«Mulți oameni știu că naziștii au ars cărți, dar nu mulți își amintesc că și regimul lui Franco a făcut același lucru», începe Sergio Bang, librar la Grant, în cartierul Lavapiés din Madrid.

«În plus, în Spania au existat multe atacuri asupra librăriilor în anii '70, mai ales în 1975». De aceea, primul său roman recent, Venimos del fuego (Plaza & Janés, 2025), este plasat în acel an și începe cu un magazin de cărți în flăcări. Încă mai sunt protagoniști ai acelei epoci, precum Lola Larumbe, de la librăria Alberti, sau José Miguel García, pe atunci în fruntea Visor și Antonio Machado: «Am fost atacați de mai multe ori și poliția nu ne-a luat în serios». Trasăm un traseu prin acest scenariu cu ajutorul romancierului, al protagoniștilor și al istoricilor.

«Romanul începe cu un incendiu pentru că venim din foc, atât cel fizic, care arde localuri, cât și acel alt foc intern care îi îndeamnă pe protagoniști să se miște pentru a schimba lucrurile», subliniază scriitorul.

«Îl dezvolt în 1975 pentru că este un an efervescent, se deschide o fereastră de oportunitate în fața morții dictatorului și, în același timp, există forțe extremiste care nu vor ca nimic să se schimbe. În acel moment, librăriile sunt atacate sistematic», continuă el. Sergio Bang, autorul cărții 'Venimos del fuego', în librăria Grant din Madrid. Jaime Villanueva

Gaizka Fernández, autorul cărții Allí donde se queman los libros (Tecnos) și cercetător la Centrul Memorial al Victimelor Terorismului, confirmă: «Au existat atacuri înainte și atacuri după, dar cea mai gravă perioadă a fost din 1974 până în 1976, când s-au înregistrat peste o sută de atacuri asupra librăriilor. Numai în 1975 au fost comise 42, și asta ținând cont doar de cele care au apărut în presă. Era de toate, de la graffiti-uri amenințătoare până la pietre aruncate în ferestre, chiar și vopsea aruncată pe cărți. În cele mai extreme cazuri, chiar și cocktailuri Molotov, bombe sau împușcături».

Aránzazu Sarría, profesor la Universitatea Bordeaux Montaigne și autor al cărții Atentados contra librerías en la España de los setenta, la expresión de una violencia política (Pilar, Paris, 2009), a studiat și ea epoca: «Tranziția a fost studiată ca o perioadă moderată, dar librăriile sunt unul dintre domeniile în care prezența violenței este cea mai evidentă. Au existat atacuri la Madrid și Barcelona, dar și la Zaragoza, Pamplona, Sevilla și Valencia. Librăriile au fost un obiect de protest pentru grupările de extremă dreapta, pentru a protesta împotriva prezenței ideologiilor opuse și pentru a respinge procesul de reformă politică».

Care au fost principalele victime? Fernández răspunde: «În Madrid, Alberti și Antonio Machado; în San Sebastián, Lagun, care mai târziu a suferit hărțuirea stângii abertzale; în Valencia, Tresiquatre; în Barcelona, Llibreria Cinc d’Oros». Mulți proprietari au optat pentru a le transforma în buncăre: «Au pus geamuri blindate, ziduri de beton și alte măsuri de securitate. Și au avut probleme cu asigurările, care de multe ori nu plăteau daunele cu scuza că era vandalism», adaugă el.

Efectele exploziei unui dispozitiv bombă în librăria Distribuciones de Enlace din Barcelona în 1974. Nicolás.G (EFE)

Unul dintre cei care au suferit acele atacuri a fost José Miguel García, pe atunci în fruntea librăriilor Visor și, apoi, Antonio Machado: «Am avut cel puțin cinci sau șase atacuri. În principal, ne spărgeau vitrina și apoi aruncau cu vopsea pentru a distruge cărțile. Poliția nu ne-a luat în serios, nu a investigat, și de fiecare dată când mergeam să depun o plângere mă țineau acolo opt ore pentru a-mi demonstra că nu le pasă», spune el. «A trebuit să schimbăm geamurile de mai multe ori, iar asigurările de multe ori nu ne plăteau nimic, pentru că considerau că este vandalism și spuneau că nu este acoperit», continuă el.

