Întrebarea cine are dreptul la drepturi rămâne actuală, mai ales când vine vorba de accesul la servicii și oportunități de bază. Articolul abordează problema modului în care înregistrarea obișnuită, necesară pentru a accesa drepturi elementare, se transformă într-un instrument de selecție socială.

În loc să servească drept instrument de înregistrare, care ar trebui să fie neutru și să garanteze drepturile cetățenilor, înregistrarea devine adesea o barieră care decide cine are dreptul să existe în cadrul sistemului. În contextul crizei locuințelor, când locuințele devin un lux, mulți oameni, chiar și cei cu locuri de muncă, se trezesc privați de posibilitatea de a se înregistra.

Autorul articolului subliniază că transformarea înregistrării într-un instrument de discriminare este o decizie politică. În timp ce autoritățile nu asigură respectarea drepturilor, se creează un teren fertil pentru intermedierea ilegală. Înregistrarea devine o marfă, din care profită persoane lipsite de scrupule.

În același timp, mulți oameni bogați se înregistrează în mod pașnic la reședința părinților lor, fără a întâmpina probleme. Acest lucru demonstrează că nu este evaluată locul de reședință, ci biografia unei persoane, originea și nivelul de venituri. În timp ce unii oameni sunt excluși din sistem, alții, adesea migranți sau oameni cu venituri mici, continuă să facă muncă importantă, rămânând nevăzuți și privați de drepturi.

Înregistrarea a încetat să mai fie o formalitate. A devenit un simbol al confruntării dintre drepturile legale și izolarea socială reală. Societatea trebuie să protejeze dreptul fiecăruia de a fi recunoscut ca subiect cu drepturi depline, social și politic. Există legea, iar principiile umanității trebuie, de asemenea, respectate. Încălcările sunt evidente și sistematice. Prin urmare, întrebarea cine are dreptul la drepturi rămâne deschisă și necesită un răspuns.