Dacă există ceva mai extraordinar decât a străbate Pământul de Mijloc de la un capăt la altul, cu minunile şi pericolele sale, este să o faci desenând. Aşa a făcut artistul canadian John Howe (Vancouver, 67 de ani), care a urmat paşii lui Bilbo, Frodo şi ai altor personaje din operele lui J. R. R.
Hugo Silva pozează pe plaja Ondarreta din San Sebastián.
Aseară mă întrebam cum s-au descurcat cele două filme ale Pantojei. Am căutat câteva materiale promoționale și am dat peste unul de la TVE despre filmările la «Yo soy esa» (1990), debutul controversatei cântărețe de tonadilla. Scris și regizat de Luis Sanz — deși gândit pentru José Luis García Sanchez —, a fost un succes la vremea sa; oricât de neverosimil ar părea, Pantoja era un sex simbol (iar mișcarea a ieșit mai bine decât în Supernova). A costat 350 de milioane de pesete (puțin peste două milioane de euro din 1990) și filmările au durat șapte săptămâni și jumătate.
Ne întâlnim la prânz într-unul dintre acele baruri cochete din cartierul Malasaña din Madrid (în care a locuit mulţi ani, dar pe care nu-l mai frecventează atât de des), fără să ne dăm seama că, la acea oră, ar fi aglomerat şi ar fi imposibil să purtăm o conversaţie discretă.
Și dumneavoastră puteți fi comentator sau comentatoare. De fapt, sunteți deja, atunci când în fiecare dimineață vă așezați la cafea și interveniți în dezbatere cu pâinea prăjită în mână, fie aprobând, fie replicând cu mai multă sau mai puțină furie, fie lovind ocazional cu pumnul în masă. Sunteți, fără a fi plătit, desigur, dar cu avantajul că nici nu vă mișcați de acasă, căci viața de comentator are niște orare groaznice.
Jordi Pujol, în calitate de președinte al Generalitat, în anul 1983. Imagine: Paco Elvira
Platformele de televiziune care emit prin streaming pe internet luptă pentru a nu muri de succes după un deceniu prodigios pentru sector. Marii jucători își consolidează un arsenal de strategii care variază de la alianțe între ei pentru a submina alți adversari, până la diversificarea serviciilor, creșterea numărului de transmisiuni în direct, avântul veniturilor din publicitate și majorările de prețuri la abonamente.
Este una dintre marile &ș;tiri cinematografice din Grecia: Yorgos Lanthimos, cel mai interna&ț;ional regizor al &ț;ării, s-a întors în Atena natală pentru filmările la Bugonia. Presa elenă urmăre&ș;te zilnic produc&ț;ia în care joacă Emma Stone &ș;i Jesse Plemons. Totul părea să meargă bine până când casa de produc&ț;ie Either/Or Productions a solicitat permisiunea de a filma pe Acropole între 10 &ș;i 14 aprilie, de la 6 diminea&ț;a la 12 la prânz.
Știrile despre unitățile de combatanți formate din foști deținuți în ambele tabere ale războiului din Ucraina — precum batalionul ucrainean Alcatraz — m-au readus la vechile romane ale lui Sven Hassel, care aveau ca protagoniști soldați dintr-un regiment penal al armatei germane în Al Doilea Război Mondial. Am recitit una dintre cele 14 cărți scrise de el, pe care o aveam încă necitită, La ruta sangrienta (în ediția din 1977 a Plaza & Janés).
O spune repede unul dintre personajele principale din «Exhuma», tânăra și frumoasa șamană interpretată de Kim Go-eun: «Oamenii vin la mine pentru că sunt yin și yang, știința și superstiția. Mă mișc între acești doi poli». Fraza o prezintă pe ea și filmul însuși, un thriller horror de succes enorm în țara sa, Coreea de Sud, care se joacă cu această dualitate între lumesc și supranatural pentru a rămâne într-un loc intermediar ce promite mai mult decât oferă în final.