Sub egida Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală, creat de ONU, între 1924 și 1937 au avut loc la Paris conversații continue, sau colocvii (entretiens), pentru a dezbate trecutul, prezentul și viitorul Europei într-un moment istoric, între cele două războaie mondiale, în care părea necesară o abordare profundă a civilizației continentului.
“Potecile șerpuiau prin pajiști fertile. Sub efectul sonor al ciripitului câtorva păsări, Winston se simți complet în pace cu lumea”. Un locus amoenus care prevestește o tragedie și anticipează tonul ironic al romanului, al cărui narator zeflemitor ne comunică faptul că Winston a observat imediat că lumea nu era în pace, că potecile nu erau ale gloriei și că poate idealismul său tineresc și fuga sa înainte nu fuseseră tocmai o idee strălucită.
S-au scris pagini întregi despre Audrey Hepburn, despre succesele și viața ei. Actrița din Mic dejun la Tiffany, Șarada sau Sabrina, care a murit acum mai bine de 30 de ani, rămâne o muză a stilului și o sursă de inspirație, prezentă încă în conversații și cu o moștenire ce pare nemuritoare.
O istorică și romancieră precum Susana Fortes nu a putut rezista poveștii de dragoste dintre laureatul Premiului Nobel pentru literatură Albert Camus (1913-1960) și renumita actriță María Casares (1922-1996), care a început în Parisul ocupat de naziști. Publicarea, acum câțiva ani, a corespondenței intense dintre cei doi a declanșat Solo un día más (Espasa), o „biografie romanțată” pe care scriitoarea galiciană stabilită în Valencia tocmai a publicat-o.
Paul Touvier, singurul francez condamnat pentru crime împotriva umanității, a fost un asasin și, în plus, un ticălos. Dar ceea ce l-a transformat într-un personaj deosebit de sinistru nu au fost crimele sale – a fost unul dintre mulții francezi care au colaborat cu naziștii în timpul Holocaustului –, ci fuga sa: timp de peste patru decenii a reușit să se ascundă la vedere, protejat de rețele de extremă dreapta care operau în Franța și în interiorul Bisericii Catolice.
Filozoafa și militanta Simone Weil răspundea la stupoarea scandalizată a europenilor amintind că „Hitler făcea cu Europa ceea ce Europa făcuse întotdeauna cu celelalte popoare”.
Weil, evreică de origine, creștină în gândire, anarhistă prin convingere, a luptat împotriva fascismului în Spania și a sfârșit prin a se lăsa să moară în Anglia, în semn de solidaritate cu victimele nazismului pe care nu le putea ajuta.
