Când am început acum câteva luni să organizez, jumătate în glumă, jumătate în serios, un kit de supraviețuire, ultimul lucru pe care mi-l doream era ca Uniunea Europeană să-mi recomande oficial să fac asta. Pactul imaginar din mintea mea era următorul: eu mă pregăteam pentru o eventualitate extrem de improbabilă și, în schimb, lumea mea rămânea liniștită.
Discuțiile dintre reprezentanții ruși și americani, desfășurate luni la Riad pentru a negocia un posibil armistițiu în invazia rusă a Ucrainei, au fost învăluite într-un secret aproape absolut. Întâlnirea s-a încheiat după mai bine de 12 ore, iar singura comunicare oferită la final a fost că textul acordului nu va fi publicat până marți. Delegația Kievului va purta noi discuții cu cea a Washingtonului, după ce s-au întâlnit duminică.
Mișcarea ultra-conservatoare a urmat o traiectorie ascendentă în ultimul jumătate de secol, culminând, pentru moment, cu al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă. Nu este o mișcare uniformă, are fluctuații, dar și continuități. Se pot observa legături clare de la Reagan și Thatcher până în prezent. În fiecare etapă, un *think tank* și un document au jucat un rol esențial, construind, prin acumulare, doctrina acestui ultra-conservatorism neo-liberal.
