În câteva cuvinte
Articolul analizează curățarea rosturilor de la bucătărie ca o formă de terapie personală, în contrast cu tendințele moderne în designul bucătăriilor. Autorul reflectă asupra modului în care tehnologia și schimbările sociale pot afecta ritualurile cotidiene, precum și asupra opiniilor unor personalități importante din afaceri.
Am un articol important de predat până la sfârșitul zilei, dar înainte de asta, mă apuc de frecat rosturile dintre plăcile de faianță.
Indiferent că este vorba de chiuvetă sau de bucătărie, nu mă ghidez după nicio metodă testată. Umplu chiuveta cu apă fierbinte, pun detergent de vase, îmi pun mănușile de cauciuc, dau drumul la power metal din anii '90 la volum maxim, iau buretele și, ca o Cenușăreasă în trening pe punctul de a avea o revelație mistică, frec, frec și frec fiecare centimetru pătrat, ghemuită jos sau cățărată pe hota, până obosesc, transpir și mă simt extaziată. Apoi opresc muzica, mă așez pe un scaun vechi, beau un pahar de vin rece și totul în lume mi se pare divin și viața este așa cum ar trebui să fie.
Nu sunt obsedată de igiena rosturilor, nici nu-mi fac griji că se vor deteriora sau își vor schimba culoarea.
Nu curăț rosturile când rosturile au nevoie, ci când am eu nevoie. Mă supun acestui ritual pentru efectul său terapeutic asupra corpului, minții și spiritului. În fața incertitudinii, a nedumeririi, a marilor întrebări universale, a problemelor cu trenurile și a ambuteiajelor zilnice, curățarea rosturilor, ca spălatul vaselor sau scormonitul cu o scobitoare în crăpăturile husei telefonului, are un rezultat previzibil, clar, măsurabil, ușor de evaluat în termeni de bine și rău, și cu o relație directă și proporțională cu efortul și timpul investit. Pe termen scurt, mă scoate din spiralele de gânduri și mă face să revin la corpul meu și să mă simt utilă. Pe termen lung, îmi oferă un obiectiv clar de la cine să cer socoteală pentru durerea de umăr, dincolo de bătrânețea amenințătoare și remușcarea după o viață în care am ignorat sfaturile despre importanța posturii corecte.
Uneori, treburile casnice sunt o povară.
Alteori, un farmec puternic pentru a ține la distanță senzația de neajutorare, dezordine și haos într-o lume incertă; o fantezie de control care îmi permite să savurez într-o duminică dimineața dulciurile utopiei preciziei totale și a reglementării emoționale perfecte. Sunt întotdeauna, în orice caz, parte din eternul du-te-vino, facere și desfacere, creare și distrugere, a acestui balans pendular care este viața.
Dar astăzi este din ce în ce mai dificil să curăț rosturile, deoarece rosturile sunt pe cale de dispariție.
Orice renovare a bucătăriei sau băii pare să treacă, inevitabil, prin îndepărtarea faianței de 15 pe 15 din viața de zi cu zi și înlocuirea lor cu plăci de format mare, la fel de gri și reci, la fel de neprimitoare și puțin calde, dar practice și rapide de montat și de curățat. Comercianții se laudă cu o factură de zidărie cu mai puține ore de muncă pentru muncitori și cu un spațiu rezultat care va fi panaceul continuității și al amplorii. Aceiași opt metri pătrați din fotografia „înainte” vor fi, în „după”, datorită absenței rosturilor, o experiență a clarității comparabilă cu înotul în marea liberă deasupra gropilor abisale. Din adâncurile a tot ceea ce a mai rămas reptilian în creierul meu iese strigătul „Rechini!”. Cu același argument ne-au pus inducția și ne-au răpit focul și posibilitatea de a găti într-o oală de lut. Urmând acest raționament, doar un fir foarte subțire ne separă de acoperirea pereților bucătăriilor cu același finisaj ca podelele și pereții parcărilor subterane: un strat de vopsea termoplastică rezistentă la apă și la trafic intens, și gata. Cât despre lucrări noi, faptul că casa are o bucătărie cu pereți este deja un eveniment de sărbătorit.
Săptămâna trecută, în timpul conferinței de presă de prezentare a rezultatelor financiare ale Mercadona, președintele său, Juan Roig, a decretat, în plin ritual de ostentație a rentabilității secțiunii sale de mâncare prefabricată, că bucătăria ca încăpere este condamnată să dispară:
„Am spus-o și o mențin: la jumătatea secolului XXI nu vor mai exista bucătării. Sper să trăiesc. Eu calculez că da, pentru că mai sunt 25 de ani și vreau să ajung la 100 de ani”.
În paralel, Jeff Bezos și Bill Gates, mari magnați futuriști, anunță nu numai că încă spală vase, ci consideră, cu avizul experților în creativitate, că timpul petrecut cu buretele în fiecare noapte este una dintre cheile succesului lor:
un fel de meditație care îi duce la starea mentală necesară pentru ca creierul lor să facă cele mai inovatoare salturi.
Există deja centre de wellness în care, în schimbul unei sume modice, se poate beneficia de experiența spălatului vaselor sau a frecării rosturilor ca act meditativ și ritual spiritual pentru a atinge o stare superioară de conștiință.
Pare că progresul înseamnă extirparea bucătăriei și a tuturor activităților care apar din ea, ca și cum ar fi un cancer, din corpul viu al vieții de zi cu zi, pentru ca apoi să fie instalate pe un teritoriu mercantil și să se poată trece la felierea, ambalarea, etichetarea și vânzarea lor ca unități de consum autoconclusive, fie că sunt mâncare sau experiențe.
