«Piață și fortăreaȫă vor fi cele două diviziuni ale lumii bogate», spunea acum câțiva ani Philipp Blom.

Cine nu se simte parte a visului liberal se va adăposti în spatele unei palisade, «răspunsul autoritar la libertatea rece a pieței».

Și dumneavoastră puteți fi comentator sau comentatoare. De fapt, sunteți deja, atunci când în fiecare dimineață vă așezați la cafea și interveniți în dezbatere cu pâinea prăjită în mână, fie aprobând, fie replicând cu mai multă sau mai puțină furie, fie lovind ocazional cu pumnul în masă. Sunteți, fără a fi plătit, desigur, dar cu avantajul că nici nu vă mișcați de acasă, căci viața de comentator are niște orare groaznice.

Citind «Despre democrația în Hispanoamerica», studiul profund și foarte bine articulat pe care Santiago Muñoz Machado îl face asupra constituțiilor noastre pornind de la constituția din Cádiz din 1812, și asupra gândirii politice care le-a modelat de-a lungul istoriei, nu pot, încă o dată, să rezist tentației de a le imagina ca pe niște romane, rod al imaginației febrile.

În istoria universală a marilor averi, romanul Marcus Licinius Crassus a scris un capitol remarcabil — și nemilos. «Cea mai mare parte a bunurilor sale le-a dobândit datorită focului și războiului, fiind pentru el mizeriile publice de foarte mare folos», scria istoricul Plutarh. Se zvonea că deținea o treime din clădirile Romei, care pe atunci se apropia de un milion de locuitori. A devenit faimos afirmând că nimeni nu se putea lăuda că este bogat dacă nu putea întreține pe cheltuiala sa o armată personală.

Potenţialul distructiv al războiului tarifar mondial declanşat de Donald Trump a devenit evident săptămâna aceasta odată cu prăbuşirea pieţelor. Uimeşte lejeritatea, lipsa de ponderare şi argumente cu care Casa Albă a lansat o ofensivă ce pare să cauzeze daune extrem de grave la nivel global şi, mai ales, chiar ţării care o iniţiază.

Există mai multe aspecte remarcabile în modul în care Donald Trump își exercită președinția. Principalul este obsesia de a acapara toată atenția mediatică posibilă. Toată lumea, în sens literal, trebuie să fie atentă la deciziile sale; nu se poate vorbi sau discuta despre altceva; ceea ce se întâmplă în Biroul Oval trebuie să facă parte din viețile noastre la fel ca mâncatul sau dormitul.

Vizita din această săptămână a lui Beniamin Netanyahu în Ungaria — unde a fost primit cu toate onorurile și cu o desfășurare de protocol rar văzută — poate fi interpretată doar ca un afront la adresa dreptului internațional și o dovadă în plus a disprețului lui Viktor Orbán față de valorile Uniunii Europene.

Problema accesului la o locuință decentă reprezintă o falie de inegalitate din ce în ce mai vizibilă în Spania.

Tinerii și migranții sunt cei mai afectați de o criză care lovește o întreagă generație: unii alocă cea mai mare parte a bugetului pentru plata chiriei, alții și-ar dori să cumpere o casă, dar calculele nu le ies, iar tot mai mulți tineri locuiesc cu părinții.

Printre datele care ajută la înțelegerea dimensiunii fenomenului, se remarcă faptul că prețurile locuințelor au crescut mai mult decât salariile în ultimii ani.

Acum câteva zile mi s-a spus că aici a fost Ziua Tatălui. Și mi s-a explicat că se sărbătorește pe 19 martie în onoarea Sfântului Iosif, un personaj mitic al cărui mit constă în a nu fi fost tatăl presupusului său fiu, ci soțul mamei sale infidele și virgine: credo quia absurdum — îl cred pentru că este absurd —, spuneau părinții acelei Biserici.

Constat cu stupefacție că, în ultima vreme, televiziunile intervievează scriitori, promovează cu delectare apariția unor romane «imprescindibile», conform promotorilor lor. Și subliniază că majoritatea abordează tematici sociale, revendicări neamânate, «empowerment», acele lucruri la modă de care, se pare, piața și cititorii conștienți au nevoie. Dar mă îndoiesc profund că oamenii care trăiesc în compania iremplasabilă a televizorului au o dragoste excesivă pentru cărți.