Un papa dornic să amestece austeritatea cu suprinzătorul

Experimentele nu au făcut niciodată parte din ADN-ul Bisericii, mai ales când sunt în joc chestiuni precum moartea sau viața de apoi. Decesul unui papă este întotdeauna un eveniment unic. Dar ritualul său funerar, dincolo de omilii mai mult sau mai puțin concise, chestiuni meteorologice sau cifre de prezență, ar putea deveni o copie unul după altul. Francisc, însă, în acest amestec de austeritate și intuiție pentru surprindere, a stabilit un model diferit înainte de a muri. Pentru prima dată în 125 de ani, rămășițele sale ar urma să se odihnească în afara bazilicii San Pietro. Adică, în afara zidurilor leonine ale Vaticanului, de cealaltă parte a râului Tibru, în bazilica Santa Maria Maggiore, în centrul orașului al cărui episcop a fost în timpul pontificatului său și în care a dorit să fie înmormântat. O căutare a normalității, așa cum se întâmpla atât de des cu el, transformată în cele din urmă în cel mai extraordinar funeral din istoria papală de care ne amintim.

Francisc, mereu dornic să se amestece cu credincioșii și cu cei care nu erau, și-a acordat sâmbătă, chiar la 10:26, când clopotele de la San Pietro sunau deja a doliu, ultima baie de mulțime la bordul unui papamobil — un cadou de la una dintre călătoriile sale „în Orient” —. Deși de data aceasta a trebuit să o facă deja într-un sicriu. Voința sa era să iasă din Vatican, să se întoarcă printre oameni, ca în anii săi de paroh în așezările sărace argentiniene. Dar dorința sa s-a transformat și într-un fel de ultim tur de onoare — autoritățile au vorbit despre 150.000 de oameni pe străzi — al unui papă care nu a evitat niciodată lumina reflectoarelor sau contactul cu populația. „Era un om al poporului și poporul, fiți atenți, a venit să-și ia rămas bun”, proclama sarda Eugenia Marzi, o pensionară care se afla în vacanță la Roma în aceste zile, pe corso Vittorio Emmanuele II.

Cortegiul funerar al Papei Francisc trece prin Via dei Fori Imperiali, la Roma. VINCENZO LIVIERI (REUTERS) Cortegiul funerar a parcurs apoi șase kilometri prin oraș cu o viteză greu de egalat cu pasul uman — sau, cel puțin, cu cel al acestui jurnalist —, lăsând imagini pentru istorie: traseul său prin Piazza Venezia, prin Forumurile Imperiale și prin Colosseum, unde leii îi devorau pe creștini acum 2.000 de ani și unde și Papa a decis să celebreze Calea Crucii în cele mai bune vremuri ale pontificatului său. Pe măsură ce papamobilul se îndepărta de Vatican și se aventura în cartiere romane mai populare, precum Esquilino multicultural, la sud de oraș, numărul credincioșilor de o parte și de alta a străzii creștea și trandafirii pe care îi aruncau în drumul său zburau.

„Francisco!, te iubim”, strigau vecinii de la balcoane, ca și cum ar fi fost o vedetă pop. Comitiva a urcat pe via Merulana, care leagă bazilica San Giovanni in Laterano (prima reședință papală înainte ca actualul Vatican și San Pietro să fie construite în secolul al XV-lea). Trattoriile și pizzeriile, cu cuptorul cu lemne deja arzând la acea oră, erau pline de oameni care urmăreau cum comitiva se apropia de destinația finală a cortegiului: bazilica Santa Maria Maggiore, un templu profund legat de Spania și iubit de Francisc.

Cu un trandafir alb în mână Pe scările de la ușă, așa cum a scris însuși Papa, nu îl mai așteptau șefi de stat sau mari reprezentanți ai conducerii ecleziastice. Cei aleși să-l primească au fost 40 de persoane care trăiesc în acea lume periferică spre care Bergoglio a încercat să deschidă Biserica în cei 12 ani de pontificat: transsexuali, imigranți. Selectați de Conferința Episcopală Italiană, toți țineau în mână un trandafir alb, foarte apreciați de Bergoglio și legați de devoțiunea sa mariană. Pontiful a menținut contactul cu toți aceștia până în ultima zi. Cortegiul, condus de doi gardieni elvețieni într-o excursie inedită extramuros și pentru ei, a intrat în bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa mergea regulat să se roage Fecioarei Salus Populi Romani înainte de fiecare călătorie. De asemenea, după ieșirea din spital în urmă cu mai puțin de o lună, poate intuind că ar putea fi aproape de a începe cea mai importantă din viața sa.

Parohieni cu trandafiri albi primesc sicriul Papei Francisc la porțile Santa Maria Maggiore, Roma. Alkis Konstantinidis (REUTERS) Apoi, niște copii au dus la altarul capelei coșuri cu flori albe. Papa avea să fie înmormântat apoi într-un mormânt „simplu”, așa cum a scris el însuși, în podea și cu o singură inscripție: „Franciscus”, numele său papal în latină. Mormântul se află în nava stângă a bazilicii, între capela familiei Sforza și capela Paulină, un spațiu mare, bogat decorat, construit în secolul al XVII-lea la cererea Papei Paul al V-lea. În el se află mormântul său și cel al lui Clement al VIII-lea, precum și icoana Salus Populi Romani. Cortegiul s-a oprit chiar în fața micii capele laterale unde se află imaginea Fecioarei, pentru un ultim rămas bun înainte ca Jorge Mario Bergoglio, un cetățean argentinian născut la Buenos Aires pe 17 decembrie 1936, să înceapă călătoria definitivă.

Purtătorii sicriului au așezat capul defunctului pontif îndreptat spre tabloul Fecioarei, în semn de respect. Și aceasta a fost ultima imagine care a putut fi văzută înainte ca retransmisia Vaticanului să se transforme în negru definitiv, așa cum făcea și pontificatul său particular, în acel moment.

Antonino Siracusa, o fostă persoană fără adăpost și acum voluntar San Egidio, ține un trandafir alb în timp ce așteaptă sosirea convoiului funerar papal la Santa Maria Maggiore. Carlos Barria (REUTERS)