Unul dintre efectele colaterale ale apariției în politică a unor figuri precum Donald Trump

Unul dintre efectele colaterale ale apariției în politică a unor figuri precum Donald Trump — și nu numai el — este că sclerozează catalogul de reacții posibile. Apărătorii democrației liberale abia ne putem duce mâinile la cap, strânge pumnii și căuta complicitatea celor care, ca și noi, regretă dezmembrarea multora dintre premisele care au făcut posibile decenii de prosperitate. Este o grozăvie, o barbarie și un scandal cu consecințe imprevizibile. Până acolo ajungem (aproape) toți.

Într-un context politic și social în care discursul anti-imigrație alimentează extrema dreaptă și începe să contamineze politica tradițional mai moderată, este foarte pozitiv faptul că episcopii spanioli și-au ridicat vocea în apărarea drepturilor imigranților.

«Piață și fortăreaȫă vor fi cele două diviziuni ale lumii bogate», spunea acum câțiva ani Philipp Blom.

Cine nu se simte parte a visului liberal se va adăposti în spatele unei palisade, «răspunsul autoritar la libertatea rece a pieței».

Și dumneavoastră puteți fi comentator sau comentatoare. De fapt, sunteți deja, atunci când în fiecare dimineață vă așezați la cafea și interveniți în dezbatere cu pâinea prăjită în mână, fie aprobând, fie replicând cu mai multă sau mai puțină furie, fie lovind ocazional cu pumnul în masă. Sunteți, fără a fi plătit, desigur, dar cu avantajul că nici nu vă mișcați de acasă, căci viața de comentator are niște orare groaznice.

Există mai multe aspecte remarcabile în modul în care Donald Trump își exercită președinția. Principalul este obsesia de a acapara toată atenția mediatică posibilă. Toată lumea, în sens literal, trebuie să fie atentă la deciziile sale; nu se poate vorbi sau discuta despre altceva; ceea ce se întâmplă în Biroul Oval trebuie să facă parte din viețile noastre la fel ca mâncatul sau dormitul.

Dris Bouissef-Rekab Luque (Tetuán, 78 de ani) a trecut de la păstor în copilărie la profesor de limbă spaniolă la Universitatea din Rabat. Dar a fost și deținut politic, a petrecut peste 13 ani în închisoare pentru activismul său într-o asociație comunistă și s-a exilat în Spania. Nimic din toate acestea nu-l face să tacă. Cu mamă spaniolă și tată marocan, a trăit dualitatea celor două culturi. Toate acestea le reunește în ultimul său roman: «Paquita en tierra de moros» (ExLibric, 2024), pe care tocmai l-a prezentat la Madrid. Până acum, scrisese întreaga sa operă în franceză.

Ca şi cum dovezile acumulate în ultima vreme nu ar fi fost suficiente, cazul Marine Le Pen scoate în evidenţă necesitatea de a reface Europa. Întrebarea este dacă mai avem timp.

Isabel Peralta, o madrilenă în vârstă de 24 de ani, stă relaxată pe banca acuzaților la Tribunalul Provincial din Madrid. Își întinde brațele pe spătar, ca și cum s-ar dezmorți. Scoate rujul din geantă, dar înainte de a-l deschide, îl privește și îl pune la loc. Era pe punctul de a se machia în fața persoanelor care îi vor decide viitorul. Procuratura cere pentru ea trei ani și jumătate de închisoare pentru o posibilă infracțiune de incitare la ură, după ce a îndemnat la «moarte» împotriva «invadatorilor» marocani.

Prim-ministrul ungar Viktor Orbán în timpul unei conferințe de presă la Budapesta, 21 decembrie 2024. Foto: Bernadett Szabo (REUTERS)

Franța pare uneori să trăiască un lent proces de italienizare. Acest lucru se întâmplă, totuși, fără capacitatea sofisticată de a relativiza cele mai grave probleme ale țării transalpine și cu o întârziere de 30 de ani. La criza instituțională, instabilitatea și recenta volatilitate a Parlamentului său se adaugă acum legendara cruciadă a dreptei împotriva sistemului judiciar, o pagină memorabilă din biografia autorizată a lui Silvio Berlusconi și a populismului avant la lettre pe care a contribuit să-l fondeze.