Barul Cruz a fost primul bar pe care l-am vizitat în Madrid. Prima mea amintire este vie: capete de creveţi și șerveţele mototolite împrăștiate pe podea, soarele umplând spaţiul cu lumină aurie. Totul părea inconfundabil madrilen și m-a inspirat să creez o traducere în engleză pentru barurile de-o viaţă: ‘no frills bars’ (baruri fără pretenţii). De atunci, Barul Cruz a devenit parte din viaţa mea de zi cu zi, deoarece trec prin acea stradă într-una din obișnuitele mele rute spre muncă. Am văzut cum devine din ce în ce mai popular, mai ales duminica, în timpul pieţei El Rastro. Cu timpul, au fost atât de mulţi clienţi care au început să ceară scoici (navajas) încât barul a câștigat un al doilea nume: La Casa de las Navajas (strada Maldonadas, Madrid). Am observat toate generaţiile trecând prin ușile sale și cred că atunci când un bar primește toate vârstele (bunici și Generaţia Z în mod egal), a găsit formula pentru supravieţuire.

Spania are cea mai mare proporţie de baruri pe locuitor din Europa și, în Madrid, barurile de-o viaţă par să fi fost întotdeauna acolo și că vor fi întotdeauna. Uneori, îmi imaginez viitori arheologi săpând printre rămășiţele orașului secolului XXI și concluzionând că Madrid a fost originea barurilor. Cu toate acestea, deși Madrid are peste 28.000 de baruri, numărul lor este în scădere conform datelor Institutului Naţional de Statistică și cred că multe dintre barurile care supravieţuiesc au ceva special: s-ar putea să nu servească neapărat cea mai bună mâncare, dar servesc mâncare bună, iar mâncarea bună are puterea de a crea o comunitate loială, una care continuă să se întoarcă pentru mai mult.

Un alt bar de-o viaţă cu mâncare bună este A’Conchiña, în Ciudad Lineal (strada Benidorm, 32, Madrid), un bar și restaurant galician, renumit pentru sosul său brava, pe care îl vinde în sticle și recipiente pe tejghea. Este un bar spaniol clasic, cu toate detaliile tipice: o bară rezistentă din oţel, podea din terrazzo, fotografii cu mâncare pe fundalul luminii și o pictură a satului proprietarului și șerveţele cu sigla barului care îţi mulţumesc politicos pentru vizită. La ora mesei, locul se transformă într-o orchestră de sunete tipice barului: spuma laptelui, șoaptă ziarelor, strigătele ritmice ale chelnerilor cântând comenzi și răspunsurile din bucătărie. Este corul reconfortant al unui bar clasic care nu are intenţia să se închidă.

Dar nu toate barurile au avut norocul acesta. El Palentino, unul dintre ultimele baruri de-o viaţă rămase în Malasaña, era o instituţie iubită, cunoscută pentru pepito (sandvișuri cu carne), printre multe alte lucruri. Proprietarul său, Casto, a continuat să lucreze până târziu în viaţa de pensionar pentru că se bucura de asta. El Palentino era plin de la dimineaţa până seara, dar când Casto a suferit un infarct fatal la locul de muncă, destinul barului a fost pecetluit. El Palentino, așa cum îl știam, s-a închis și moștenitorii au vândut localul cu 1,3 milioane de euro unui fond de investiţii care l-a scos la închiriere. Noii proprietari plăteau 10.285 de euro pe lună în 2019 și introduseseră un meniu cu preţuri pentru a încerca să compenseze chiria ridicată, foarte departe de preţurile iniţiale ale El Palentino.

Același fenomen costisitor ameninţă viitoarele baruri de-o viaţă în tot orașul. În Madrid, costul cumpărării unui local comercial a crescut cu 16% din 2022, în timp ce preţurile chiriilor au crescut cu 23%. Același raport recent dezvăluie că 50% din spaţiile disponibile pentru închiriere în Madrid au dispărut în doar doi ani, posibil pe măsură ce spaţiile comerciale devin apartamente rezidenţiale sau închirieri turistice. Acest lucru a crescut semnificativ cererea de spaţii și, la rândul său, preţurile chiriilor și vânzărilor.

Nu contează cât de iubit sau popular este un bar, sau cât de mult potenţial are, nu poate concura cu chirii abuzive. Diferenţa dintre barurile pe care le iubim și barurile pe care ni le putem permite în Madrid este din ce în ce mai mare. Barul de-o viaţă, cu designul său modest, dar iconic, cu mâncărurile sale unice îmbunătăţite de-a lungul deceniilor și rolul său de loc de întâlnire al cartierului, este în pericol. Cu excepţia cazului, bineînţeles, că este unul dintre cele mai populare baruri.

Unul dintre aceste baruri de-o viaţă mai noi este Bogalicom, o mică tarabă de colţ în Mercado San Fernando (Embajadores, 41, Madrid), care și-a câștigat reputaţia de a servi unele dintre cele mai apreciate tortilla de patatas din Lavapiés. De când a deschis barul în 2017, proprietara Yoli a devenit un element fix al cartierului, nu numai pentru mâncarea ei, ci și pentru consecvenţa și dedicarea ei faţă de cartier.

Cele mai bune baruri de-o viaţă din Madrid sunt pline în majoritatea zilelor săptămânii. Plin de oameni pe care îi cunoaștem și nu-i cunoaștem, dar de care vrem să fim aproape. Aceste baruri sunt spaţii atemporale unde se suprapun generaţiile și unde un simplu, dar bun platou de patatas bravas, scoici, pepito sau tortilla de patatas transcende gustul. Aceste feluri de mâncare au devenit un simbol al solidarității, un memento că barurile de-o viaţă nu sunt doar cultura sau identitatea noastră, ci locuri de rezilienţă, rezistenţă și apartenenţă. Și de aceea mâncarea lor are un gust și mai bun. Leah Pattem este jurnalistă, fotografă și profesoară britanico-indiană. Colaborează cu publicaţii precum BBC, The Times, The Guardian, Al Jazeera și este creatoarea Madrid No Frills, un blog popular despre poveștile și imaginile care definesc Madridul de astăzi.