La începutul lui noiembrie 1998, avocatul Philippe Sands s-a întâlnit cu soția sa, Natalia, în fața porților cimitirului Pantin, la periferia Parisului. El avea o veste care nu avea legătură cu vizita la cimitir: reprezentanții dictatorului chilian Augusto Pinochet, arestat la Londra la cererea judecătorului spaniol Baltasar Garzón, îi propuseseră să-i apere interesele. Pinochet era acuzat de crime grave și fusese solicitat pentru extradare; era vorba de a argumenta că avea imunitate în fața jurisdicției instanțelor engleze și, prin urmare, nu era posibilă extrădarea sa în Spania.

Natalia l-a întrebat pe soțul ei dacă intenționa să accepte sarcina, iar el i-a amintit de unul dintre principiile esențiale ale profesiei sale: avocații au obligația de a accepta clientul care îi solicită sau, altfel spus, nu pot respinge un solicitant din motive de convingere personală sau antipatii politice. Așadar, da: era înclinat să accepte. "Foarte bine", a răspuns Natalia. "Dar voi divorța dacă o faci."

Scena este relatată în primele pagini din "Strada Londra 38", o carte extraordinară care va apărea în Spania la mijlocul acestei săptămâni. Philippe Sands a vrut ca aceasta să fie publicată cu două zile înainte de apariția sa în limba engleză, deoarece i se părea absurd ca cartea să existe fără ca personajele sale chiliene sau spaniole – protagoniștii săi, martorii istoriei sale, bărbații și femeile care în o mie de feluri l-au ajutat pe Sands să o scrie – să o poată citi.

Mă grăbesc să spun că Sands nu a acceptat în cele din urmă reprezentarea lui Pinochet; mă grăbesc să spun că, prin urmare, căsătoria sa a supraviețuit. După o serie de peripeții, Sands a ajuns să facă parte din echipa Human Rights Watch, care făcea parte din acuzare și, astfel, a putut asista de pe prima linie la unul dintre cele mai notorii și remarcabile procese penale din ultimele decenii: un proces care a dominat conversația noastră, a latino-americanilor care am crescut în lumea dictaturilor militare, la fel de mult ca și a dominat, fără îndoială, mass-media spaniolă din acele zile.

Philippe Sands a avut nevoie de mulți ani pentru a descoperi motivele opoziției feroce a soției sale. Nu se datora doar dezgustului pe care i-l provoca colaborarea cu impunitatea unui dictator acuzat de genocid și crime împotriva umanității. Era și altceva: mama Nataliei, născută în Spania cu puțin timp înainte de Războiul Civil, era sau este fiica unui colonel al taberei republicane care a fost persecutat de franchism și și-a încheiat zilele refugiat în Anglia; iar una dintre rudele sale îndepărtate era un anume Carmelo Soria, un militant de stânga asasinat de regimul lui Pinochet în 1976. Crima lui Soria, cetățean spaniol, a fost unul dintre motivele pentru care justiția spaniolă a putut solicita extradarea lui Pinochet (și a dat startul procesului de la Londra), iar legătura sa îndepărtată cu Philippe Sands, pe de altă parte, a fost unul dintre motivele pentru care acesta a decis să scrie această carte.

Căci "Strada Londra 38", la fel ca și cărțile anterioare ale lui Sands – "Strada Est-Vest" sau "Ruta de evadare" – este o narațiune obsesionată de coincidențele care ne modelează viețile. "Mă interesează continuitățile și conexiunile", scrie Sands la un moment dat. Și cartea este țesută cu ele.

"Strada Londra 38" relatează două povești. Prima este cea a procesului lui Pinochet; a doua este cea a lui Walther Rauff, un ofițer nazist care, după înfrângerea germană, a reușit să scape în America Latină și să se refugieze în Patagonia. Sands s-a întâlnit cu figura sa în timp ce scria cartea anterioară, al cărei subiect principal sunt rutele de evadare folosite de naziști pentru a nu fi executați la Nürnberg și, de atunci, s-a dedicat urmăririi acestui personaj evaziv.

