După ce citești romanul «Devoratoarele» de Lara Williams (Blackie Books), ajungi să te întrebi:

Câte lucruri facem pentru că ne dorim cu adevărat? Câte feluri de mâncare mâncăm pentru că le dorim? Câte moduri diferite avem de a ne raporta la mâncare? Și la corpul nostru? Romanul spune povestea Robertei, o tânără inadaptată, vulnerabilă și singuratică, care găsește în actul de a găti o cale de comunicare, mai mult, «un paravan: un act de curtoazie înainte de dezmățul carnal».

Din anii ei de facultate, când împărțea un apartament cu alți studenți, până la viața ei de cuplu, povestea Robertei oscilează între mai multe contradicții vitale: între dorința de a plăcea și neglijența corporală; între căutarea gustului și fuga de sentimente; între a se lăsa purtată și a vrea să controleze timpul. Viața protagonistei se desfășoară într-o rutină deloc stimulantă, până când o întâlnește pe Stevie, o studentă la arte plastice, cu care va împărtăși dorința de a crea un club gastronomic feminin «dar într-un mod sălbatic» — subliniază Roberta.

Clubul se creează ca un spațiu de exprimare, de eliberare de temeri, de a da licență ființei neîmblânzite care locuiește în fiecare dintre protagoniștii romanului; un club «politic incorect», unde nu există reguli de comportament la masă, unde este permis să mănânci cu mâinile pline, să dansezi, să te droghezi și să cânți înainte, în timpul și după banchet. Un club unde mâncarea este preparată cu ceea ce este colectat din containerele de gunoi, situate în spatele supermarketurilor. Un strigăt de revoltă care uneori produce scârbă, alteori plăcere și, pentru mulți, eliberare.

«Înființarea unui Supper Club mi se pare oarecum ciudată, pentru că însemna să dau un caracter oficial unui lucru personal și foarte meditat», reflectă protagonista. «De-a lungul vieții mele, mâncarea și dragostea au fost două elemente care au fost iremediabil conectate. Iluzia de a găti pentru un partener. (...) Mesele de duminică cu mătușa mea (...) Odată, o fată plinuță care era cu mine la cursul de Filosofie a spus că moare de foame cu aceste cuvinte: Aș mânca lumea întreagă! Și a provocat un schimb de priviri între colegii ei de clasă. Eu, însă, nu am crezut că are un apetit excesiv, ci o inimă mare. (...) Toată viața mea a fost dominată de tragerile și eliberările apetitului: de a vrea să devorez, dar și de a fi devorată». Acesta este ceea ce definește personajul și, în mare măsură, esența acestui roman: foamea de eliberare și dorința de a fi dorită, iubită. «Actul de a găti dădea o anumită demnitate foamei, care devenise ceva înfricoșător — povestește protagonista—. Nu-mi aminteam cum mă confruntasem cu foamea, cu dezlănțuirea ei animală, ca anterioritate. Acasă devoram, eram o familie de gurmanzi. Puteai să stai în fața televizorului și să te îndopi cu chipsuri sau să rupi bucăți de pâine și să le ungi cu margarină pe chiuveta din bucătărie. Toate acestea aveau ceva bravadă: a lăsa mâncare în farfurie era un lucru de fraieri, iar dacă nu aveai un apetit bun, însemna că ți se întâmplă ceva».

Clubul femeilor evoluează în roman, transformându-se într-un dezmăț incontrolabil unde, în acel cerc închis pe care îl conferă masa, totul este permis: ocuparea, drogurile, nuditatea, săruturile, adevărul... adevărul și temerile. Și, printre tot acest haos, transformarea corpului. «Pe măsură ce timpul trecea, ne îngrășam (...) Această idee de a ne îngrășa a fost pentru Stevie transformarea «voia să ne transformăm în proiecte artistice vii».

În timp ce sunt organizate sesiunile gastronomice feminine, protagonista își povestește viața, învăluită în prejudecăți, sexualitate nesimțită, abuzuri, manipulări, lipsă de dorințe, temeri... Și, între timp, reflectă asupra modului de a carameliza o ceapă în stilul Momofuku sau Julia Child; cum să obții o fermentație bună pentru pâinea de casă; cum să faci o tocană de vânător cu ceea ce ai găsit în tomberoane; sau cum să prepari un cocktail cu elementele pe care le găsești în frigider. Narațiuni minuțioase care apar în anumite momente ale romanului, aparent deconectate de intrigă, dar fiecare dintre ele, fundamentale pentru a da sensul global al poveștii.

Astfel, în esență, este primul roman al Larei Williams, pe care The Guardian l-a ales în 2019 printre cele mai bune cărți ale anului și l-a numit Club de luptă feminist. Tema femeii, bucătăria ca o cale de exprimare, evadare sau manifest feminist, am putut-o vedea și în romane precum «La Gula» de Asako Yuzuki (Editorial Temas de Hoy) sau în seria manga «Cocinando juntas» de Sakaomi Yuzaki (editorial Tomodomo). În toate, femeia și actul de a mânca apar legate de o manifestare pentru a sparge tabuurile, pentru a lăsa deoparte formele sociale impuse, pentru a arăta eliberarea feminină și revendicarea ei pentru egalitate.

Sara Cucala este scriitoare, regizor și jurnalist specializat în gastronomie. Creator al unuia dintre primele bloguri de gastronomie și călătorii, a scris numeroase cărți, a coordonat conținutul culinar al revistei de după-amiază de la TVE și a regizat mai multe filme și documentare. Este fondator și coproprietar al librăriei gastronomice și școlii de bucătărie A Punto.