„Mă numesc Zahra. Am 15 ani. Dacă fetele ar putea merge încă la școală, aș fi în clasa a noua [a IX-a, echivalentul liceului]. Când talibanii ne-au închis liceele, lumea mea s-a prăbușit; să nu pot învăța era insuportabil pentru mine. Când am auzit de o școală clandestină pentru fete, mi-am asumat acest risc.”

Zahra este una dintre sutele sau poate miile de adolescente – nimeni nu știe câte sunt – care sfidează talibanii în Afganistan, studiind în secret cu vârsta de peste 12 ani. Această vârstă este pentru fundamentaliști frontiera dincolo de care impun ignoranța femeilor. Educația adolescentelor a fost unul dintre primul drept dintr-o listă enormă pe care radicalii le-au răpit afganelor după ce au reluat puterea în august 2021.

Un nou an școlar de liceu tocmai a început în țară, dar fără fete, pentru al treilea an consecutiv.

În fiecare dimineață, Zahra își ascunde cărțile în genți de cumpărături și pleacă de acasă. Faptul banal din Occident de a merge la școală o obligă să-și înghită frica și să-și schimbe itinerariul în fiecare zi.

Într-o zi, fundamentaliștii au oprit-o. Unul dintre ei i-a verificat geanta și a întrebat-o de ce are atâtea hârtii: „Îmi tremurau mâinile. M-am forțat să zâmbesc și i-am spus că am fost la cumpărături. S-a uitat fix la mine timp de ceea ce mi s-a părut o eternitate înainte de a mă lăsa să plec. Am plecat cu inima ieșindu-mi din piept.”

Afganistanul este singura țară din lume unde femeile și fetele sunt private de dreptul la educație după terminarea învățământului primar.

UNICEF estimează că 400.000 de minori s-au alăturat în acest an școlar adolescentelor private de studiu: 2,2 milioane. La acestea se adaugă tinerele care, de asemenea, nu pot merge la universitate, închisă pentru ele în decembrie 2022, și acum nici măcar nu se pot forma în profesii sanitare, interzise în decembrie 2024.

Ca Zahra, multe afgane au căutat alternative la educația formală care le este refuzată, punându-și viețile în pericol într-o țară în care domnește un „apartheid de gen”, potrivit Națiunilor Unite.

Dar chiar și aceste alternative au fost tăiate de fundamentaliști, care au închis academii private și centre ale ONG-urilor sau ONU, unde tinerele studiau engleza sau formare profesională.

Încă persistă calea învățării prin internet, dar, într-o țară în care doar 18% din populație utilizează rețeaua, conform datelor Băncii Mondiale (în Spania, peste 95%), acest instrument se limitează la elite și la clasa de mijloc incipientă.

Școlile clandestine sunt singurul lucru care le mai rămâne, dar doar o minoritate are acces la ele.

Pentru Zahra, clasa ei – ilegală pentru talibani – este „singurul loc” unde încă vede „un viitor”; unde i se pare că încă „există” și nu se simte „impotentă”. Școala ei „este mult mai mult decât un loc unde să înveți: este totul. Este un colac de salvare”.

Zahra și celelalte afgane citate în acest reportaj au răspuns în scris acestui ziar prin Femena, o organizație pentru drepturile omului cu sediul în SUA care sprijină mișcările feministe din Orientul Apropiat și Asia. Aceste afgane trăiesc în Kabul, Kapisa (est) și Badakhshan (nord-est), iar numele lor au fost modificate din motive de siguranță.

Femena are contact cu cinci școli clandestine pentru fete în Afganistan, precizează prin apel video Zubaida Akbar, directoarea de proiecte pentru această țară. Fără sprijin internațional.

Dacă tinerele care frecventează aceste școli riscă, cu atât mai mult o fac profesoarele lor. Pentru a cita un caz, în decembrie 2023, talibanii au intrat în casa unei foste studente la Drept care gestiona o sală de clasă clandestină în Kabul. După ce a amenințat-o cu moartea pe ea și pe familia ei, i-au aplicat o bătaie și au biciuit-o. Tânăra a rămas cu sechele la un picior și de atunci trăiește ascunsă.

Aceste profesoare – foste profesoare și funcționare, activiste sau universitare – își asumă acest risc. Fără remunerație și fără ajutorul unei comunități internaționale care „s-a retras foarte repede în fața interdicțiilor talibanilor” și a evitat să le facă față, deplânge Akbar.

