Donald Trump, folosind tribuna Congresului american pentru a susține cel mai lung discurs din istoria acestei instituții și lăudându-se cu mândrie că a anulat politicile de egalitate în doar câteva săptămâni sau că a „lansat cea mai mare campanie de represiune a imigrației și a frontierelor din istoria Statelor Unite”, este doar cel mai recent exemplu de ce feminismul din Spania a plasat anul acesta în centrul agendei sale lupta împotriva rasismului, ca element cheie în urgența de a contracara antifeminismul și recrudescența unui sistem – cel patriarhal, cu toate implicațiile sale economice, politice și în materie de drepturi – pe care mișcarea încearcă să îl demonteze de-a lungul întregii sale istorii. Acum, acest sistem crește și se extinde în guverne din întreaga lume.

Primele ținte ale lui Trump, ca și ale oricărei administrații cu același profil reacționar sau de extremă dreaptă, sunt femeile, persoanele migrante și comunitatea LGTBIQ+. Cu o incidență mai mare sau mai mică asupra fiecăreia dintre aceste ținte, același lucru îl fac deja Javier Milei în Argentina, Viktor Orban în Ungaria, Giorgia Meloni în Italia, Vladimir Putin în Rusia, Nayib Bukele în El Salvador sau talibanii în Afganistan.

Împotriva reducerilor sau suprimării de drepturi, și a represiunii și violenței pe care le implică pentru femeile din întreaga lume, sloganurile din acest an ale diferitelor părți ale mișcării din Spania s-au concentrat pe această amenințare globală și pe necesitatea de a-i răspunde. Comisia 8M, organizatorul istoric al marșului de Ziua Internațională a Femeilor, a ales anul acesta în Spania sloganul „Feministe antiraciste în stradă, ne este viața în joc”. În cazul Mișcării Feministe din Madrid (MFM), sciziunea transexcluzivă a grupului principal care mărșăluiește separat, sloganul este „Femeile în luptă împotriva machismului global”.

Ambele coincid în direcția spre care arată, dar o vor face, pentru al patrulea an consecutiv, separat. La 8 Martie 2022, la Madrid, unde se măsoară pulsul mișcării, o parte, MFM, s-a desprins de convocarea Comisiei 8M și pentru prima dată au existat două marșuri.

Motivul, în mod public, s-a centrat pe prostituție. Există o parte aboliționistă, Mișcarea Feministă din Madrid, și alta în care există atât aboliționiști, cât și regulamentariști, pe lângă femei care nu sunt sigure, acesta fiind cazul Comisiei 8M. În fundal, alte două chestiuni. Una care continuă și alta care nu. Cea care continuă să existe, și s-a intensificat, este poziția MFM în jurul legii trans, căreia i se opune deoarece susține că „șterge femeile” și sunt „împotriva ideii reacționare a corpului greșit”, așa cum includ în manifestul lor pentru acest 8 martie, adică a recunoașterii persoanelor trans. Iar cea care nu mai există a fost șocul politic intern care a avut loc în acel moment între socialiști și Unidas Podemos odată cu intrarea lui Irene Montero în Ministerul Egalității și care a ajuns în cele din urmă la organizații și în stradă.

La această decizie de a se scinda s-au alăturat în 2022 aproximativ douăzeci de orașe spaniole care au menținut acest drum dublu până în acest an, în care se va întâmpla pentru prima dată și la Barcelona. Nu numai că nu s-a reunit pentru acea zi, dar această îndepărtare pare deja permanentă. În timp ce MFM continuă să mențină o poziție mai de confruntare – „singura manifestație feministă pentru 8 martie la Madrid este cea convocată de MFM”, scriu în comunicatul lor – Comisia 8M iese într-un fel din acest cadru. Pe de o parte, pentru că între ele nu a existat niciodată posibilitatea unei dezbateri cu privire la faptul că femeile trans sunt femei, iar în ceea ce privește tratamentul prostituției este exact contrariul, continuă să mențină acea dezbatere deschisă, așa cum se întâmplă și la nivel politic.

În orice caz, și chiar și cu poziții radical opuse cu privire la chestiuni concrete și perspective diferite atunci când vine vorba de a pune pe masă obiectivele, ele coincid în acest an în diverse chestiuni. Sfârșitul violenței împotriva femeilor este întotdeauna acel punct în care se întâlnesc.

În acest an, în plus, într-un context în care acuzațiile împotriva fostului ministru socialist José Luis Ábalos, legate de prostituție, și denunțările pentru violență sexuală împotriva fostului deputat de Sumar Íñigo Errejón și a politicianului de la Unidas Podemos Juan Carlos Monedero, au pus pe masă ceva ce feminismul a repetat întotdeauna: că violența este structurală și este peste tot.

De asemenea, au provocat o mișcare de terenuri în stânga, în grupurile care poartă greutatea feminismului în politică, deschizând o rană în propriul lor discurs, în votanții lor și, în general, în feminism. PP profită de situație pentru atacul politic: va participa la manifestația de sâmbătă de la Madrid cu grupul transexcluziv și bagă degetul în rană a „ipocriziei”, care presupune că unul dintre liderii PSOE, un partid în favoarea abolirii prostituției, este presupus „un proxenet”, care este modul în care PP se referă la fostul secretar de organizare al PSOE și fost ministru, acuzat de Curtea Supremă într-un caz de corupție.

