A fost odată ca niciodată un rege bătrân, Juan Carlos de Borbón, autoexilat din regatul său din cauza scandalurilor fiscale și sexuale, căruia într-o zi i s-au umflat suficient orgoliile încât să-și lege coroana pierdută de cap și să se încăpățâneze să-și spele onoarea. Pentru aceasta, nu i-a venit altă idee decât să-l dea în judecată pe foarte popularul fost președinte al Cantabriei, Miguel Ángel Revilla, pentru că a insistat în presă asupra acelorași lucruri pe care presa le trâmbița de ani de zile. Adică: scandalurile fiscale și sexuale ale monarhului. Se întâmplă că Borbón și Revilla au fost prieteni și se știe că focul prietenesc arde infinit mai mult decât cel advers. Dar dacă bătrânul rege ar avea camarazi adevărați și nu lingăi mieroși care îi dansează în jurul sceptrului, vreunul i-ar fi putut spune că nu e o idee bună. Pentru că, dându-l în judecată pe Revilla, Borbón nu doar că i-a dat apă la moară criticului său: ci l-a și pus, practic, pe statul de plată. Trebuia auzit pârâtul cum profita de minutul său de glorie pentru a ne vinde din nou cărțile sale și a se prezenta drept un biet martir al poporului în fața inviolabilității suveranului. «De ce eu?», clama el, «de ce eu și nu Bárbara Rey sau Corinna?», foste amante ale reclamantului care au spus lucruri mult mai rele, întreba el, cu mai multă dreptate decât un sfânt. De ce el, în fond, mai juancarlist decât Juan Carlos, până când, ca atâtor spanioli, regele său idolatrizat l-a dezamăgit profund. Nu încetează să fie un bun autoportret faptul că regele Borbón îi cere plebeiului Revilla o despăgubire de 50.000 de euro pentru a-i dona organizației Cáritas și a continua să dea de mâncare săracilor, pentru că plata impozitelor și redistribuirea justă a veniturilor nu este pentru patrioți, ci pentru proști. Noroc că, în mijlocul unei asemenea mascarade, a o vedea pe Leonor de Borbón Ortiz surprinsă în bikini alături de colegii ei cadeți marini, într-o pauză a pregătirii sale militare ca viitoare regină a Spaniei, este o rază de speranță. Este o plăcere să o vezi, cu prospețimea și pofta de viață ale celor 19 ani ai săi, umbrite poate doar de povara unei asemenea probleme uriașe planând deasupra capului său. În locul ei, nu aș dispera. Nici Podemos, nici Sumar, nici Bildu, nici Esquerra Republicana de Catalunya nu luptă nici pe jumătate cât luptă majestateasa sa emerită, bunicul ei, pentru a îndepărta de la ea acest potir [al monarhiei]. Trăiască Spania.