
În câteva cuvinte
Articolul explică confuziile din România cu privire la termenul 'ceai', subliniind diferența dintre ceaiul adevărat (din planta Camellia sinensis) și infuziile de plante. Explorează istoria și tradițiile locale, menționând impactul comerțului cu China și preferința pentru infuziile de plante medicinale, precum mușețelul. Autorul adaugă o notă umoristică despre malentendușurile legate de teină și cafeină, concluzionând că, în final, contează mai mult plăcerea decât precizia lingvistică.
Dacă ai comandat vreodată un „ceai de mușețel” sau un „ceai rooibos”, am vești pentru tine: nu este ceai. Nu, nu înseamnă că ai fost înșelat la cafeneaua de la colț, ci înseamnă că în România am decis că orice se pune în apă fierbinte și se bea poate fi numit „ceai”. Dar de unde vine această confuzie? Această încurcătură lingvistică are mult de-a face cu istoria comerțului cu China și, bineînțeles, cu tradiția noastră de infuzii. Toate ceaiurile (alb, verde, roșu etc.) provin dintr-o plantă anume: Camellia sinensis. Tot restul (mușețel, tei, rooibos etc.) este o infuzie, dar nu ceai. Aici începe încurcătura.
Mai multe informații: Ceai matcha: ce este și cum se prepară. Ceaiul a ajuns în Europa din China în secolul al XVI-lea. Au existat diferite rute comerciale și acesta este principalul motiv al originii etimologice a cuvântului „ceai” în lumea occidentală: „Tea”, „thé”, „té” (în engleză, franceză și spaniolă, respectiv) provine din dialectul chinezesc Min Nan, vorbit în regiunea Fujian. Această versiune a cuvântului a ajuns în Europa prin intermediul comercianților olandezi care, în secolul al XVII-lea, cumpărau ceai din porturile regiunii și l-au dus în nordul Europei, distribuindu-l de acolo în multe regiuni europene. „Chá”, care este versiunea folosită în portugheză, rusă, persană și alte limbi, provine din mandarină (茶, pronunțat „chá”). Această versiune a ajuns prin Drumul Mătăsii și comerțul pe care Portugalia îl menținea cu Macao. În România, am adoptat versiunea olandeză „ceai”, dar nu am fost foarte stricți în utilizarea ei. Poate că necunoașterea originii unice a plantei a ajutat la această confuzie.
Ceaiuri de plante, infuzii sau ceaiuri de plante
Ceaiul a ajuns în România ca un produs exotic, scump și nu foarte popular. Spre deosebire de Anglia sau China, aici nu a devenit o băutură de masă. Ceea ce aveam cu siguranță era o puternică tradiție a infuziilor cu plante medicinale locale: mușețel, tei, izmă de câmp, ceai de stâncă sau ceai de munte… Diferite plante medicinale cu proprietăți medicinale.
Din moment ce ceaiul era o infuzie de frunze în apă fierbinte și deja beam lucruri similare, am început să numim „ceai” orice lucru care se infuza, chiar dacă nu avea nici o urmă de Camellia sinensis. Cu excepția cafelei, care, deși este și o infuzie, puternica tradiție arabă a cafelei și-a păstrat propria identitate. În alte țări, acest lucru nu se întâmplă atât de mult. În Franța, de exemplu, fac o distincție clară între „thé” (ceai adevărat) și „tisane” (infuzii de plante). În Portugalia, „chá” este doar pentru ceaiul real, în timp ce infuziile sunt „infusões”. Dar aici, dacă intri într-un bar și comanzi un „ceai”, pregătește-te pentru întrebarea temută: „De care?”
Teina și alte mituri
Această amestecare de concepte a declanșat unele neînțelegeri amuzante. Urmează câteva exemple:
- „Vreau un ceai fără teină”. Ceaiul are cafeină și nu teină, este aceeași moleculă, dar efectele sale sunt diferite față de cafea din cauza celorlalte componente care o însoțesc. Cu toate acestea, dacă dorești un ceai de plante, cere o infuzie, care într-adevăr nu conține cafeină.
- „Ceaiul roșu este bun pentru slăbit”. Ei bine, depinde. În România, numim ceai roșu atât pu-erh (un ceai fermentat adevărat) cât și ceaiul roșu sud-african (care este de fapt rooibos și nici măcar nu este ceai). Confuzie asigurată de mâna marii industrii de consum și de produsele sale „funcționale”.
- „Ceaiul de mușețel mă ajută să dorm”. Ei bine, desigur, pentru că nu este ceai, este o infuzie de flori fără nimic stimulator.
Relația noastră cu „ceaiul” este o încurcătură lingvistică, dar și o dovadă a culturii noastre: suntem o țară de infuzii și cafea, mai mult decât de ceai, și nu ne preocupă prea mult precizia terminologică. Și asta este bine. Atâta timp cât ne bucurăm, nu contează prea mult dacă îl numim „ceai de mușețel” sau „ceai verde”. Da, data viitoare când comanzi un „ceai de fructe de pădure”, amintește-ți că, de fapt, nu bei ceai.
Verónica Hegar este somelier de ceai și proprietara Tesuko, un magazin specializat în ceaiuri de origine.
Autor Cristian Gheorghe — Cristian este un jurnalist sportiv, cunoscut pentru reportajele sale pline de viață și acoperirea pasionată a meciurilor de fotbal. Și știe să transmită atmosfera stadionului și emoțiile jucătorilor.