Deriva belicistă actuală și psihicul colectiv

Este tentant să interpretăm deriva belicistă actuală ca pe o reflectare, în parte, a unei mișcări mai profunde a unei porțiuni din psihicul nostru colectiv care tânjește să așeze fiecare sex «la locul său».

Pe lângă ascensiunea extremei drepte pe care o observăm de câțiva ani în societățile noastre, provoacă alarmă fascinația pe care o simt mulți bărbați din generațiile mai tinere pentru autoritarism și violență și, mai concret, violența împotriva femeilor.

Într-o reclamă Apple, regizată de Ridley Scott în 1984, o femeie îmbrăcată informal și colorat se revoltă împotriva unor funcționari gri care amintesc de «Marele Frate» din romanul 1984 al lui George Orwell. În același an, o altă reclamă Levi’s povestește cum un bărbat introduce clandestin o pereche de blugi în Uniunea Sovietică.

Unul dintre efectele colaterale ale apariției în politică a unor figuri precum Donald Trump

Unul dintre efectele colaterale ale apariției în politică a unor figuri precum Donald Trump — și nu numai el — este că sclerozează catalogul de reacții posibile. Apărătorii democrației liberale abia ne putem duce mâinile la cap, strânge pumnii și căuta complicitatea celor care, ca și noi, regretă dezmembrarea multora dintre premisele care au făcut posibile decenii de prosperitate. Este o grozăvie, o barbarie și un scandal cu consecințe imprevizibile. Până acolo ajungem (aproape) toți.

Orașul francez Cannes a găzduit pe 14 februarie o masă rotundă despre Metamorfoza democrației, despre cum inteligența artificială (IA) subminează guvernanța digitală și redefinește politica noastră.

Dezbaterea a fost reflectată inițial în presă după ce Gianluca Misuraca, vicepreședinte pentru Diplomație Tehnologică la Inspiring Futures, a introdus tema „hipnocrației”, noile forme de manipulare online descrise într-o carte, încă netradusă în spaniolă, semnată de Jianwei Xun.

Lipsă de imaginație, gândire limitată, segmentare socială, confuzie de concepte, uzură existențială… Asemenea unei construcții abandonate invadate de vegetație, criza accesului la locuințe își extinde ramificațiile mult dincolo de pereții fiecărei case. Despre aceasta vorbesc reflecțiile a opt experți din domenii diferite. Ceea ce urmează este un rezumat al opt conversații, purtate în ultimele săptămâni, pornind de la aceeași întrebare: Ce spune despre noi criza locuințelor?

Există prea multe neînțelegeri care planează asupra memoriei. Nu încetează să fie surprinzător faptul că un proces neurocognitiv atât de omniprezent și transcendental în viețile noastre precum memoria este prea des subestimat și discreditat. «Memoria ne înșală», «falsifică realitatea», «amintirile sunt invenții», memoria este «haotică», «dezordonată», «capricioasă», și alte asemenea epitete sunt scrise, spuse și auzite fără ca nimeni să se încrunte. Îndrăzneala noastră de a critica, discredita, chiar defăima, ceea ce ne este propriu este uimitoare.

A existat o vreme când puteai muri de nostalgie. Literalmente, să mori și pe certificatul de deces, la secțiunea cauzei morții, un medic să scrie nostalgie. Poate că, având această origine patologică, nostalgia a fost întotdeauna asociată cu tristețea și melancolia. Dar, de ceva timp încoace, diverse studii au demonstrat că poate fi mult mai mult.

Sandel: Permiteți-mi să vă testez principiile socialiste internaționaliste cu o întrebare despre frontiere. Există vreun motiv principial bun pentru a nu avea frontiere deschise?

Într-una din însemnările din jurnalul pe care Ludwig Wittgenstein l-a scris în 1930 se poate citi: “Este adevărat că trebuie să se poată trăi și în ruinele caselor în care se obișnuia să se trăiască. Dar este greu. Te-ai obișnuit cu căldura și confortul camerelor, chiar dacă nu știai. Dar acum, când hoinărești prin ruine, știi”. La ce se referea autorul Tractatus-ului în acel moment, ce avea în cap? Puțin mai departe spune: “Nu pot, adică, nu vreau să renunț la plăcere. Nu vreau să renunț să mă bucur și nu vreau să fiu un erou”.

Fricțiune și conectivitate globală