În ciuda acestor diviziuni, accentul larg este pus pe amenințarea politicilor reacționare deja în vigoare în UE și în SUA și pe ceea ce pot însemna pe termen mediu și lung într-o lume absolut interconectată, nu numai prin tehnologie, ci și prin fluxurile migratorii active și alianța politică mai reacționară. „Feminismul este internaționalist și nicio tradiție culturală sau religioasă nu este mai presus de drepturile femeilor. Denunțăm negarea drepturilor femeilor și fetelor sub regimuri opresive în toate locurile din lume și, în special, situația femeilor sub genocidul actual, victime constante ale crimelor de război”, este primul punct din manifestul MFM.

„Trump, Milei... Există o creștere a dreptei și a extremei drepte care ne îngrijorează pe feministe, drepturile noastre nu pot fi niciodată considerate de la sine înțelese”, susține Jana Bravo, una dintre purtătoarele lor de cuvânt, parafrazându-l pe Simone de Beauvoir. În cazul Comisiei 8M, problema migrației și antiracismului este mult mai înrădăcinată. Comisia lor de migrație și antiracism funcționează de aproape un deceniu și „problema migrantă este transversală”, afirmă una dintre purtătoarele lor de cuvânt, Ana Useros. Pentru ele, „antiracismul” ca parte a feminismului, nu numai privind spre alte țări, ci și în Spania, „este sau ar trebui să fie o evidență”.

Oferă două exemple legate de violența sexistă: În acest domeniu „unde nivelul de vulnerabilitate pe care îl are o femeie anterior este foarte important într-o agresiune, într-o situație de maltratare. Dacă o femeie poate ieși din casa ei și poate închiria alta, diferența este abisală față de femeia care nu poate face asta. Dacă într-o agresiune femeia poate suna cu o anumită liniște la poliție, diferența este abisală față de cea care nu poate. Ce se întâmplă când, în afară de dificultățile obișnuite de închiriere de locuințe care ne afectează practic pe toți oamenii, nu se închiriază locuința din cauza profilului tău rasializat? Sau când nu ai un document pe care să-l poți arăta? Sau când ai teama că te vor băga într-un CIE [centrele de internare pentru străini]?“.

Useros explică că „expunerea la violență se multiplică” și că acest lucru ar trebui să fie în centrul politicilor feministe. „Dacă nu credem pe toate, nu răspundem pentru toate și când spunem „dacă o ating pe una, ne ating pe toate”, acea una depinde de cine este, nu facem cu adevărat politici feministe”, adaugă ea, amintind că problema cheie continuă să fie în „derogarea Legii Străinilor”, și nu în reforma de acum câteva luni care a ajuns să devină un bumerang care poate lăsa mii de lucrătoare și lucrători la marginea clandestinității.

Inegalitatea la locul de muncă, care este încă structurală pentru toate femeile, se acutizează în cazul migrantelor. Sunt și mai precare „condițiile de muncă ale migrantelor care susțin economia la țară, în gospodărie, în îngrijire, în industria hotelieră sau în ajutorul la domiciliu”, așa cum subliniază în mod specific comisia de migrație și antiracism.

Comisia 8M a inclus în documentul său alte chestiuni prioritare, cum ar fi „apărarea vieții, a libertății, a siguranței, a justiției și a memoriei”, de asemenea, a acelor servicii publice, o societate și „locuințe libere de violență”, lupta împotriva schimbărilor climatice, a capitalismului și a patriarhatului. Chestiuni, repetă ei, „indivizibile”. În cazul MFM, se concentrează pe apărarea serviciilor publice, a drepturilor sexuale și reproductive, a politicilor pentru a pune capăt decalajului salarial sau împotriva violenței sexiste în toate formele sale.

Scindarea mișcării

Ana Useros, de la Comisia 8M, spune că este deja momentul să „vorbim deschis despre scindare” și, de asemenea, că este „dureros”. „Feminismul nu iese doar pe 8 martie, este o mișcare care acoperă multiple chestiuni și există spații de luptă care continuă să fie împărțite cu unele dintre fostele colege. Le întâlnești într-o manifestație în favoarea Palestinei, sau pentru apărarea Sănătății Publice... Nu întrerupi contactul. Dar feminismul este divers, există feminisme, și aceasta este una dintre marile cauze ale diviziunii, că ele nu spun feminisme, la plural. Iar în adunările noastre încap foarte multe poziții și foarte multe cauze, pentru că toate ne traversează într-un fel sau altul. Aceasta este marea bogăție pe care o are și credem că invers sărăcește și se minimizează”, explică ea.

Jana Bravo, de la MFM, rezumă că sunt „aboliționiști ai prostituției, ai pornografiei, ai uterelor de închiriere și ai genului” și că „de acolo” își lansează manifestul: „Feminismul este unit în ceea ce privește faptul că pentru noi mișcarea trebuie să fie obligatoriu aboliționistă. Dacă nu, vorbim despre altceva radical diferit. Și nu considerăm că ceea ce se va revendica în acea manifestație [cea a Comisiei 8M] este feminism”. Potrivit lor, „există o uzurpare clară a termenului”.