Puține probleme, poate niciuna, cu care se va confrunta în calitate de președintă a Comitetului Olimpic Internațional (COI), o vor putea îngrozi sau pur și simplu face să tremure pe Kirsty Coventry, născută în 1983, descendentă a fermierilor albi, în Harare, care tocmai ce încetase să mai fie Salisbury, în Zimbabwe, care cu patru ani înainte fusese sângeroasa Rhodezie, minoritatea albă care s-a îmbogățit înrobind majoritatea neagră.

Lumea este ciudată și complicată. A supraviețui nu este ușor în unele locuri. A trăi din plin asumându-ți contradicțiile și a crește este aproape imposibil, iar a ajunge să spargi, așa cum declară ea, "plafonul de sticlă" al unei instituții atât de masculine precum COI, este o utopie, care pare la îndemâna doar a femeilor care ascund sentimentul în spatele rațiunii. Precum Kirsty Coventry, doamna de fier a olimpismului, dură, rece, tăioasă ca un diamant sub o aparență caldă, care, atunci când i se spune că va trebui să se așeze la masă cu Trump, cu Putin, cu stăpânii lumii fără legi care vor dori să pună stăpânire pe semnificația și magia Jocurilor Olimpice, amintește că de când avea 20 de ani s-a confruntat cu "bărbați foarte puternici în situații foarte dificile, foarte dure". Și pe toți i-a învins în felul ei. "Pe atunci [la începutul secolului] părinții mei și sora mea treceau prin momente dificile și complicate în Harare", spune ea, descriind, cu delicatețe, epoca violenței împotriva albilor după venirea la putere a lui Mugabe. Iar acest limbaj printre rânduri și colaboraționismul care a dus-o în 2018 până în Guvernul lui Emmerson Mnangagwa, Crocodilul, ca ministru al Tineretului și Sportului, sunt esențiale, desigur, în diplomația olimpică, o lume în care nimic nu este atât de simplu precum pare.

"Cred că fiecare țară are propriile provocări și probleme. În cazul Zimbabwe, alegerile din 2023 s-au desfășurat fără violență pentru prima dată în douăzeci sau treizeci de ani", a subliniat ea în ianuarie presei internaționale, care a întrebat-o despre alegerile despre care Curtea Internațională de Justiție a declarat că "nu au fost libere, nici corecte, nici fiabile".

Copila lui Rob și Lynn, oameni de afaceri și înotători pasionați, ca și bunicul, care la nouă ani, văzând cum se înmulțesc medaliile atârnate de gâtul înotătoarei maghiare Krizstina Egerszegi, a arătat spre televizorul de acasă și a spus: "Vreau să fiu campioană olimpică ca ea", a crescut spre visul ei în timp ce în jurul ei, în țara ei, regimul lui Robert Mugabe teroriza minoritatea albă și apoi masacra oponenții negri. Când avea 19 ani, a zburat cu o bursă pentru a se antrena și a absolvi în restaurare și ospitalitate la Universitatea Auburn din Alabama, Statele Unite, iar când avea 20 de ani a câștigat trei medalii, aur, argint și bronz (spate, fluture, mixt) la Jocurile Olimpice de la Atena 2004. Atunci, cu o anumită naivitate, sau înțelepciune, a declarat că visul ei secret era "să-și deschidă propriul restaurant". Și-a tatuat cele cinci inele olimpice pe șoldul drept. Nu a renegat niciodată Zimbabwe, patria ei, și își amintește mereu lacrimile din ochii ei când a auzit imnul de pe podium, iar când s-a întors în Harare pentru ca dictatorul Mugabe, același care încuraja violența împotriva fermierilor albi, să o proclame "copila de aur a Zimbabwe" (în timp ce îi strecura în buzunar 50.000 de dolari și un pașaport diplomatic pe viață), viața ei s-a transformat când a văzut, și așa o proclama și majoritatea neagră, că ea putea însemna "o lumină în întunericul unui teritoriu paria între țările democratice și civilizate ale lumii".

