Situația declanșată în jurul editării, distribuției și comercializării cărții «Ura», de Luisgé Martín, publicată de Anagrama, a adus în centrul atenției unele dintre cele mai delicate conflicte ale societății contemporane: care este locul victimei; cine are dreptul la cuvânt și în ce condiții îl poate exercita; cine, dimpotrivă, are posibilitatea de a cere tăcerea publică asupra anumitor subiecte; care sunt limitele libertății de exprimare.

Pierderea speranței în dezbaterea despre cartea lui Luisgé Martín

Am pierdut repede speranța că dezbaterea despre cartea lui Luisgé Martín va rămâne interesantă. Nimic nu este mai îmbogățitor decât să auzi un punct de vedere la care nu te-ai gândit, dar în Spania, imediat, paranoile de dreapta și de stânga explodează, taberele se aliniază.

Editura Anagrama, care a publicat cartea ”El odio” a scriitorului Luisgé Martín, a decis să suspende pe termen nelimitat distribuția acesteia, în așteptarea unei hotărâri judecătorești. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat publicat joi, în care se precizează că editura ”în mod voluntar, își menține decizia de a respecta solicitarea măsurilor asigurătorii cerute de Parchet pentru a opri distribuția operei”. Cartea reconstituie crima comisă de José Bretón, care în 2011 și-a ucis cei doi copii, un caz mediatic ce a sensibilizat societatea cu privire la violența vicariantă.

Răul este o plictiseală. A crede că are vreo profunzime este o superstiție. În majoritatea cazurilor, seamănă cu râul Huerva când trece prin Zaragoza: scurt, murdar și cu puțină apă. Lecțiile sunt, se știe, banale. Bineînțeles, se poate scrie despre el, ca despre orice alt subiect. Se poate alege punctul de vedere dorit: este o opțiune narativă. Se poate scrie și o carte proastă, sau chiar bună.

Acum un secol, când eram la începutul meseriei, am fost trimisă să acopăr procesul unei crime oribile, cu ucigașul și copiii victimei prezenți în sală. Încă mă bântuie tremurul și transpirațiile reci pe care le aveam când trebuia să scriu cronica în fiecare seară, în mare grabă. Eram o novice într-o mare de îndoieli. Ascultam apărarea și îmi era milă de presupusul diavol. Ascultam procurorul și îmi doream să-și sfârșească zilele după gratii.

Problema mea cu cartea lui Luisgé Martín despre José Bretón

Faptul că Parchetul pentru Minori din Barcelona a solicitat din nou ieri suspendarea publicării de către editura Anagrama a cărții „El odio” („Ura”), pe care Luisgé Martín a dedicat-o lui José Bretón, dezvăluie complexitatea unui caz în care libertatea de exprimare a unui scriitor intră în conflict cu dreptul la onoare și la intimitate a doi copii asasinați și a femeii căreia, prin uciderea lor, un soț abuziv (și în proces de separare) a vrut să-i facă rău.

Procuratura pentru Minori din Barcelona face recurs împotriva deciziei de a nu suspenda cartea despre José Bretón

Orice societate solid constituită trebuie să se confrunte cu teme, fapte și situații care nu au un răspuns ușor, fie din cauza complexității naturii lor, fie pentru că implică drepturi care sunt sau rămân în conflict.

Care ar trebui să prevaleze? În ultimele zile, odată cu anunțul publicării cărții "Ura", scrisă de Luisgé Martín, a izbucnit polemica.

Un lucru bun în a avea noțiuni despre violența de gen este că recunoști rapid manipularea psihologică, o stratagemă care constă în a nega victimei realitatea cu scopul de a o face să se îndoiască de memoria sau de percepția ei. Săptămâna aceasta, de fiecare dată când un jurnalist îmi argumenta că a-i da cuvântul lui José Bretón este un “exercițiu literar” și făcea aluzii la presupuși “maeștri” ai narațiunii, mă îndoiam de memoria mea: oare tot ce am învățat de la cei mari despre surse și etică a fost un vis?