În câteva cuvinte
Articolul explorează modul în care Spania, Portugalia și Grecia comemorează sfârșitul dictaturilor și subliniază importanța memoriei istorice ca instrument de combatere a ascensiunii extremei drepte și de protejare a valorilor democratice. Se discută despre inițiativele guvernamentale și culturale, precum și despre provocările legate de interpretarea și conservarea vestigiilor trecutului dictatorial.
```
Un incident grav la Galeria Națională din Atena
Un deputat de extremă dreaptă în Parlamentul grec, Nikos Papadopoulus, din partidul Niki, fundamentalist religios, antiimigrație și pro-Putin, a intrat pe 10 martie în Galeria Națională din Atena și a dat jos și a aruncat pe podea patru tablouri pe care le considera „blasfemii”. «A fost oribil», își amintește Syrago Tsiara, directoarea pinacotecii și comisară a expoziției Democrația, care, cu ocazia a 50 de ani de la sfârșitul dictaturii coloneilor (1967-1974), a adunat în 2024 răspunsuri artistice împotriva represiunii în Grecia, dar și în Spania și Portugalia, în colaborare, printre alții, cu Muzeul Reina Sofía din Madrid.
Cele trei țări fac parte din ceea ce politologul american Samuel Huntington numea «al treilea val democratizator», care începe în aprilie 1974 cu Revoluția Garoafelor și, din aceste trei state europene, sare în America Latină. Lucrările pe care deputatul ultra le-a aruncat pe podea făceau parte dintr-o expoziție inspirată de Los caprichos de Goya.
«Se presupune că muzeele sunt spații sigure, de libertate de exprimare, dar nici măcar asta nu este asigurat», explică Tsiara. «Trăim o perioadă critică, de războaie culturale și ascensiune a extremei drepte și a neofascismului, și nu doar în Europa. Valorile democratice sunt atacate pe multiple fronturi și cel mai rău lucru pe care îl putem face este să le considerăm de la sine înțelese. Trebuie să le apărăm în fiecare zi». Cuvintele sale amintesc de discursul lui Pedro Sánchez la inaugurarea, în ianuarie, în casa Guernica, a calendarului de evenimente pentru aniversarea a 50 de ani de la moartea lui Francisco Franco.
«Libertatea nu este niciodată cucerită în mod permanent. Se poate pierde, așa cum s-a întâmplat acum aproape un secol, când 14 dintre cele 24 de democrații care existau în lume s-au transformat în dictaturi. Se poate întâmpla din nou», a spus atunci președintele. Джерело новини a reunit-o pe curatoarea de artă greacă cu istoricul portughez Maria Inácia Rezola, comisară pentru celebrarea a 50 de ani de la Revoluția Garoafelor și omoloaga sa spaniolă, Carmina Gustrán, responsabilă cu evenimentele comemorative pentru începutul Tranziției. Există multe similitudini, dar și diferențe între cele trei procese. Discuția a avut loc în Centrul Documentar al Memoriei Istorice din Salamanca.
De ce să comemorăm?
Huntington avertiza, de asemenea, că fiecărui val democratic îi succede un altul antidemocratic ulterior. Pot servi aceste celebrări ale jumătății de secol de la sfârșitul represiunii ca un vaccin împotriva involuției? «A cunoaște și a privi critic trecutul», răspunde istoricul portughez, «este calea pentru ca aceleași greșeli să nu se repete. Calitatea democrației depinde de asta și în contextul actual este mai important ca niciodată». Tsiara este de acord: «Există teatre în Grecia care sunt atacate. Episoadele de cenzură sunt din ce în ce mai frecvente. Este un moment foarte delicat, iar arta și cultura pot contribui la generarea acestei conștiințe democratice».
```
```
```
(Continuați adăugând etichetele corespunzătoare pentru restul textului.)
