Dacă vedem un grup de înotători gata să sară în piscină, cu spatele lor lat și corpurile fibrate, pare logic să credem că dacă începem să înotăm, corpul nostru va arăta ca al lor. Dar, deși sportul modifică aspectul fizic, calea care îi duce pe înotători la trambulină este de obicei inversă. Tipurile care, genetic, au acele corpuri ajung să concureze la înot, la fel cum doar cei care sunt foarte slabi ajung în vârf la maraton.

Descifrăm semnificația multor cuvinte pentru că știm să privim în interiorul lor. Prima dată când cineva s-a întâlnit cu termenul «cantautor» va fi înțeles că se referă la cineva care își interpretează propriile creații. Dacă auzim «flotel», ne imaginăm un hotel plutitor, poate ancorat în golf; iar în «amigovio» [termen spaniol pentru prieten cu beneficii] vom deduce că cineva se mișcă cu plăcere în acea frontieră difuză.

Un tânăr Jean-Claude Van Damme într-o sală de sport din Paris. Antrenamentele sale erau extreme, dar nimic comparabil cu ceea ce propun unii «influenceri» în 2025. Patrick Robert - Corbis (Sygma via Getty Images)

Eliberarea sexuală a fost tema nerezolvată a generațiilor anterioare, educate în puritanism, moralitatea dominantă a epocii și în necunoașterea sexualității și a corpurilor lor. Astăzi, aproape nimeni nu își mai impune sarcina de a «se elibera sexual» deoarece se subînțelege că este o realizare dobândită. Este posibil să tranzitezi prin alte orientări și identități sexuale fără penalizare socială. De asemenea, este posibil să ai o întâlnire sexuală, în mai puțin de o oră, cu un necunoscut contactat printr-o aplicație de întâlniri.

Unele dintre cele mai apăsătoare scene din „Adolescența”, serialul Netflix comentat chiar și de premierul britanic, se petrec pe holurile și în sălile de clasă ale unei școli. În acel liceu fictiv, adolescenții se insultă, se agresează și se maltratează, iar polițiștii care îl vizitează pentru a investiga o crimă simt ușurare când pleacă de acolo.

Marea majoritate a copiilor de peste 10 ani din ţările occidentale deţin un telefon mobil care le permite accesul la internet oricând şi oriunde. Este normal ca, având în vedere numărul mare de notificări pe care le primim pe smartphone-urile noastre, atenţia noastră să fie afectată.

Relațiile sentimentale cu mașinile erau până acum un subiect de science fiction, așa cum reflectă filmul „Her” de Spike Jonze, sau excentricități precum cea a lui Akihiko Kondo, care s-a căsătorit cu holograma cântăreței sale virtuale preferate. Dar inteligența artificială (IA) a adus în realitate legătura emoțională a oamenilor cu asistenții virtuali, unii creați de la început cu acest scop, precum Replika sau Character.AI.

Adesea, în loc să ne oprim să ascultăm și să acordăm atenție celui care are nevoie, ne deghizăm în consilieri care au darul de a găsi soluții magice care, de fapt, nu valorează nimic. Simone Weil, filozoafă franceză, spunea următoarele despre atenție: “Este cea mai rară și pură formă de generozitate”. Dar trăim în epoca sfaturilor, a consilierului, a coach-ului, a celui care, adesea fără să aibă idee ce se întâmplă în capul cuiva, se dedică oferirii de sfaturi pe Instagram sau TikTok despre orice subiect.

Sentimentele de vinovăție apar din încălcarea unei norme interiorizate, au o funcție adaptativă și se declanșează într-un proces secvențial: realizarea unei conduite nepotrivite — sau omiterea uneia datorate —, conștiință încărcată și remușcare.

Imagine cu un cuplu anonim în timpul unui picnic pe plajă în anii șaizeci. Dennis Hallinan