«Într-un sat din La Mancha». «In a village of La Mancha». «Dans une bourgade de la Manche». «An einem Orte der Mancha». Și așa în peste o sută patruzeci de limbi în care se poate citi Don Quijote, opera nemuritoare a lui Miguel de Cervantes. Faptul că literatura traversează granițele este munca valoroasă a traducătorilor, aceeași pe care o fac de sute de ani. Datorită lor, personaje precum Alonso Quijano, doctorul Frankenstein și creatura sa, Hamlet, Emma Bovary, Anna Karenina, fratele Guillermo de Baskerville sau Gregor Samsa sunt cunoscute în afara țărilor unde au fost concepute.

Soarta este pecetluită. În câteva zile, pe mesele de noutăți și în paginile Babelia, vor apărea pariuri sigure precum investigația lui Philippe Sands despre cazul Pinochet, ficțiunea despre relația noastră cu trecutul de Mònica Batet sau monologul profund al unei mame cu fiul ei prezentat de Claire Kilroy în “Soldier Sailor”.

O plângere despre nuvele

Fiind narator, o dată pe an profit de una dintre tribunele pe care le am pentru a mă plânge puțin de ceea ce se întâmplă cu nuvelele în această țară. Săptămâna aceasta, albastrul și tweet-urile comunicatorului Pep Antoni Roig mi-au reaprins rana, care și-a exprimat pe rețelele de socializare nedumerirea față de atenția mediatică redusă acordată în general premiilor Mercè Rodoreda. Adevărul este că este de neînțeles. Și rușinos.

Pentru cei dedicați teatrului

Acesta are ceva absorbant, totalitar, care le străbate viața de la un capăt la altul, care îi dă sens. Munca lor, pasiunea lor, apare în toate conversațiile. De aceea este ciudat că se scrie atât de puțin despre toate acestea.

Cărțile despre dictatori, fie ei de modă veche – loviști militari care smulg cu forța puterea democrațiilor – fie de modă nouă – populiști cu sprijin la urne, dar care reduc la tăcere libertatea presei, obțin sprijin cu avantaje pentru cei mai bogați și îi persecută, chiar asasinează, pe oponenți – au atras atenția Babelia săptămâna aceasta.

Genul "true crime" este în plină ascensiune

Cererea tot mai mare de documentare, podcast-uri, seriale și cărți despre crime reale a impulsionat dezbateri despre expunerea victimelor și riscul de a cădea în senzaționalism și revictimizare, un risc care se multiplică atunci când vorbim nu despre fraude sau dispariții, ci despre crime.

Jurnalistul de la Джерело новини l-a vizitat pe scriitorul Luisgé Martín

Jurnalistul de la Джерело новини l-a vizitat pe scriitorul Luisgé Martín (Madrid, 63 de ani) pentru a discuta despre cartea sa "Ura" pe 12 martie la prânz. Cu douăzeci de minute înainte ca jurnalistul și fotograful să ajungă la casa sa, autorul primise un apel la care nu răspunsese. Dacă ar fi făcut-o, ar fi durat doar opt minute: era José Bretón, care, din închisoarea unde este reținut din 2013 pentru uciderea în 2011 a copiilor săi Ruth și José, poate efectua doar apeluri de acea durată maximă.

În 2003, niște microfoane deschise au surprins cum economistul Jordi Sevilla îi spunea liderului opoziției de atunci, José Luis Rodríguez Zapatero, că îi va explica niște chestiuni economice abstracte "în două după-amieze". A fost o anecdotă foarte mediatizată și, apropo, în 2011 Sevilla a apelat la ironie și a publicat o carte intitulată Economia în două după-amieze (Deusto).

Editura Anagrama, care avea programată pe 26 aprilie publicarea cărții "Ura", despre crimele lui José Bretón, care și-a ucis copiii în 2011 într-un caz de violență domestică, a publicat vineri un comunicat în care afirmă că "atât autorul, cât și editura au dreptul de a publica această operă", deși precizează că vor aștepta "indicațiile deciziilor judiciare", ca răspuns la solicitarea Parchetului pentru Minori, care a cerut ieri suspendarea temporară a publicării cărții în urma unei reclamații a mamei copiilor uciși, Ruth Ortiz.

Rachel Cusk nu mai crede în narațiune