Scriitorul francez Pierre Adrian, în cartea sa „Hotel Roma” (Tusquets), explorează viața și opera scriitorului italian Cesare Pavese, începând cu camera din Torino unde acesta s-a sinucis în 1950. Adrian, fascinat de figura lui Pavese, încearcă să dezlege misterul acestuia prin prisma jurnalului său „Meseria de a trăi”, care a devenit o carte de căpătâi pentru autorul francez.

Cesare Pavese, unul dintre marii scriitori italieni ai secolului XX, atrage prin caracterul său controversat. Adrian mărturisește că Pavese îl ajută să trăiască. Cartea lui Adrian este, în același timp, un omagiu adus scriitorului italian și o încercare de a înțelege destinul său tragic. Pavese, singuratic și chinuit de demoni interiori, s-a sinucis la vârsta de 41 de ani. El avea darul rar de a surprinde secretul vieții în povestirile și poeziile sale, dar titlul jurnalului său arată că viața era o muncă grea pentru el.

Adrian pornește într-o călătorie prin locurile lui Pavese, vizitând regiunea sa natală Langhe, Torino, unde a murit, și Brancaleone, unde Pavese a fost exilat de fasciști. Adrian, ca și eroul său, încearcă să-l înțeleagă pe Pavese, să găsească răspunsuri la întrebările care îl chinuiau pe scriitor. Jurnalul lui Pavese, spune Adrian, este o lume intimă, sumbră, care, totuși, ajută la înțelegerea frumuseții vieții, chiar dacă este greu de acceptat. Pavese considera viața o meserie, care necesită efort, și nu ceva de la sine înțeles.

Pavese, ca și Adrian, credea în viața „zi de zi”, fără să se gândească la eternitate. Adrian observă că jurnalul lui Pavese nu este ca celelalte jurnale. Este o relatare sinceră a vieții, la care te gândești în timp ce citești printre rânduri. Adrian scrie că Pavese se întreba constant nu numai cum să trăiască, ci și cum să scrie, ce să spună. Cartea lui Adrian „Hotel Roma” este o încercare de a pătrunde în lumea complexă a lui Pavesese, de a-i înțelege singurătatea și setea nesfârșită de dragoste.

În concluzie, Adrian observă că Italia îl atrage cu sentimentul că oamenii trăiesc în prezent, prețuiesc bucuriile simple ale vieții, au o legătură profundă cu trecutul. Acest lucru contrastează cu Franța modernă, unde aceste valori, după Adrian, s-au pierdut.