Există prea multe neînțelegeri care planează asupra memoriei. Nu încetează să fie surprinzător faptul că un proces neurocognitiv atât de omniprezent și transcendental în viețile noastre precum memoria este prea des subestimat și discreditat. «Memoria ne înșală», «falsifică realitatea», «amintirile sunt invenții», memoria este «haotică», «dezordonată», «capricioasă», și alte asemenea epitete sunt scrise, spuse și auzite fără ca nimeni să se încrunte. Îndrăzneala noastră de a critica, discredita, chiar defăima, ceea ce ne este propriu este uimitoare.

A existat o vreme când puteai muri de nostalgie. Literalmente, să mori și pe certificatul de deces, la secțiunea cauzei morții, un medic să scrie nostalgie. Poate că, având această origine patologică, nostalgia a fost întotdeauna asociată cu tristețea și melancolia. Dar, de ceva timp încoace, diverse studii au demonstrat că poate fi mult mai mult.

Sandel: Permiteți-mi să vă testez principiile socialiste internaționaliste cu o întrebare despre frontiere. Există vreun motiv principial bun pentru a nu avea frontiere deschise?

Într-una din însemnările din jurnalul pe care Ludwig Wittgenstein l-a scris în 1930 se poate citi: “Este adevărat că trebuie să se poată trăi și în ruinele caselor în care se obișnuia să se trăiască. Dar este greu. Te-ai obișnuit cu căldura și confortul camerelor, chiar dacă nu știai. Dar acum, când hoinărești prin ruine, știi”. La ce se referea autorul Tractatus-ului în acel moment, ce avea în cap? Puțin mai departe spune: “Nu pot, adică, nu vreau să renunț la plăcere. Nu vreau să renunț să mă bucur și nu vreau să fiu un erou”.

Fricțiune și conectivitate globală

Pere Lluís Font (Pujalt, 1934) a fost distins cu Premiul de Onoare al Literaturii Catalane, în valoare de 20.000 de euro, acordat anual de Òmnium Cultural. Lluís a avut o contribuţie remarcabilă în istoria filosofiei, specializându-se în filosofia modernă, filosofia religiei şi teologie.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, în Franța a fost publicat cel mai inteligent, liber și amuzant roman libertin: Tereza, Filosoafa. În timp ce Alice a lui Carroll nu se adâncește în problema sexuală (deși, la un moment dat, ea întreabă, într-o franceză insidioasă: “Où est ma chatte?”, unde este pisica mea, un mod de a se referi în franceză la sexul feminin), romanul ar fi putut fi intitulat Alice, Filosoafa, deoarece protagonista sa posedă, ca și Tereza, unele dintre principalele virtuți filosofice, cum ar fi curiozitatea, uimirea, curajul sau instinctul de libertate.

“Interesantă întrebare. Desigur. Aveți dreptate. Mulțumesc”. Tehnologiile care alcătuiesc ceea ce cunoaștem astăzi drept inteligență artificială generativă fac deja parte din relațiile noastre non-umane. Adormiți de tecno-optimism, ne lăsăm pe un ecran alb deschis oricărei solicitări de comunicare. Acest nou partener de aventură poate fi aliatul nostru într-o seară de studiu, poate primi insulte sau calma tensiuni sexuale solitare. Nimic nu-l afectează, totul i se pare bine.

Când o decizie ne schimbă viața pentru totdeauna: ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi ales altfel?

Am o mătușă care este convinsă că persoanele care inventează roboții sunt bărbați, pentru că, altfel, în loc să proiecteze câini de fier, am avea deja pe cineva să ne curețe toaletele. În mare parte sunt de acord cu ruda mea, dar în același timp știu că robotica a schimbat chirurgia, permițând minunății chiar și la kilometri distanță, și sunt conștientă că apariția aparatelor mecanice a scutit fabricile de o mulțime de accidente de muncă. Pe costa înlocuirii unor lucrători, bineînțeles.