Când miercurea trecută acel muncitor din sectorul auto a fost invitat de președintele Donald Trump pe podiumul pregătit pentru acea ocazie istorică în Grădina de Trandafiri a Casei Albe, desigur că nu știam cine este Brian Pannebecker. Îmbrăcat ca versiunea yankee a unei veste galbene franceze, exact așa cum ne imaginăm un șomer din industrie condamnat să fie un perdant al globalizării occidentale, primul lucru la care m-am gândit ascultându-l a fost versurile unei melodii care îmi răsună în cap de o săptămână: «Simple Man» de Lynyrd Skynyrd, o baladă reușită și sentimentală a unui grup de rock sudist și oarecum dur. Am descoperit-o datorită lui J.D. Vance. În scurta și fascinanta biografie în care actualul candidat la vicepreședinție își povestește convertirea la catolicism, explică faptul că sora sa i-a recomandat-o pentru a se regăsi pe sine.

În cântec, un fiu unic, deja adult, își amintește mesajul de viață transmis de mama sa când era tânăr: nu te grăbi, fiule, vei găsi o femeie și dragostea, vei depăși problemele, nu uita că Dumnezeu veghează asupra ta și limitează-te la a fi ceva ce iubești și înțelegi pentru a putea fi mulțumit. Este o promisiune de pace tradițională pentru a alina frica, o lumină în întuneric când te cuprinde fantoma eșecului și ai nevoie să te agăți de un discurs simplu pentru a supraviețui.

Versiunea politică a acestui discurs liniștitor este cea transmisă de Trump, un telepredicator capitalist care promite celor declasați o întoarcere la utopica vârstă de aur a trecutului industrial datorită miracolului «pâinii și peștilor» al tarifelor vamale și care alimentează pasiunile joase ale acestor perdanți, arătând cu degetul spre partenerii comerciali ai țării sale ca fiind niște hoți care au jefuit clasa muncitoare din Statele Unite. Și ei îl cred.

Muncitor în industria auto (Chrysler, Ford), Pannebecker locuiește într-un oraș din Michigan. Timp de 15 ani, a diseminat indicii în publicația locală The Macomb Daily despre sincronizarea sa cu narațiunea care a dus la devotamentul față de Trump. În interpretarea sa, răspunsul statului la criza financiară din 2008 a constat într-o cheltuială care nu a fost orientată spre reactivarea industriei delocalizate, în timp ce se semnau acorduri comerciale care îi prejudiciau pe muncitorii locali.

Conservator cum era, s-a alăturat mișcării Tea Party, care asocia Washingtonul cu risipa, și a identificat sindicatul drept încarnarea acelei elite care îl sabota. «Timp de ani de zile, sindicatele le-au spus unor muncitori că, deși sunt de acord cu pozițiile conservatoare ale Partidului Republican pe teme precum căsătoria tradițională, dreptul de a purta arme, avortul și impozitele, ar trebui să voteze pentru candidați democrați liberali cu care nu sunt de acord în toate aceste probleme fundamentale, deoarece, conform afirmațiilor democraților și sindicatelor, ‘democrații sprijină muncitorii’. Acest lucru este fals».

În fața acestei derive, care înșela etica și economia muncitorilor, Pannebecker a scris articole definindu-se drept un «muncitor conservator». În 2014 a părăsit sindicatul simțindu-se trădat și a denunțat presiunile primite pentru această decizie, așa cum au auzit telespectatorii Fox din Detroit. Nu simțise niciodată că un politician i se adresează lui așa cum o face Trump, a explicat într-un podcast când a reactivat grupul Autoworkers for Trump pe care îl crease anterior pe Facebook.

Acesta este subiectul căruia i se adresează și pe care îl impulsionează reacțiunea și ar fi timpul să înțelegem fricile omului simplu. Pentru că provocarea democratică este cum să-l salvăm pe muncitorul Brian, care anul acesta împlinește 65 de ani, de la întunecata fantezie reacționară.