«Amintirea Holocaustului a fost utilizată pervers pentru a justifica atât eradicarea Gazei, cât și tăcerea extraordinară cu care s-a răspuns la această violență». (Eradicare înseamnă acțiunea de a elimina ceva complet, ca și cum ar fi smuls din rădăcină).
Deja în biroul său luminos de la Sabin Etxea, sediul central al PNV din Bilbao, Aitor Esteban trăiește cu agitația specifică numeroaselor angajamente ale celui care tocmai a preluat președinția partidului. Esteban (Bilbao, 62 de ani) va menține linia politică a predecesorului său, Andoni Ortuzar, a cărui «traiectorie strălucită», care a dus PNV «la cele mai înalte cote de putere instituțională din istoria sa», o laudă. Dar promite schimbări interne într-o organizație care încă se ghidează după statute vechi de aproape un secol.
Într-un birou al Partidului Popular (PP) din Parlamentul Cataloniei, un deputat recitește cartea «Pe șleau» de Alejandro Fernández, liderul său în hemiciclul catalan. Când vede un coleg intrând în sală, nu se poate abține să nu împărtășească o parte din conținutul operei. «Uite ce scrie aici», arată el, și începe o conversație despre criticile lui Fernández la adresa modului de acțiune al conducerii naționale.
În istoria universală a marilor averi, romanul Marcus Licinius Crassus a scris un capitol remarcabil — și nemilos. «Cea mai mare parte a bunurilor sale le-a dobândit datorită focului și războiului, fiind pentru el mizeriile publice de foarte mare folos», scria istoricul Plutarh. Se zvonea că deținea o treime din clădirile Romei, care pe atunci se apropia de un milion de locuitori. A devenit faimos afirmând că nimeni nu se putea lăuda că este bogat dacă nu putea întreține pe cheltuiala sa o armată personală.
Potenţialul distructiv al războiului tarifar mondial declanşat de Donald Trump a devenit evident săptămâna aceasta odată cu prăbuşirea pieţelor. Uimeşte lejeritatea, lipsa de ponderare şi argumente cu care Casa Albă a lansat o ofensivă ce pare să cauzeze daune extrem de grave la nivel global şi, mai ales, chiar ţării care o iniţiază.
«Nu există decât o singură problemă filosofică cu adevărat serioasă, și aceea este sinuciderea», scria Albert Camus în eseul său Mitul lui Sisif publicat în 1942. Laureatul Premiului Nobel pentru literatură din 1958 avea să mărturisească ani mai târziu că scenele de teatru au fost pentru el «adevărate universități» și unul dintre locurile unde s-a simțit cel mai fericit.
«Ne este din ce în ce mai greu să ne narăm pe noi înşine», explică psihanalista Lola López Mondéjar (Molina de Segura, Murcia, 1958). Telefoanele mobile, rețelele sociale, precaritatea locurilor de muncă şi, în general, capitalismul digital ne împiedică să elaborăm o poveste care să ne ajute să ne înţelegem şi să ştim cine suntem, ce vrem şi ce putem face.
Dris Bouissef-Rekab Luque (Tetuán, 78 de ani) a trecut de la păstor în copilărie la profesor de limbă spaniolă la Universitatea din Rabat. Dar a fost și deținut politic, a petrecut peste 13 ani în închisoare pentru activismul său într-o asociație comunistă și s-a exilat în Spania. Nimic din toate acestea nu-l face să tacă. Cu mamă spaniolă și tată marocan, a trăit dualitatea celor două culturi. Toate acestea le reunește în ultimul său roman: «Paquita en tierra de moros» (ExLibric, 2024), pe care tocmai l-a prezentat la Madrid. Până acum, scrisese întreaga sa operă în franceză.
Ce greu trebuie să fie pentru spațiile de umor să elaboreze intrigi mai delirante decât cele pe care le trăim zilnic. «Asusta que algunas de nuestras historias más increíbles hayan empezado a suceder en la vida real» (Este înfricoșător că unele dintre cele mai incredibile povești ale noastre au început să se întâmple în viața reală), se lamenta acum câteva luni creatorul «Veep», Armando Iannucci. Niciuna dintre peripețiile vicepreședintei fictive Selina Meyer nu poate depăși realitatea vicepreședintelui J.D. Vance.