Nimeni nu uită numele străzii pe care și-a petrecut copilăria. Timp de 18 ani din viața mea, până am plecat la Madrid să studiez Arhitectura, locuiam «pe General Dávila, vizavi de noul conservator». Paseo General Dávila din Santander este cea mai lungă stradă din oraș. De asemenea, cea mai înaltă.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii au aruncat în aer toate podurile din Florența, cu excepția unuia. Doar celebrul Ponte Vecchio a rămas în picioare (şi, deşi părea că l-au respectat, în urmă cu nouă ani a apărut teza că un vecin l-a salvat, tăind cablurile explozibilului).
Guvernul va lansa în următoarele zile un concurs internaţional de idei pentru ca o echipă multidisciplinară de arhitecţi, artişti, peisagişti şi istorici să proiecteze noul Valle de Cuelgamuros, fostul mausoleu al lui Franco. Proiectul are un buget de 30,5 milioane de euro.
Pe parcursul celor peste șaizeci de ani de carieră, prestigiul lui Jean Prouvé a avut suișuri și coborâșuri. Dar de la moartea sa, numărul tot mai mare de admiratori nu a încetat să-l susțină. Astăzi, mobilierul și clădirile sale nu sunt doar o referință în școlile de design și arhitectură, ci se numără printre preferatele publicului din muzee, galerii și case de licitații.
Pablo și Julia, un cuplu de creativi, au transformat un spațiu industrial din Madrid într-o locuință flexibilă și funcțională, care le reflectă perfect stilul de viață hibrid.
După ce au locuit într-un apartament zgomotos din Lavapiés, au descoperit un spațiu deschis, ideal pentru a-și combina viața personală cu activitățile profesionale diverse.
Nimic nu era greșit. Doar că trecuseră multe zile fără să văd soarele. Doar că săptămâni la rând am tot dat dintr-un oraș în altul, iar mișcarea devora rezervele minime de intimitate necesare pentru a supraviețui.
Doar că, deodată, nu mai era dragoste – unde se duseseră sărutările –, nu mai era pace – nu puteam opri gândurile –, nu mai era milă.
Doar că ductele mele interne au început să se umple cu sentimentul trist că nu sunt nicăieri.