În câteva cuvinte
Transformarea HBO în Max este percepută ca o amenințare la adresa calității în lumea streamingului. Plecarea lui Domingo Corral de la Movistar+ stârnește îngrijorări pentru viitorul serialelor și filmelor spaniole de înaltă clasă, el fiind o figură cheie în dezvoltarea acestui segment.
Acum doi ani, în lumea platformelor de streaming a avut loc o metamorfoză pe care mulți au considerat-o îngrijorătoare: brandul iconic HBO, sinonim cu o calitate neegalată a serialelor și documentarelor, a fost diluat într-un serviciu mai generalist numit Max. Pentru fanii înfocați ai HBO, obișnuiți cu capodopere precum "Clanul Soprano", "Cartelul", "Six Feet Under" sau "Boardwalk Empire", acest pas a simbolizat o desconsiderare a valorii artistice în favoarea logicii comerciale.
HBO a stabilit un standard de aur pentru televiziune, forțând concurenții precum AMC și chiar gigantul Netflix să ridice ștacheta și să investească în opere cu adevărat semnificative. Aceasta a fost o dinamică contagioasă, orientată spre excelență, spre arta, nu spre simpla distracție. Scopul era crearea unui catalog în concordanță cu opere de artă pure, care să creeze școală și să emuleze marile romane ale secolelor XIX și XX, cu suficientă putere creativă pentru a fi imitate. Acest principiu a ghidat intențiile celor responsabili de HBO chiar și atunci când au produs în Spania, mizând pe proiecte precum "Foodie Love" sau "Patria". Strălucirea lor, îndrăzneala, amprenta aceea și riscul constant i-au uimit pe cei din generațiile contemporane și pe cele viitoare care visau să se dedice meseriei.
Astăzi, însă, mulți văd în Max doar o ruină a vechiului Olimp al HBO, un loc unde apar doar sclipiri minime și discutabile, cum ar fi un succes recent. O serie, desigur, pentru cine îi place, dar care nici pe departe nu atinge nivelul clasicilor săi. Decadența și disprețul față de logica mercantilă impusă asupra artei l-au umilit, mai ales, forțându-l să urmeze o cale de chilipiruri pe care o găsești la orice colț, nu într-un loc concret și cu nume propriu în cadrul unei platforme de referință.
Această minune — sperăm că nu irepetabilă — a pătruns adânc în lumea ficțiunii hispanice. Și în Spania, vechiul Canal+ — azi Movistar+ —, când era responsabil de conținut, a început să urmeze această cale printr-un prim titlu care a marcat un înainte și un după: "Crematorio", adaptarea romanului lui Rafael Chirbes. Azi este un clasic și un punct de referință. În plus, nu a devenit o excepție, ci norma prin care acel brand paria radical pe opere de înaltă calitate.
Pe Martínez Roig l-a înlocuit în funcție Domingo Corral, iar acesta, fidel pașilor etapei anterioare, a multiplicat oferta de producții uimitoare și a recrutat mai mulți dintre cei mai buni talente din cinematografia spaniolă pentru a le produce atât seriale, cât și filme. Corral era un cinefil dispus să îndeplinească o misiune personală. Voia, pe cât posibil, să urmeze mandatele artei în cadrul logicii unei afaceri în plin boom al ficțiunii. A fost prudent, discret, dar cu o hotărâre autentică. Curând nimeni nu l-a mai putut opri în pariurile sale, unde primează riscul constant. Avea motivele sale puternice, aliate cu o sensibilitate cultivată în ani de cinecluburi în fața tot felul de ecrane și le-a aplicat. O divizie remarcabilă a celor mai bune talente s-au alăturat carului său și l-au urmat. A exercitat un leadership carismatic și capacități puternice de seducție cu care să facă posibile proiecte mari și riscante.
Fluxul de titluri de referință și nume care, fie s-au aliat deja din prestigiul lor, fie s-au consacrat grație sprijinului său, a fost imens. La începuturile sale în cadrul platformei, s-a lansat alături de Alberto Rodríguez. Alianța dintre Corral și regizorul filmelor "La isla mínima" sau "Modelo 77" nu a încetat. De altfel, 2025 va fi anul în care este așteptată premiera serialului bazat pe capodopera lui Javier Cercas despre 23-F, pe care regizorul andaluz o adaptează, și a noului său film: "Los tigres". Proiectul "La peste" a fost un pariu comun în care producătorul și-a jucat viitorul, dar care a ieșit bine. Critica l-a aclamat și au atins obiectivul de atunci: ca un public încă indecis în pariurile sale de fidelizare față de platformele nascente, să se decidă pentru Movistar+ cu argumente care depășesc puterea fotbalului.
Succesul "La peste" l-a întărit și, cu timpul, a devenit responsabil de ficțiune și divertisment în 2023. Această încredere a venit după rezultate incontestabile din pariurile în ficțiune care i-au adus lui și creatorilor milioane de fani fideli și o multitudine de premii. Lista este imensă. Marchează un reper, ceva ce a devenit o referință absolută în contextul hispanic cu titluri care au intrat în listele celor mai bune seriale și filme.
Pentru a menționa doar câțiva, pe lângă complicitatea sa cu creatori precum Isaki Lacuesta sau Fernando León de Aranoa — cu care s-au lansat în trei opere magistrale — a sprijinit și proiecte viitoare. De asemenea, Alejandro Amenábar, căruia i-a produs atât serialul "La Fortuna", cât și filmul "Mientras dure la guerra", Enrique Urbizu, cu care s-a aliat pentru "Gigantes" și "Libertad", Mariano Barroso cu "La línea invisible" și "El día de mañana", dramele și thrillerele perfect construite de Fran Araujo și Pepe Coria cu seriale precum "Rapa", "Apagón", "La canción" (în curând), "La unidad" și "Marbella", de Dani de la Torre și Alberto Marini, sau puternicul "El inmortal", de José Manuel Lorenzo... Toate acestea, plus și, în plus, o mențiune separată, parierea temerară, dar incredibil de curajoasă pe care a făcut-o pe Los Javis și acel pariu neclasificabil și radical numit "La mesías".
Dacă în aceste genuri — unele fără ca să se fi inventat încă un cuvânt care să le definească, cazul "La mesías" — au creat școală, și în comedie a pariat pe noi căi, așa cum a făcut în "Arde Madrid", de Paco León și Anna R. Costa, insolitul "Vergüenza", de Juan Cavestany și Álvaro Fernández Armero, la care se adaugă și "Sentimos las molestias", saltul în acest gen al unor comici precum Berto Romero, experimente narative originale în cheie umoristică precum "Poquita fe", de Juan Maidagán și Pepón Montero, sau corozivul "Bellas artes", semnat de argentinienii mereu vitriolic și geniali Gastón Duprat și Mariano Cohn.
Aceasta, doar în ficțiune. Am putea adăuga documentare, programe de divertisment. Toate acestea devin argumente pentru a încerca să înțelegem cum va fi noul curs al platformei dacă își va permite luxul de a renunța la un producător care, cel puțin, a revoluționat sectorul audiovizual în Spania. Se anunță o perspectivă dificilă pentru cei care îi vor succeda. Cu confirmarea celor lăsate în lucru de antecesorul său, le este ușor. Dar în curând trebuie să dea dovadă măcar de o îndrăzneală și o capacitate de risc similară pentru ca noi, umilii abonați, să considerăm că merită în continuare să plătim abonamentul. Cât despre Corral, sunt sigur că nu-i va lipsi de lucru.
