Donald Trump a cedat presiunii pieței în mai puțin de o săptămână. După ce a declarat război comercial lumii, președintele Statelor Unite a fost nevoit să admită că ducea țara, și implicit economia globală, spre recesiune. Scăderea prețurilor obligațiunilor de Trezorerie a fost picătura care a umplut paharul.
În ziua în care a declarat războiul comercial global din grădinile Casei Albe, Donald Trump a fost însoțit de un muncitor pensionat din industria auto, Brian Pannebecker, un tip cu șapcă și mustăți lungi, crescut în afara Detroit (Michigan), un mare centru industrial în declin.
Președintele Statelor Unite a publicat un mesaj pe rețeaua sa socială, Truth, în care asigură că majorează tarifele pentru China la 125% cu efect imediat. Nu este clar în mesajul său dacă asta include și cele 20% tarife pentru fentanil sau doar tarifele reciproce.
Statele membre au susținut propunerea Comisiei Europene de a majora tarifele cu 25% pentru un pachet larg de produse provenite de peste Atlantic, cu singurul vot împotrivă al Ungariei. Acest prim răspuns a fost pregătit timp de aproape o lună și reprezintă replica la taxele impuse de prima economie mondială asupra importurilor de oțel și aluminiu, anunțate de președintele Donald Trump la începutul lunii martie.
Secretarul de stat pentru Comerț al Statelor Unite, Scott Bessent, a criticat miercuri atitudinea guvernului spaniol față de ofensiva tarifară a președintelui Donald Trump. Într-o conferință a Asociației Bancherilor din SUA, desfășurată la New York, Bessent, un susținător ferm al taxelor vamale, a citat declarațiile lui Pedro Sánchez în timpul vizitei sale oficiale în Vietnam despre susținerea Chinei, care miercuri a răspuns cu tarife de 84% pentru SUA.
După lovitură, lumea a rămas la fel, și totuși era diferită. La doar câteva ore după intrarea în vigoare a tarifelor americane ale presupusei „eliberări” a lui Trump, China ― ale cărei produse au fost impozitate cu 104% ― a menținut ritmul cu administrația republicană.
S-ar putea crede că Europa ar fi trebuit să învețe deja lecția costurilor enorme pe care le implică dependențele strategice. S-a întâmplat cu China în timpul pandemiei, când Europa a fost nevoită să se pună în genunchi pentru a primi ventilatoare și măști, și apoi cu gazul din Rusia în timpul invaziei Ucrainei.