențiază caracteristici fizice sau personale percepute ca negative sau când este impusă fără consimțământul receptorului. De exemplu, a numi pe cineva chior sau gras nu doar simplifică identitatea sa la o caracteristică fizică, ci o fixează într-o narațiune a diferenței sau vulnerabilității», explică el. «În domeniul școlar, mai multe studii arată că poreclele folosite cu intenție peiorativă sunt strâns legate de bullying și de izolarea socială și pot avea efecte durabile asupra stimei de sine și a bunăstării emoționale a minorului. Până la urmă, ceea ce marchează linia dintre afectiv și ofensator nu este doar conținutul poreclei, ci și contextul, intenționalitatea și, mai ales, dacă a fost acceptată de cel care o primește», asigură el.
La rândul său, Raquel Molero, directorul Nalu Psicología, subliniază că o poreclă devine discriminatorie atunci când întărește stereotipuri, încalcă demnitatea persoanei sau se bazează pe caracteristici care sunt în afara controlului său, cum ar fi corpul, originea, genul sau vreo condiție medicală sau psihologică. «În consultanță vedem cum cuvinte aparent inofensive se pot transforma în etichete care condiționează identitatea, alimentează rușinea sau reactivează experiențe anterioare de umilire. Pentru multe persoane care au trăit o traumă sau au suferit bullying, o poreclă poate funcționa ca o formă de microviolență, care nu se percepe întotdeauna la prima vedere, dar care lasă urme. De multe ori acele cuvinte rămân fixate ca etichete care afectează imaginea de sine, relația cu sine și cu ceilalți», avertizează ea.
Între bărbați poreclele sunt adesea folosite ca o formă de coeziune. Mai ales în timpul adolescenței și al maturității timpurii, poreclele sunt adesea folosite ca instrumente de afiliere de grup. «Dintr-o perspectivă evolutivă și socioemoțională, poreclele funcționează ca parole sociale care întăresc legăturile grupului, validează apartenența și marchează ierarhiile interne. O poreclă între prieteni poate semnala o istorie comună, o anecdotă amuzantă sau chiar o trăsătură remarcabilă, reală sau exagerată, a individului. Există studii despre utilizarea poreclelor care indică faptul că acestea apar în contexte de mare încredere și sunt asociate cu sentimente de afecțiune și camaraderie între oameni atunci când au fost acceptate și nu au componente peiorative sau discriminatorii», explică Duñabeitia.
«În grupuri masculine, unde mostrele emoționale sunt mai reglementate social, utilizarea poreclelor poate fi o formă voalată și acceptată de a arăta apropiere. A numi pe cineva zburdalnic, ninja sau mașină nu este doar o formă de umor sau de joc. Este, de asemenea, o strategie de coeziune identitară, care creează un limbaj propriu grupului, întărește sentimentul de apartenență și reduce distanța emoțională în mod indirect», asigură el. «În aceste cazuri, porecla nu se impune, ci se construiește din încredere», adaugă Molero. «Acest lucru este deosebit de evident în relațiile apropiate, unde există un spațiu pentru joc, autenticitate și consimțământ emoțional. Cu toate acestea, ceea ce pentru o persoană poate fi o dovadă de afecțiune, pentru alta poate fi o rană deschisă. Aici cheia este în context, în istoria fiecăruia și, mai ales, în posibilitatea de a spune ‘asta nu-mi place’ fără ca asta să rupă legătura».
Dar cheia pentru a crea o legătură intimă este ca aceasta să fie utilizată într-un context de încredere și afecțiune reciprocă, existând consimțământul și reciprocitatea emoțională. «Când cineva acceptă o poreclă și chiar o adoptă, validează o formă specifică de a fi numit într-o relație care i se pare semnificativă. Din punct de vedere al procesării limbajului, cercetări recente au arătat că, atunci când porecla a fost aleasă sau interiorizată de persoană, activează tipare cerebrale similare cu cele ale numelui propriu. Acest lucru indică faptul că nu este doar o formă alternativă de a se referi la cineva, ci o autentică marcă de identitate», spune Duñabeitia. «O poreclă acceptată devine o parolă emoțională împărtășită. De aceea, când două persoane se numesc prin poreclele lor, nu doar se numesc; spun: ‘te recunosc ca parte a cercului meu emoțional cel mai apropiat’», asigură el. Asta ar putea explica, de asemenea, de ce unele persoane au mai multe rețineri în a folosi o poreclă la începutul unei relații: a înceta să mai numești pe cineva pe nume pentru a trece la utilizarea celui pe care îl folosește cercul său cel mai apropiat poate fi perceput ca un exces de încredere dacă nu aparții acelui cerc.
Poreclele sunt prezente și pe platourile de televiziune, în casele regale și în politică, deoarece supranumele nu țin cont de clase. Prințul William a explicat într-un interviu acordat în 2007 postului NBC că mama sa, prințesa Diana, îl numea wombat (un tip de marsupial). «Nu mai reușesc să scap de el. A început când aveam doi ani. Cel puțin, după cum mi s-a spus, pentru că nu am atâta memorie, mi s-a pus într-o călătorie în Australia pe care am făcut-o cu părinții mei. Wombatul este animalul local și de aceea au început să-mi spună așa», asigura el. Reversul său negativ este adesea prezent în lumea mondenă (pe vremuri, presupusele porecle pe care familia Pantoja le folosea între ei, conform unor martori, au oferit multe titluri programelor de cronică roz) și chiar și în politică. Când Audiencia Nacional a ridicat secretul sumarial al Operațiunii Kitchen, legată de spionajul ilegal al fostului trezorier al Partidului Popular, Luis Bárcenas, supranume precum Barbas (Mariano Rajoy), Cospe (María Dolores de Cospedal) și Pequeñita (Soraya Sáenz de Santamaría) au ieșit la iveală. Iar poreclele unuia dintre cei mai controversați prezentatori matinali de la radioul spaniol, Federico Jiménez Losantos, nu numai că au ajuns în instanță, ci au și un site web care le adună.
În lumea politică, după cum explică Oppenheimer în Wall Street Journal, polarizarea politică tot mai mare face ca aliasurile să fie acum puțin probabile. «Astăzi, deși cineva și-ar putea imagina o poreclă pentru Trump (sau pentru Obama), este greu să-ți imaginezi una neutră. Maximul la care ne-am putea aștepta ar fi ceva ușor disprețuitor», asigură el. «Singura excepție care-mi vine în minte este AOC [Alexandria Ocasio-Cortez]. Nu am nicio teorie despre cum a reușit, fiind AOC atât pentru prieteni, cât și pentru dușmani. Este un exemplu remarcabil și neobișnuit de marcă politică. Dincolo de politica propriu-zisă, există politizarea campusurilor și a mediului de lucru. Poreclele sunt adesea puțin libere și sunt adesea folosite fără permisiune», asigură el. În Spania, PSOE și-a însușit porecla Perro Sanxe (pe care o primea președintele Pedro Sánchez din partea detractorilor săi, deși unii dintre votanții săi au ajuns să o îmbrățișeze și ei) și a comercializat insigne cu ea.
«Nu contează atât intenția, cât efectul pe care îl are asupra persoanei care o primește», încheie Molero despre funcționarea unei porecle. Și, dacă vorbim despre politică, putem adăuga: asupra potențialului alegător.