Ceea ce exista era solidaritatea vecinilor: «După atacuri, oamenii din cartierul Argüelles veneau și cumpărau cărți pătate cu vopsea pentru a ne susține». Ceva similar se întâmplă în romanul lui Sergio Bang: Alma, una dintre protagoniste, primește sprijin din partea vecinilor și a altor librari. «Ne sprijinim reciproc foarte mult, de fiecare dată când există o problemă, editurile ne facilitează lucrurile sau vindem cărți în sprijinul magazinelor afectate de dana din Valencia», comentează Bang.

Intrarea în librăria Alberti după unul dintre atacuri, în 1976. Lola Larumbe a ajuns la librăria Alberti din Madrid în 1980, la 19 ani, și încă se află în fruntea localului, care a fost foarte afectat: «A fost inaugurată în octombrie 1975 și de la început a suferit cel puțin șapte atacuri, multe foarte grave. Au fost bombe, incendii și hărțuirea personalului. De fapt, a trebuit să cerem protecție și doi polițiști naționali păzeau ușa noaptea; într-una dintre acele nopți, mai mulți extremiști au tras în geamuri și agenții i-au respins. Din fericire, nu au existat victime».

Bombe, incendiu și hărțuire

Hărțuirea a durat ani de zile. «Ne-au pus bombe, ne-au băgat benzină pe sub ușă pentru a incendia cărțile și, în plus, librarii au trăit hărțuiți, le era frică să nu fie împinși în metrou, erau insultați, primul proprietar a trebuit să suporte mai multe amenințări cu moartea», comentează Larumbe. De ce? «Cartea este libertate. Sloganul nostru este „Mai multe cărți, mai mulți liberi”, ceea ce punem pe marcajele noastre. Dușmanii libertății sunt dușmanii cărților», adaugă ea. Sergio Bang, în librăria sa din Lavapiés. Jaime Villanueva

Profesorul Sarría subliniază că aceste agresiuni «erau banalizate, nu exista o urmărire polițienească și presa nu punea nume autorilor. Exista chiar și o anumită complicitate, pentru că unul dintre grupurile care efectuau de obicei atacuri erau Guerrilleros de Cristo Rey, care aveau o legătură cu Garda Civilă».

Investigatorul Fernández intervine: «Pentru extrema dreaptă, atacarea librăriilor este foarte ușoară, pentru că sunt localuri expuse, pot fi atacate noaptea și vă asigură o repercusiune, care este foarte importantă pentru grupările mici neofasciste. García, de la Alberti, dezvăluie că le cerea jurnaliștilor să nu vorbească despre atacurile asupra magazinului său, pentru că asta incita la mai multe».

Coperta romanului 'Venimos del fuego' (Plaza & Janés), de Sergio Bang. Revenind la roman, nu totul este incendii. «Cartea vorbește despre dragostea pentru cărți, despre librării ca forme de rezistență și, de asemenea, despre persoanele LGTBIQ+, predecesorii drepturilor pe care le avem acum». Mario este un jurnalist gay, Alma este o librăreasă de gen fluid (poate trans, poate intersexual, nu se specifică), ceilalți vorbesc fără rețineri despre libertatea sexuală într-un moment în care libertățile erau pe cale să fie cucerite. De asemenea, revendică multe scriitoare, de la Elena Garro la Silvia Ocampo, iar librăria se numește Luisa Bombal. «Erau autoare care nu erau publicate în Spania, ajungeau doar cu picătura prin ediții latino-americane», comentează Bang.

Și concluzionează: «O librărie, ca și o editură, este activism. În momentul în care decizi să ai un anumit tip de cărți sau altele, faci politică. Așa cum spunea Joan Margarit, libertatea este o librărie. Și sunt încă subversive, pentru că încurajează gândirea critică, iar asta este ceva care încă îl deranjează pe fascism». Poate de aceea, Grant a suferit și el graffiti în ultimii ani. Iar ultimul atac asupra lui Alberti a avut loc anul trecut: «După manifestațiile împotriva PSOE de pe strada Ferraz, ne-au făcut graffiti naziste pe fațadă», se plânge Larumbe cu tristețe.