Primul raport major al Asociației Femeilor Cineaste și din Media Audiovizuală (CIMA) despre violența sexuală în industria audiovizuală spaniolă conturează un portret devastator al sectorului.

Cifra principală este concludentă: 63,3% dintre femei declară că au suferit un anumit tip de violență sexuală în spațiile legate de industria cinematografică și audiovizuală. În cadrul acestui grup, 49,5% asigură că s-au confruntat cu hărțuire fizică. Cercetarea, care a fost prezentată joi și intitulată După tăcere. Impactul abuzurilor și violenței sexuale împotriva femeilor în industria cinematografică și audiovizuală, se bazează pe 312 chestionare online completate de membrele acestei organizații (care are 1.300 de membri) și completate cu grupuri de lucru și interviuri cu experți. Concluzia principală este că este «un mediu de lucru nesigur pentru femei».

Analiza – realizată de Nerea Barjola Ramos, politolog și doctor în feminisme și gen, și Bárbara Tardón Recio, doctor în studii interdisciplinare de gen – explică de ce femeile nu dezvăluie acest tip de agresiuni: «92% dintre femeile care s-au confruntat cu violență sexuală nu au denunțat-o». Doar 6,9% au făcut-o în fața unui corp de securitate al statului, poliție autonomă, instanță sau altă instituție și 13,6% «au putut să-i spună unui responsabil (șef/ă sau resurse umane)», deși 94% au mărturisit unei persoane apropiate. Cauzele care împing la nedenunțare sunt variate. Dacă 30% nu știau cum să procedeze în fața a ceea ce au suferit, 27% nu au făcut-o de teamă de represalii și 22,2% pentru că cred că denunțul nu ar servi la nimic. Dintre cei care au denunțat, 46,2% au o opinie «foarte proastă» despre atenția primită. În plus, 64,4% dintre femei «consideră că denunțurile nu sunt luate în serios», un procent care ajunge până la 80% în grupa de vârstă 20-29 de ani.

Mai multe informații Trei femei o acuză pe cineasta Carlos Vermut de violență sexuală În prezentarea raportului, documentarista Almudena Carracedo – membru al consiliului de administrație al CIMA și membru al comisiei de violențe – a explicat că raportul a presupus un an de muncă și a subliniat «caracterul sistemic al agresiunilor». Ministrul Egalității, Ana Redondo, participă la actul de prezentare a raportului CIMA. BLANCA MÍLLEZ (EFE)

Naturalizarea și normalizarea agresiunilor

Nerea Barjola a subliniat că «există o naturalizare și o normalizare a violențelor în audiovizual, sunt integrate și sunt percepute ca inevitabile: totul duce la cultura impunității. Acest lucru se întâmplă din cauza unei structuri care protejează și generează violențele, de la școli de interpretare la birouri de producție. Chiar și în scenarii există narațiuni care nu lasă loc feminismului». Și a aprofundat spunând că «tinerii suferă dublă violență: cea a vârstei lor, deci condiția economică precară, și cea a ierarhiei».

Despre consecințe, conform lui Barjola: «Violența merge dincolo de faptul direct, deoarece provoacă numeroase consecințe pe termen mediu și lung. Există o tăcere colectivă și de aceasta trebuie să ne facem responsabili ca societate. Contextul ajunge chiar să revictimizeze pe cei care au suferit agresiunile». La rândul său, Barbara Tardón a insistat asupra a ceea ce mai este de făcut: «Descoperirile sunt impresionante, deși nu surprinzătoare. Îndemnăm toate instituțiile publice competente și sectorul audiovizual să respecte, pur și simplu, Legea Egalității, care a fost aprobată în 2007, și suntem în 2025 fără ca măsurile sale să fie implementate».

Filmare în Santa Cruz de Tenerife. Alberto Valdés (EFE)

În concluzii, după detalierea studiilor și a metodologiei, se avertizează asupra «existenței unui sistem de impunitate care îi protejează pe agresori în sectorul cinematografic și audiovizual: impunitatea față de cei care exercită violența este susținută de tăcerea instituțională și a companiilor/producătorilor/platformelor de distribuție responsabile de proiectele audiovizuale. (...) Absența mecanismelor eficiente de denunțare sau sancționare, împreună cu complicitatea activă sau pasivă a colegilor/elor, directivilor/elor sau entităților din sector, blindază această impunitate. Mulți dintre agresorii indicați sunt profesioniști de înalt prestigiu, cu o putere simbolică sau instituțională care face dificilă dezvăluirea violenței sau denunțarea, favorizând acoperirea. Femeile care fac pasul spre denunț se confruntă cu consecințe negative în traiectoriile lor profesionale. Se perpetuează un sistem în care victima sau supraviețuitoarea este pusă sub semnul întrebării și, în mod direct și indirect, agresorul este protejat».

Astfel, sistemul consolidează «un mediu de lucru nesigur pentru femei». Conform raportului, «se constată un gol de instrumente efective în industria cinematografică și audiovizuală, cum ar fi protocoalele obligatorii de prevenire și acțiune adaptate la cadrele legislative recente împotriva violenței sexuale. În cazurile în care există un mecanism de răspuns la violența sexuală, s-a constatat o necunoaștere alarmantă din partea femeilor din industrie cu privire la existența sa [64% nu cunosc protocoalele de prevenire], de asemenea, despre funcționarea sa sau despre informațiile referitoare la aplicarea sa. Mărturiile ne arată o realitate în care existența protocoalelor sau a hotlines [linii telefonice în care să se raporteze anonim cele suferite] nu garantează întotdeauna aplicarea sa efectivă [...]. Profesioniștii consideră protocoalele ca fiind maculatură fără o aplicare efectivă, unde implementarea sa este o măsură pur simbolică într-o structură care nu garantează respectarea măsurilor».

Raportul CIMA arată: «Industria cinematografică nu este un spațiu neutru; structurile sale consolidează inegalitatea și legitimează violența sexuală ca parte a muncii. [...] Mărturiile reflectă faptul că cunoașterea despre agresori este colectivă și că, chiar și așa, nu se acționează împotriva lor. Fraze precum «toată lumea știe» evidențiază o complicitate structurală care permite permanența autorilor în sector». Tardón arată numeroasele responsabilități ale instituțiilor, pe care le îndeamnă să își respecte propriile legi. Există recomandări pentru ministerele Culturii, Egalității și Muncii, pentru academiile de film, pentru comunitățile autonome și pentru companii. Printre autoritățile prezente – Cristina Hernández, directorul Institutului Femeilor; Virginia Yagüe, președintele DAMA, entitatea de gestionare a drepturilor scenariștilor, care a colaborat la acest raport; europarlamentarul Irene Montero (care, ca ministru al Egalității, a promovat Legea da înseamnă da și Guadalupe Balaguer, președintele CIMA – a vorbit ministrul Egalității, Ana Redondo, care a subliniat «cantitatea de valori ale acestui raport, unde cifra nu ucide relatarea». După ce a amintit că cercetarea este «riguroasă», că această violență se întâmplă «chiar și în sectorul audiovizual, pe care îl considerăm progresist», a explicat: «Este momentul să ne schimbăm. Este responsabilitatea noastră să impulsionăm o regenerare. Și ca noi zile să se repete cu succes», care în această ediție au fost botezate Unite pentru o industrie audiovizuală egalitară, diversă și liberă de violențe.