Copiii cresc și se schimbă, iar odată cu ei se schimbă și obiceiurile și gusturile lor.

Adolescența este o etapă plină de provocări pentru ei și, desigur, pentru părinți, care de multe ori sunt pierduți din diferite motive. Unul dintre ele este reprezentat de schimbările specifice transformării copiilor în adolescenți: schimbări de dispoziție, nevoia de izolare... și prietenii care devin noua lor familie, sau cel puțin așa simt ei. Toate acestea implică dorința de a-și face planuri cu ei. Este momentul să înceapă să zboare, dar atunci apar primele îndoieli, fricțiuni și o nevoie imperioasă de a ajunge la înțelegeri. În special, legate de a ști unde vor merge, cu cine și la ce oră se vor întoarce acasă.

Patricia Alonso, psiholog general sanitar și neuropsiholog, consideră că stabilirea unei ore de întoarcere pentru copii este recomandabilă, dar dincolo de impunerea unei limite rigide, trebuie luat în considerare contextul individual al adolescentului, gradul său de maturitate și dinamica familială. "Limitele și normele în adolescență îndeplinesc o dublă funcție: pe de o parte, permit oferirea de siguranță emoțională, unde copiii, departe de ceea ce se crede în mod obișnuit, au nevoie să simtă că există adulți cărora le pasă de ei, care îi văd și care stabilesc limite pentru a-i proteja", asigură ea.

Psihologul Lorena González este de acord că este bine să existe o oră de sosire pentru că sunt minori și, în plus, la vârsta de 14-16 ani sunt deosebit de vulnerabili. "Este bine ca copiii de această vârstă să socializeze, de fapt este fundamental, dar este bine și să ajungă acasă la o oră la care pot, dacă este posibil, să ia cina în familie", propune ea. "La aceste vârste, a ajunge la cină este o limită orară bună pentru că le dă timp să socializeze înainte și nouă, ca părinți, ne permite să menținem legătura și dialogul cu ei, în timp ce continuăm să avem un spațiu pentru a-i putea observa", consideră ea.

Unii părinți cred că limitele sunt forme educative din trecut. "Am văzut și am verificat în cazuri clinice că absența lor poate genera anxietate și dezorganizare emoțională la tineri", continuă Alonso. "Și, într-adevăr, limitele favorizează responsabilitatea progresivă, unde obiectivul nu este doar ca minorul să respecte o normă, ci să înțeleagă funcția acesteia și să învețe să se autoreglementeze", adaugă acest expert. "O bună practică este stabilirea orei de întoarcere prin dialog. Nu este vorba ca fiul să decidă liber, fără restricții, ci să participe la construirea acordurilor", subliniază acest psiholog.

Un program poate fi flexibil în funcție de factori precum ziua săptămânii, tipul de activitate și nivelul de încredere pe care l-a demonstrat adolescentul, informează ea. Nu este același lucru să rămâi la o băutură răcoritoare după un meci de fotbal într-o zi de marți ca într-o zi de vineri. Alonso amintește că în acest proces este esențial să-i explici că norma nu este arbitrară, ci răspunde bunăstării și siguranței sale.

"A le oferi niște reguli de orar implică și a le vorbi despre libertate. Iar a le oferi libertate și autonomie este foarte bine pentru că le transmitem că avem încredere în ei și, în funcție de maturitatea și responsabilitatea pe care ni le demonstrează, această libertate poate fi mai mare sau mai mică, și este foarte bine ca ei să știe acest lucru", adaugă González.

La rândul său, Alonso adaugă că libertatea acordată minorului trebuie să fie însoțită de un mesaj clar: "Am încredere în tine, dar sunt și aici pentru a te ghida". Este important, informează ea, ca adolescentul să simtă că părinții săi au încredere în capacitatea sa de a lua decizii, dar că sunt și disponibili să-l îndrume atunci când este necesar. "În practica clinică", continuă Alonso, "s-a constatat că un exces de control poate genera rebeliune, în timp ce o supraprotecție împiedică dezvoltarea abilităților de a face față provocărilor".

Este important să reținem că dezvoltarea identității în această etapă depinde în mare măsură de experiențele pe care tânărul le are cu mediul său: "Această decizie depinde de mai mulți factori, inclusiv vârsta adolescentului, experiența sa în utilizarea transportului public și siguranța mediului; nu este același lucru să trăiești într-un oraș mare ca într-un sat mic. Dezvoltarea autonomiei trebuie să fie progresivă și adaptată fiecărui caz particular". Alonso recomandă, de exemplu, ca, într-un prim moment, adolescentul să fie însoțit sau luat, "nu doar din motive de siguranță, ci și pentru a consolida legătura și a deschide spații de conversație". Cu toate acestea, ea subliniază că este important ca această însoțire să nu se prelungească mai mult decât este necesar, pentru a nu genera dependență sau a transmite un mesaj de neîncredere.

Ce pot face părinții dacă copiii lor mint?

Pentru Alonso, este normal ca, dacă minorii mint, să piardă o parte din libertate ca o consecință, nu atât ca o pedeapsă, cât pentru că au rupt încrederea părinților. "Cred că într-un fel copiii trebuie să suporte consecința logică a acțiunilor lor; dacă minți, se rupe încrederea", insistă González.

Alonso adaugă că, mai mult decât a pedepsi, este vorba despre a înțelege ce funcție îndeplinește minciuna, deoarece în adolescență nu trebuie interpretată doar ca un act de nesupunere, ci ca un indicator al dezvoltării sale emoționale și al relației pe care o menține cu adulții. "În contextul terapeutic, minciuna este adesea o strategie de adaptare pe care adolescentul o folosește pentru a evita consecințele negative, a-și proteja autonomia sau, în unele cazuri, a-și exprima disconfortul", explică Alonso. "Prin urmare, atunci când un adolescent minte, este esențial să înțelegem motivele subiacente sau contextul comportamentului său", adaugă expertul.

În loc să recurgă la pedepse punitive, care tind să genereze mai multă distanță și să întărească comportamentul evaziv, psihologul propune diverse strategii bazate pe reparație și comunicare: "În multe cazuri nu este vorba de a mustra în mod arbitrar, ci de a genera o consecință legată de comportament. De exemplu, dacă tânărul a mințit cu privire la locul unde se află, o consecință logică ar putea fi ca pentru o perioadă de timp să trebuiască să informeze mai detaliat despre ieșirile sale până când își recâștigă încrederea", propune ea.