Având în vedere confruntarea socială și gradul de ură care există în politica spaniolă, uneori, în timpul insomniilor, mă distrez imaginându-mi ce tabără ar alege politicienii, intelectualii, scriitorii și liderii de opinie, care astăzi domină actualitatea, dacă s-ar repeta o zi de 18 iulie 1936, așa cum s-a întâmplat atunci. În acest joc, care nu încetează să fie un coșmar macabru, presupun că ar exista multe surprize într-o Spanie în război, împărțită în două, roșii și albaștri, cu o victorie incertă. Mulți și-ar schimba ideologia forțat, în funcție de zona geografică în care s-ar afla, dar, fără îndoială, unii oameni care astăzi sunt foarte de dreapta i-ai vedea cu pumnul ridicat, iar alții de stânga te-ar saluta cu brațul întins în stil fascist; cel care pare un sfânt poate că te-ar trimite la plutonul de execuție, iar celălalt, atât de sinistru, te-ar adăposti în casa lui. Așa este sufletul uman când se înfierbântă.

Cine ar juca rolul lui Unamuno?

La început a fost socialist și s-a confruntat cu naționaliștii; apoi s-a opus regelui Alfonso al XIII-lea și dictatorului Primo de Rivera, ca un Don Quijote cu lancea în mână. Exilat în Fuerteventura și apoi la Paris și Hendaya, la întoarcerea în Spania a avut un vot pentru a fi președinte al Republicii, dar ura sa viscerală față de Azaña, care îi răpise niște beneficii academice, a revărsat-o împotriva Frontului Popular; a salutat Răscoala Națională ca salvarea Spaniei; s-a pierdut lăudând sabia curată a lui Franco până când și-a creat o confuzie mentală în celebrul act de la Universitatea din Salamanca, de Ziua Rasei, pentru a sfârși prin a vâna muște, fără să știe în ce tabără se află. Și totul pentru că îl durea Spania.

Astăzi se vorbește cu toată naturalețea despre drone, tancuri, rachete cu focoase nucleare, avioane de luptă, armament de apărare sau atac, ca și cum un viitor război care se apropie ar fi o petrecere la care suntem cu toții invitați. Având în vedere situația, ce ați prefera să salvați mai întâi, pielea sau patria?