Cercetătorii de la Universitatea Politehnică din Valencia (UPV) și Universitatea din Vigo (UVigo) au publicat un studiu care explică de ce unele poduri rezistă la impacturi distrugătoare, fie că este vorba de accidente sau cutremure. Se pare că secretul constă în asemănarea cu comportamentul pânzei de păianjen.

Echipa de cercetători, comparând comportamentul podurilor cu cel al pânzei de păianjen, a descoperit că podurile din oțel cu zăbrele au capacitatea de a se adapta și de a-și menține stabilitatea chiar și după deteriorare, similar cu modul în care pânza de păianjen continuă să prindă prada după ce este deteriorată.

„Am demonstrat că, la fel ca pânzele de păianjen, capabile să se adapteze și să continue să prindă pradă după ce suferă daune, podurile din oțel cu zăbrele deteriorate pot rezista încă la sarcini, chiar mai mari decât cele pe care le suportă în condiții normale de utilizare și nu se prăbușesc”, a subliniat José M. Adam, cercetător la Institutul ICITECH al UPV și coordonator al proiectului Pont3.

Podurile sunt elemente critice ale rețelelor de transport, iar prăbușirea lor poate avea consecințe foarte grave, inclusiv victime și pierderi economice. Podurile metalice cu zăbrele, care au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, au fost utilizate pe scară largă în infrastructura feroviară și sunt acum utilizate pe drumurile și pasarelele pietonale.

Cercetătorii au identificat șase mecanisme de bază care permit podurilor să rămână stabile în cazul deteriorării elementelor individuale. Aceste mecanisme, acționând în sinergie, împiedică prăbușirea podului.

„Trebuie avut în vedere că durata de viață teoretică a unui pod este de 100 de ani, dar există multe poduri mult mai vechi. Cercetările lor au permis descoperirea a șase mecanisme fundamentale care, combinate, permit unui pod să nu se prăbușească din cauza defectului unuia dintre ele”, spune Adam.

Aceste descoperiri sunt importante în condițiile frecvenței și intensității crescânde a cataclismelor naturale, precum și accelerarea distrugerii podurilor din cauza schimbărilor de mediu. Noile cunoștințe vor ajuta la proiectarea unor poduri mai sigure și mai durabile, precum și la îmbunătățirea strategiilor de monitorizare, evaluare și consolidare a structurilor existente.

Oamenii de știință notează că munca lor subliniază importanța studierii naturii pentru găsirea de soluții inginerești. Anul trecut, ei au găsit deja o modalitate prin care clădirile să nu se prăbușească în cazul unor impacturi extreme, imitând comportamentul șopârlelor. De data aceasta, inspirația a venit de la pânza de păianjen, al cărei comportament s-a dovedit a fi similar cu cel al podurilor din oțel cu zăbrele.