Și un poet negru a consacrat-o astfel, iar în maternitățile și registrele civile din Harare, fetele născute în acea vară au fost botezate cu nume precum Kirsty Coventry Mapurisa, Kirstee Coventree Kavamba, Threemedals Chinotimba, Swimmingpool Nhanga, Freestyle Zuze, Breaststroke Musendame, Butterfly Masocha, Backstroke Banda, Goldmedal Zulu, Goldwinner Mambo, Gold Silver Bronze Ndlovu, Individual Medley Mbofana. Și a vorbit astfel la sfârșitul paradei în onoarea ei: "Cred că toate țările trec prin ani răi și ani buni. Sper ca succesul meu să dea speranță Zimbabwe și că vor putea scoate ceva bun din el. Toți sportivii din țară se pot inspira din mine și pot ști că și ei își pot urmări visele".

Un vot al sportivilor la Londra 2012 a condus-o la COI ca membră a comisiei sale de atleți, unde, coincizând cu domnia lui Thomas Bach, a înflorit și s-a înmulțit, acumulând funcții în șase comisii diferite, în Consiliul de Administrație al Canalului Olimpic și în comisia de coordonare a Jocurilor Olimpice de Tineret Senegal 2026. A fost combativă și dură în apărarea drepturilor sportivilor. Pau Gasol, succesorul în comisia sportivilor, o adoră, iar Bach, președintele în exercițiu în ciuda sa (după ce a împlinit limita maximă de 12 ani de mandat), a salivat apreciind profilul ei poliedric și revoluționar ca fiind ideal pentru a-i continua munca în fruntea unei instituții sub deviza gattopardiană de a schimba ceva pentru ca totul să rămână la fel. Femeie, 41 de ani, sportivă, campioană olimpică, albă, africană, politician dur, rezistentă. "Fiind o organizație istorică, trebuie să protejăm această istorie, nu-i așa?", explica Coventry după alegeri. "Dar dacă vrem să rămânem relevanți, va trebui să interacționăm cu oamenii într-un mod diferit. Va trebui să folosim tehnologia și jargonul tinerilor. Va trebui să ieșim din tipare. Ne vom menține fideli valorilor noastre fundamentale, deoarece acestea fac ca Jocurile Olimpice să fie unice, dar să deschidem posibilitățile cu privire la ce sporturi ar putea face parte din Jocuri sau cum ar putea arăta Jocurile într-o regiune complet diferită".

În 2013 s-a căsătorit cu antrenorul ei, Tyrone Seward, cu care are două fiice: Ella, de 6 ani, și Lily, de 4 luni, născută în plină campanie prezidențială, și cu ei va locui din iunie la Lausanne. Va înceta să mai fie ministru al lui Mnangagwa, dar Zimbabwe, conflictele sale, războiul său, educația ei, creșterea ei pe un teren ostil, rămân referința ei.

O așteaptă dosare complicate, nevoia de a crește veniturile COI (în prezent puțin peste 7 miliarde de euro pentru perioada 2021-2024) într-o perioadă în care sponsorii nu mai vor să scoată bani din buzunar, punerea în funcțiune a unui sistem de streaming pentru transmiterea directă a Jocurilor, includerea femeilor trans, problema rusă, înmulțirea războaielor, conflictelor armate, invaziilor... Ea ascultă, gândește și răspunde, punând întotdeauna sportivii ca subiect al gândurilor și preocupărilor sale, și Zimbabwe în peisaj: "Știu că atunci când îmi câștigam medaliile, Zimbabwe trecea printr-o luptă foarte dură pentru putere și ar fi putut fi foarte ușor pentru comunitatea sportivă internațională să ne spună că sportivii noștri nu pot participa", spune ea. "Cred că ceea ce am văzut la Paris a fost foarte corect. Am deschis ușa sportivilor ruși și bieloruși, cu excepția celor care au susținut în mod deschis războiul. Acest lucru răspunde principiului de a încerca să menținem siguranța tuturor la Jocuri, mai ales într-un mediu atât de stresant. Și viitorul olimpismului".