Excluse de la finanțarea ONG-urilor și agențiilor ONU, care invocă „probleme de securitate”, critică experta, aceste femei predau adesea „în spatele caselor lor, unde sunt bucătăriile tradiționale, sau cu o hârtie lipită de un sac de paie” drept tablă, subliniază responsabila Femena.

O profesoară predă matematică pe o hârtie lipită de un sac de paie, într-o școală clandestină pentru fete din Afganistan, într-o imagine oferită de organizația Femena.

FEMENA

Beheshta are 34 de ani și este directoarea unei școli clandestine care a ajuns să aibă 180 de eleve, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani. Această absolventă de Literatură a deschis un institut secret, inițial la domiciliul ei, deoarece i se părea „insuportabil” să vadă „problemele emoționale și de sănătate mintală” ale adolescentelor, deoarece au fost private de educație.

„M-am confruntat cu dificultăți indescriptibile și am suferit amenințări continue împotriva mea și a familiei mele”, asigură ea.

Școala ei are acum patru clase, unde se predă fizică, chimie, matematică, engleză, istorie, geografie, limbă (dari) și artă. Școala își schimbă locația de două ori pe an. În total, au fost nevoiți să se mute deja de șase ori.

Darya, o altă profesoară de 30 de ani, explică modul în care studentele ajung la școala ei „în grupuri mici, ca și cum ar vizita prietene, și în programe diferite pentru a evita atragerea atenției”.

„Cărțile le avem ascunse și programul este, de asemenea, flexibil”, adaugă ea.

Într-o altă școală, cea fondată de Ariana, o profesoară de matematică de 48 de ani, elevele se prefac că merg la cursuri de cusut sau de Coran. În genți, transportă rochii vechi. Școala păstrează o fotocopie a manualelor, pentru ca ele să nu fie nevoite să le poarte cu ele.

„Predau matematică, engleză și științe. La început, aveam 22 de eleve cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani în trei schimburi. După ce m-am mutat într-un alt oraș, am înființat o altă școală acasă cu două clase, una pentru fete de 15 și 16 ani și alta de 17 și 18 ani”, explică Ariana.

„La început, am predat cursurile la mine acasă”, asigură ea. Apoi a ajuns să instaleze școala în spatele unei brutării.

Această afgană continuă cu activitatea ei, pentru că, dacă „renunță”, elevele ei „își vor pierde orice speranță în viitor”.

Întuneric

Ariana a ocupat o funcție înaltă într-un minister înainte ca talibanii să concedieze funcționarele.

Afganele au interzis marea majoritate a locurilor de muncă – în administrație, bănci, ONG-uri, Națiunile Unite, forțele de securitate și chiar saloanele de coafură – nu pot călători fără un rudă de sex masculin și nici nu pot obține documente fără permisiunea lor. Nici nu pot intra în parcuri, grădini sau băi publice.

Multe spun că fundamentaliștilor nu le mai rămâne decât să le interzică să respire.

Și aproape că nu este o metaforă: trebuie să-și acopere complet fețele, cu excepția ochilor. De asemenea, nu pot cânta și nici nu pot privi pe fereastră.

Aceste femei menționează adesea cuvântul întuneric.

Ca Shajan, mama unei alte eleve, care nici nu-și cunoaște propria vârstă: „Mi-am petrecut toată viața în întuneric: analfabetă, dependentă și fără opțiuni. M-am luptat mult ca fiica mea să nu-mi împărtășească soarta. Vreau să știe să citească, să scrie, să viseze, să aibă o viață diferită de a mea. Nu vreau să crească oarbă la lume, așa cum am crescut eu, de aceea îi permit să meargă la o școală clandestină. Soțul meu nu știe unde merge și eu îi spun că merge la un curs de cusut, dar ne-a amenințat cu consecințe dacă descoperă că nu este adevărat. Prefer să-mi asum acest risc decât să văd cum îi este furat fiicei mele viitorul”.

Cea a școlilor clandestine este o veche tradiție care a existat deja în timpul primei perioade la putere a talibanilor (1996-2001), deși se știe foarte puțin despre ele.

Un raport din 1997, citat de The conversation, a subliniat că Comitetul Suedez pentru Afganistan a sprijinit 125 de școli pentru fete și 87 de școli primare mixte și școli de casă clandestine.

Atunci și acum, multe afgane nu au renunțat niciodată, deși sunt adesea portretizate ca simple victime.

Zahra, eleva de 15 ani, nu renunță la visul ei de a studia Medicina la universitate: „Nu contează cât de dur încearcă [talibanii] să ne oprească”, spune tânăra, „încă mai am speranță”.