Miercuri, 2 aprilie, la prânz, zece scriitori traversau cu autobuzul munții care împart în două insula La Palma când au aflat că AEMET (Agenția Meteorologică de Stat) decreta alertă roșie, iar prima zi a Festivalului de Literatură pentru Copii și Tineret din Los Llanos de Aridane era anulată.
Anna Caballé, biografă a lui Carmen Laforet sau Concepción Arenal &ș;i responsabilă pentru volumele «La vida escrita por las mujeres», care oferea cheile dezbaterii în care femeile creatoare aspirau doar să «existe», să fie respectate, publică acum o relatare biografică a scriitoarei, gânditoarei &ș;i aproape centenarei Rosa Chacel (1898-1994).
Pentru Xulia Alonso (A Rúa, Ourense, 63 de ani), dependența de heroină a venit aproape fără să observe. «Consumul de droguri, nu doar în anii optzeci, în orice moment, începe întotdeauna ca un joc. Din distracție, pentru a socializa. Dar nouă ni s-a întâmplat ceva istoric, care a prins societatea nepregătită», reflectează ea pentru a explica ce a determinat-o să scrie «Futuro imperfecto», o cronică a acelor ani, despre căderea în droguri, SIDA, pierderea lui Nico, partenerul ei și tatăl fiicei sale, Lucía.
În februarie anul acesta, scriitorul non-binar olandez Valentijn Hoogenkamp (Zaandam, 39 de ani) a urcat pe vârful muntelui Kedarkantha, în India. Era singurul european dintr-un grup de 29 de persoane, unele provenind din sudul țării, care au văzut acolo zăpada pentru prima dată. A fost o călătorie vindecătoare după o perioadă turbulentă din viața sa.
Constat cu stupefacție că, în ultima vreme, televiziunile intervievează scriitori, promovează cu delectare apariția unor romane «imprescindibile», conform promotorilor lor. Și subliniază că majoritatea abordează tematici sociale, revendicări neamânate, «empowerment», acele lucruri la modă de care, se pare, piața și cititorii conștienți au nevoie. Dar mă îndoiesc profund că oamenii care trăiesc în compania iremplasabilă a televizorului au o dragoste excesivă pentru cărți.
«Sunt tineri care trăim în aer. Am 30 de ani și mă gândesc: viitorul este la fel de fragil ca acest oraș», reflectează Omar Castro Villalobos (Lima, 32 de ani) în primul său volum de poezii, intitulat «Cameră persoană singură» (Visor Libros). Artistul vizual și scriitorul tocmai a câștigat cel de-al 37-lea Premiu Loewe pentru Tineri Poeți pentru această operă, în care descrie capitala peruană ca pe un loc dificil de locuit din cauza speculațiilor imobiliare, a penuriei de locuințe publice și a indolenței politicienilor.
«Dragostea este dragoste atunci când dragostea moare. Știu asta pentru că, recuperând învățăturile sale din misticism, filozofa María Zambrano a spus că ‘dragostea fără distanță nu ar fi dragoste’, și pentru că, în aceeași linie, Simone Weil a asigurat că «a iubi pur înseamnă a consimți la distanță, înseamnă a adora distanța dintre sine și ceea ce se iubește». Da, dragostea este dragoste atunci când dragostea moare.
Astăzi aduc veşti bune pentru studenţii care aşteaptă să susţină examenele: nu vor mai trebui să descifreze sintaxa complexă a acestor rubrici. Aşa cum se întâmplă mereu, un caricaturist celebru a nimerit ţinta zilele trecute cu excelenta sa vignetă despre ziare şi propoziţiile subordonate. În orice caz, astăzi îmi iau rămas bun de la această întâlnire de joi fără ca despărţirea să capete tente dramatice: intenţionează doar să fie un gest curtenitor şi sincer recunoscător faţă de cei care m-aţi citit în tot acest timp.
Scriitoarea aragoneză Ana Alcolea (Zaragoza, 63 de ani) a acordat un interviu cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii și Tineret, sărbătorită pe 2 aprilie încă din 1967, în memoria nașterii scriitorului danez de literatură pentru copii Hans Christian Andersen. Interviul a avut loc în Gandía (Valencia), după ce a petrecut câteva ore cu un grup de elevi de liceu care au citit una dintre nuvelele sale. Recent, a publicat romanul «Secretele pe care le păstrează stelele» (Anaya), iar săptămâna aceasta ajunge în librării «Băiatul care mi-a dăruit marea» (Nube de tinta).
«Într-un sat din La Mancha». «In a village of La Mancha». «Dans une bourgade de la Manche». «An einem Orte der Mancha». Și așa în peste o sută patruzeci de limbi în care se poate citi Don Quijote, opera nemuritoare a lui Miguel de Cervantes. Faptul că literatura traversează granițele este munca valoroasă a traducătorilor, aceeași pe care o fac de sute de ani. Datorită lor, personaje precum Alonso Quijano, doctorul Frankenstein și creatura sa, Hamlet, Emma Bovary, Anna Karenina, fratele Guillermo de Baskerville sau Gregor Samsa sunt cunoscute în afara țărilor unde au fost concepute.