Cititorii de literatură îl cunosc bine, chiar dacă poate nu știu că îl cunosc; căci Walther Rauff este baza reală a unui personaj înfricoșător din "Nocturno de Chile", romanul minunat al lui Roberto Bolaño, și apare, de asemenea, pe scurt, într-o carte care este deja un clasic al genului de călătorie: "În Patagonia", de Bruce Chatwin. Philippe Sands colectează ambele apariții literare – îl interesează continuitățile, conexiunile – și de acolo reconstruiește viața și faptele criminalului nazist: de la trecutul său ca proiectant al camerelor de gazare ambulante, vehicule transformate în spații de exterminare, până la ultimele sale zile ca administrator al unei fabrici de conserve care conserva carne de crab, întotdeauna pe jumătate ascuns, întotdeauna obligat să nege sau să mascheze un trecut care era mult mai cunoscut decât i-ar fi plăcut.

Încrucișările de drumuri dintre cele două povești, cea a lui Pinochet și cea a lui Rauff, îi servesc lui Philippe Sands pentru a reflecta asupra unei multitudini de subiecte, toate pertinente și unele de o anumită urgență în vremurile noastre dezastruoase. Legăturile misterioase care unesc episoade îndepărtate și vieți diferite prin geografii și epoci; distanța, care nu este niciodată suficient de mare, dintre realitatea unei societăți și miturile care o guvernează; responsabilitatea tuturor, a liderilor și a cetățenilor de rând, în momentele întunecate ale istoriei noastre colective; rolul literaturii – și al cuvântului în general – în construirea relației noastre cu justiția prezentului și judecățile pe care le facem asupra trecutului.

Nu știu cum reușește Philippe Sands, dar în această carte, la fel ca și în cele anterioare, reușește să transforme dezbaterile care ar putea fi doar juridice în conversații pasionante care ne privesc pe toți: despre forța legii, despre scopurile imunității, despre ceea ce impunitatea are nedorit și chiar nociv pentru existența noastră civilizată.

Unul dintre capitole aduce o epigrafă de Cesare Beccaria, un jurist și filosof italian ale cărui lucrări au fost pentru mine de lectură obligatorie în timpul studiilor mele de drept, și nu doar pentru motivul suficient că aveam nevoie de ele pentru a promova examenele, ci pentru că conțineau adevăruri umane profunde care merg mult dincolo de lumea codurilor și a tribunalelor. "Certitudinea că nu există loc pe Pământ unde crimele vor scăpa de pedeapsă poate fi un mijloc eficient de a le preveni", a scris Beccaria în 1764.

Este una dintre reflecțiile esențiale ale "Străzii Londra 38": indiferent dacă este vorba de un dictator militar care are simpatia multor compatrioți sau de un criminal nazist care se declară nevinovat pentru că doar a urmat ordinele, întrebarea este dacă impunitatea și uitarea permit reconcilierea, așa cum au crezut mulți, sau sunt un insult la durerea victimelor și la însăși ideea de justiție și ne otrăvesc conviețuirea.

Asta se întreabă această carte, "Strada Londra 38". Și cartea – la fel ca autorul ei, unul dintre cei mai corecți oameni pe care îi cunosc – are o opinie foarte bine formată.

Spre sfârșitul cărții, unul dintre informatorii săi îi spune lui Philippe Sands: "Este foarte bine să cercetezi din motive personale". Da, există motive personale în spatele căutării obsesive pe care Sands a făcut-o de-a lungul anilor. Dar cititorul își va da seama că este mult mai mult. Sands a scris această carte pentru noi, pentru dumneavoastră. Citiți-o.

Juan Gabriel Vásquez este scriitor. Ultima sa carte este "Los nombres de Feliza" (Alfaguara).